Întrerupem programul de astăzi cu știri importante din domeniu. După cum vă mai anunțam la un moment-dat, Alexandra și Andrei se nenorocesc se căsătoresc. Trebuie să vă mai spun legat de ei că au fost primii oameni care au avut încredere în mine și în capacitățile mele extrasenzoriale și organizatorice. Nunta lor nu va fi prima din seria The Wedding Styler, cronologic vorbind, însă pentru mine ea rămâne THE FIRST :). Datorită acestui proiect am prins curaj și am început site-ul. Practic ei mi-au dat imboldul să mă apuc serios de treabă, că merită și se poate.
Revenind la nunta lor, în acest sens, ei nu stau degeaba. Mai bine zis, nu au stare de-a binelea. Și după ce am fost împreună la probat și achiziționat de rochii, după ce am plănuit chestii mici și colorate, sau mari și colorate, A&A au hotărât că se plictisesc puțin și mai e destul până la nuntă, așa că au împachetat-o pe Theo și au plecat la Viena, să se logodească. Eu n-am fost cu ei, deh, așa e bietul Wedding Styler, plin de sacrificii și sentimente de inutilitate.(NOT). Plus că am avut și eu niște treburi fotografice pe aici prin București, împreună cu o altă doamnă cu cameră foto performantă (dar despre asta chiar că povestim la vremea ei).
Weekendul de la Viena s-a lăsat cu o ședință foto de zile mari semnată Theo Manusaride. Eu vă arăt aici o singură fotografie, pe care o declarăm fotografia zilei. Pe restul le găsiți la Theo. Enjoy! Ne vedem pe 15 septembrie! Yuhu!
[…] Maria a trecut prin România. Pe drum, s-a oprit puțin și pe la mine (de fapt prin centrul Bucureștiului împreună cu mine) iar rezultatul este vizitabil aici și aici, chiar într-una din zilele în care Alexandra, Andrei și Theo se plimbau și se distrau pe la Viena. […]