Andrada, ești o zână!

Era sâmbătă, 18 august 2012, undeva pe la ora 21.30. Urcam scările din Palatul Știrbey, în urma miresei îmbrăcate în rochia ei drapată Rhea Costa, purtând coronița de flori făcută de Maison Dadoo. Încercam s-o pun la curent cu cele întâmplate în ultima vreme – și anume că am strâns obiectele din pădurice, la lumina telefonului și a farurilor dubei de la Maison Dadoo, că barmanul a reușit să se mute de pe pajiște în sala de dans, că desenatorul are toate condițiile, că am pus borcănașele cu gem de cireșe pe măsuța de la intrare etc.

Când am auzit ce mi-a zis, am realizat, firește, că exagerează. Sau poate că zice așa ca să tac din gură… După aia mi-a dat cadou un săpunaș cu o codiță cârlionțată de porc pe el, amintire de la nuntă, și m-a rugat să o țin puțin de vorbă, cât să fumeze o țigară.

Eh, momentul ăla mi-a șters din minte tot chinul zilei, toate lipsurile, tot stressul și impresia că nu termin la timp. Că nu am cum să pun toate macarons, să așez decorul pe dulapul vintage, să prind drapajul pe altar, să strâng toate cutiile și scara și pungile și să le duc în pădure, departe, departe de tot. Că nu am cum să iau și scrumiere, și cuțit, si tirbușon și cupă pentru preot, că mai ales nu am cum să mă schimb din pantalonii verzi în rochie și că toți invitații mă vor ține minte drept fata aia cu pantaloni verzi de la nuntă care n-are și ea o rochie mai de doamne-ajută în dulap.

Am învățat, din nou, multe în acest weekend. Am învățat că la Știrbey te poți plimba cu mașina peste tot de colo colo, nu trebuie să treci mereu podul cu cutii grele în brațe. Am aflat asta, bineînțeles, după ce am trecut de 30 de ori podul cu cutii grele în brațe. Am învățat că pentru lampioane se găsesc la ikea lumânări-pastilă mari, altfel vei petrece o jumătate de oră fix când nu te mai țin picioarele schimbând lumânările din felinare și lampioane. Am învățat că trebuie mereu să te asiguri că în toate punctele petrecerii există suficiente scrumiere. Am învățat că trebuie ÎNTOTDEAUNA să iei pahare în plus, scaune în plus, tacâmuri în plus, farfurii în plus. Mult în plus. Sigur, am învățat și că pentru toate lipsurile există soluții, indiferent cât de ,,grea” ar părea situația.

Am învățat că un tort de nuntă nu trebuie neapărat să fie ornat și frumos și delicat și maiestuos și cu etaje și cu nu mai știu ce. Pavlova celor de la Sky Bar a fost cam cel mai frumos tort pe care l-am văzut eu până acum și cel mai gustos! Am aflat că chestia aia cu discursul, de prin filme, chiar poate fi emoționantă și poate face mireasa să plângă de emoție. Am învățat că unii bărbați știu să danseze ca rățoii. Că byron e foarte tare live și atunci când nu cântă în spectacolele proprii. Că dacă la party există o piscină se va găsi SIGUR cineva să se arunce în ea – și uneori acel cineva e chiar nașu mare.

Am testat în sfârșit ce se întâmplă dacă la o nuntă pui pe masă, în loc de flori, cărți legate cu dantelă de bumbac. Și pot să vă spun că nu leșină nicio soacră, nu dă-n dambla nicio domnișoară, lucrurile rămân sub control, puneți liniștiți pe mese ce doriți voi.

Întotdeauna, întotdeauna, să ai un om de rezervă la petrecere, dispus să facă orice. Să spele vase, să care pahare, să-l ajute pe barman, să fugă să cumpere ceva. E binevenit dacă este un om puternic și odihnit.

Am mai aflat că cine nu face photobooth pe bune la nuntă are de pierdut.

Și am mai aflat că dacă mireasa e furată, cu sau fără voia ei, nu e bine s-o lași să ,,spargă” nunta de alături. Ba da, de fapt, e bine. S-o spargă, domnule!

Zâna care nu e de fapt nicio zână se duce acum să mai facă niște treabă și să mai pună la punct niște desfășurătoare, că numai mâine nu e poimaine și o luam de la capăt.

V-am pupat, fiți voi.

Fotografia zilei, candy barul la care am trudit duminică, umplându-l cu bunătățile de la Cookie Jar și cu decorurile de la Maison Dadoo: