Ha, n-am picat chiar de tot într-o ureche.
Știu că în acest moment fetele cucuietele sunt cu mâna pe distonocalm pentru că abia ce m-am întors și cică ne apucam de treabă, iar eu pun titluri cu vacanța și cu Italia.
Pe această cale le somez să lase calmantele jos, să arunce sedativul la baie, să tragă apa și să bea un pahar cu apă rece. Nu de unde au tras apa, ci din sticla de apă de la frigider. Așa, ușurel, și nimeni nu va fi rănit.
Nu plec nicăieri.
Ah, da, peste o lună plec la Cracovia, daaar nu despre asta voiam să povestesc :P.
Eu azi, aici, voiam să vă povestesc despre o nuntă. Una care a făcut deja senzație, dar ne-am obișnuit deja că eu aici pe blog sunt cu delay, așa că ne facem treaba și mergem mai departe.
Eu azi, aici, voiam să vă povestesc despre andreeașiștefan sau ștefanșiandreea, cum vreți voi. Pentru că foarte rar am văzut cuplu așa simbiotic. N-aș vrea cumva să înțelegeți de aici că sunt genul ăla sufocant sau sufocat, ci că sunt ca doi siamezi. Merg peste tot împreună, vorbesc împreună, dau mailuri împreună. Adica sunt simpatici. Nu cred că a fost vreun om care să-i cunoască vreodată și care să zică că nu sunt simpatici. Cred că asta ar fi ceva de neconceput pentru mine.
Și am ajuns eu să-i numesc așa după ce mi-am dat seama că dacă de obicei cuplul are un purtător de cuvânt, la ei instituția purtătorului de cuvânt e complet inexistentă. De obicei, într-un cuplu ,,standard”, purtătorul de cuvât este ea, însă mi s-a întâmplat (din ce în ce mai des) să fie și el. Chiar dacă-s amândoi prezenți și au amândoi o opinie, totuși e unul dintre ei care e mai dezghețat, mai sociabil, mai prieten cu mailul, mai puțin timid. Sau mai obsedat de organizat lucruri. Și dacă ar trebui neapărat, neapărat, neapărat să aleg pe unul dintre ei doi, el ar fi Ștefan, însă în cazul lor, diferența de implicare este muuult mai mică decât în alte cazuri (aproape invizibilă). Cei mai apropiați de ,,modelul” ăsta de siamezi au mai fost Roxana și Andrei, totuși acolo cred că Andrei era ceva mai detașat în fruntea plutonului.
Hai că vi i-am pus sub lupă de nu mi-i ți mai scoate nimeni. Zici că suntem la psihanaliză, nu la povestit nunți aici. Să ne întoarcem la siamezii noștri, dară.
Așadar, prima ședinta cu andreeașiștefan, la Hanul lui Manuc. Ne vom vedea și cu alți organizatori, m-a amenințat Ștefan cu o privire desprinsă din filmulețele cu tehnici de vânzări. Sure, le-am zis eu și am sorbecăit din limonadă, do your thing! Nu vrem sarmale, mi-a zis Andreea. Ne dorim să colaborăm cu tineri artiști, vrem un aer așa…tineresc și necomplicat. Vreau o rochie pe care să dau cât mai puțin, mi-a mai zis Andreea. Poate fi și închiriată sau second hand, no problemo, chiar nu e o prioritate. Ne-ar plăcea oarecum un cort ca acela unde ai organizat tu nunta, însă iese din discuție din cauza distanței. Okey, am zis eu, alergând cu paiul o sămânță de lămâie pe fundul carafei.
O lună mai târziu, sunt convocată la o a doua întâlnire. Barka Saffron, la ceas de seară. Misterios, cuplul andreeașiștefan descinde și mă anunță că au deliberat și că eu sunt fericita câștigătoare a postului de proptea pe parcursul organizării evenimentului care va avea loc în septembrie 2013. Așadar știu să beau o limonadă cum se cuvine! :D
Concluzie – evenimentul n-a mai avut loc în septembrie 2013, ci în august 2013 și după un proces de selecție de locație foarte riguros, oamenii noștri au ajuns fix la cortul unde mi-am organizat eu nunta, cu sarmale și rochie făcută pe comandă la Parlor. Și ce rochie!
(doamnă, vedeți, am văzut că vă place pe facebook, așa că v-am pus și pe blog! :P )
Gata, iar am sărit pe repede-înainte, să mai dăm puțin înapoi. Tematica de eveniment aleasă de ei a fost ,, în vacanță”. Nu ,,călătorii”, mare atenție, ci ,,în vacanță”. Adică ceva ce eu mi-am tradus ca pe o atmosferă mai degrabă decât prin elementele grafice obișnuite unei călătorii. Recunosc, mi-am bătut puțin mintea cu asta. Am insistat foarte mult pe diferența asta dintre starea de vacanță și ideea de călătorie (cu orice scop). Poate m-am străduit degeaba, poate ar fi fost totuna să fie călătorii, dar nah, am și eu niste minions în cap care nu mă lasă să trăiesc (și uite așa refăcea Ioan fundalul pentru photobooth și întorcea fața pe dos, dar despre asta mai târziu).
Pentru fotografie am ajuns iar la mâna lui Ioan Stoica, pentru redarea atmosferei de vacanță în termeni florali i-am ales pe Savurosa, iar pentru asigurarea fondului muzical am mizat pe Compania 7 + DJ Mihai Ciocârlie. Practic o rețetă cu care nu prea ai cum să dai greș. Ioan a pus la cale și un photobooth tematic, tropical de-a dreptul aș spune, având pe spate o poveste frumoasă spusă în mulți pași, de-a lungul unei lungi vacanțe pe harta lumii. Firește, povestea lor.
Vreau să vă spun că mi-a plăcut la NE-BU-NI-E buchetul Andreei. Merită o mențiune specială, eu așa zic…
Credeți că am terminat aici cu vacanța?! Ei aș. Printurile au fost făcute special pentru eveniment de Set The Date
candybarul a fost de parcă auzeai și pescărușii, de la Buttercup Sweets
pentru escortarea invitaților la locuri am născocit și o plajă, cu sezlonguri:
iar pentru scaunele lor, Alina Burcă ne-a făcut niște ghirlande din hartie de nu mi-a venit să cred ce bine au ieșit:
Trebuie să vă povestesc și de bijuurile de la Josephine. Dacă zic ,,inconfundabil”, sună așa, a clișeu. Dar chiar sunt inconfundabile :).
Îmi pare rău de mor că nu s-au făcut poze și cu cadourile pentru cavalerii de onoare și pentru domnișoare. Domnișoarele au beneficiat de fetițe-pandantive după chipul și asemănarea lor, de la Girls Uninterrupted, iar Valentina de la Atelier Interesart a pictat și a cusut manual niște mâneci de cămașă ca hăinuțe pentru niște sticle de vin, cadou pentru cavaleri. Le-a pictat ca să semene cu printurile. Adica da, a pictat dungute mici, mici…
În ziua cu pricina eu am ajuns la locație tare relaxată. Faptul că-l văzusem pe Ștefan joi ca pe xanax mă liniștise și pe mine total (iar dacă Ștefan era așa liniștit, musai să fie și Andreea – doar sunt siamezi, nu?). Ce se putea întâmpla?! În afară de pana și amenda bandului, cablul usb uitat de DJ, vaza uitată acasă de Savurosa? De o comunicare un pic împiedicată (îmi fac mea culpa aici) dintre mine și Liana de la I Do Weddings care a dus la o montare ușor tardivă a lampioanelor? Dar le rezolvăm pe toate! Că doar am avut-o pe Miruna să mă ajute (da, da, a fost una dintre nunțile la care am avut ajutor de nădejde), pe Vlad să facă gimnastică pe scări și mult noroc, în general.
Petrecerea a început cu întârziere, pentru că mirii mei așa relaxați erau că aproape că au uitat să mai vină. Practic a trebuit să tragem un pic de ei ca să-și facă apariția, cam cu vreo oră mai târziu. Da, exact, au apărut după ce a venit toată lumea. Nu, n-au stat proțăpiți la ușă două ore să dea noroc cu toți invitații, ci i-au salutat frumos după ce au ajuns. Ștefan purta papionul pe care se chinuise ceva să și-l asambleze…
După care s-au pregătit să danseze.
Pentru că ei n-au putut să stea locului și s-au apucat de coregrafii complexe (pentru care am cărat în locație și una bucata masă, două bucați scaune, un joben, o umbreluță, o Dilema Veche și un trandafir, plus două cappuccino bonus de la locație), Andreea noastră avea emoții. Băi, dar ce emoții. Eu o văzusem mai bărbată așa pe ea. De unde! Tremura toată ca varga. Din fericire s-a mai detensionat atmosfera când, în mijlocul coregrafiei, s-a întors și l-a văzut pe Ștefan cu jobenul pe cap. Să zicem că nu l-a probat înainte. Și că era puțin cam mare… Noroc că se oprea în urechi.
Și au dansat, și a început petrecerea, și Compania 7 le-a cântat… și iar au dansat și au tropăit…și Cristina le-a arătat coregrafie.
Și mireasa s-a furat disciplinat, conform planului… Să zicem că lucrurile au scăpat puțin de sub control pe traseu…
Și când să zicem că e totul bine și suntem gata să dăm lampioanele…se pune pe ploaie, nene.
Ghinion.
Dar nu vă imaginați ce ploaie, d-aia de ziceai că avem folie protectoare – nici nu vedeai bine afară.
Și ploaia s-a oprit fix când ne consolaserăm, așa că…am dat și lampioanele.
Și am avut și tort. Știți de care, nu? Dap, d-ăla.
Și în final s-a întâmplat ce nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Am uitat să-i spun Andreei că este momentul să arunce buchetul. Dar îmi place să cred că oricum dorea să-l păstreze, la cât a fost de frumos…
Și de la nunta asta m-am ales și cu niște poze, nah.
După aia mirii au plecat într-o vacanță. Lungă. De tot. Adică au fugit pe meleaguri mai însorite și ne-au lăsat cu ochii în soare. (da, asta este explicația pentru titlu).
Eu încă aștept filmulețul de la PhotoBooth. Ioan merge pe burtă, eu mă fac că am uitat…DAR NU AM UITAT! (aviz amatorilor).
Altfel…ca-n vacanță.
Amintiri din vacanță puteți vizualiza aici și aici . Zic să dați click că aveți ce vedea. Măcar ca să vedeți cum arată doi siamezi.
Tchuss!
PS – În final vă mai arăt o poză cu Ștefan sărind. Este că bate niște recorduri?
