Mă feresc în general să folosesc expresia nuntă ca în povești/nuntă de poveste/nuntă de basm (fill in the blanks) pentru că e cam clișeistică exprimarea și pentru că mai toată lumea promite un așa gen de nuntă pe site-uri. În afară de asta, eu nici nu vreau ca nunțile mele să fie ca în povești, ci vreau să fie cât se poate de real(ist)e și reprezentative.
Însă în acest caz, chiar cred că expresia se potrivește mănușă. De fapt cred că de aceea s-a inventat, pentru a explica cum a fost nunta Simonei și a lui Dan.
O să vă mai spun doar că eu nu am avut mult de-a face cu organizarea ei. Iar de coordonare s-a ocupat Alexandra. Vreau să îi mulțumesc din suflet Simonei că a avut încredere în Alexandra (și în propunerea mea de a lăsa nunta ei pe mâinile Alexandrei). Am încercat anterior acestei colaborări să fac ,,lipeli” între clienți și Alexandra acolo unde eu aveam deja data ocupată, însă comunicarea unidirecțională prestată defectuos probabil de mine și-a spus cuvântul. Faptul că ei știau de mine și nu de Alexandra a făcut ca misiunea asta să fie una destul de greu de dus la capăt. Nu era prea relevant cum este Alexandra, dacă s-ar putea înțelege. Poate că ea de fapt este un om mai bun decât mine (de fapt chiar este, dar asta e un subiect separat) și e la fel de competentă ca mine (dacă nu și mai) să coordoneze un eveniment. Dar a fost greu să conving un prim client să facă această alegere.
Când mi-a scris Simona, care se afla în căutarea unui coordonator (undeva prin septembrie/octombrie 2012), eu aveam deja ocupată data de 15 iunie, cu Trifanii. Mi-a povestit câte puțin despre ei, mi-a spus că locuiesc în Franța, că ea deja s-a ocupat de majoritatea aspectelor nunții și că nu vrea decât ceva ajutor în coordonarea evenimentului. I-am spus că eu nu pot să mă ocup, dar că Alexandra este încă disponibilă. Și spre marea mea bucurie, Simona a fost de acord sa lucreze cu Alexandra.
Singura dată când m-am întâlnit eu cu ei a fost undeva în martie. Alexandra se cunoscuse deja cu ei în decembrie. Între ele a fost dragoste la prima vedere și mă bucur că s-a întâmplat așa, că eu am fost ocupată și că Simona a ales-o pe Alexandra, pentru că am sentimentul că ele două au fost ca ,,două boabe într-o păstaie”.
Am avut și eu emoțiile mele legate de această colaborare. Nu pentru că aș fi avut vreun dubiu legat de responsabilitatea cu care Alexandra poate să vegheze la ,,înfăptuirea” desfășurătorului sau legat de chimia dintre Simona și Alexandra, ci pentru că mi-era teamă ca după prima noapte de nuntă ,,completă” a Alexandrei ea să nu se răzgândească referitor la implicarea ei în proiectul meu. Am avut multe mesaje primite de la diverse persoane de-a lungul ultimilor doi ani, care se ofereau fie să mă ajute fără să fie nevoie să le plătesc, fie să ne asociem, fie să mă ajute cu coordonarea evenimentelor. Și de fiecare dată am avut dubii – nu pentru că aș fi avut motive concrete să mă îndoiesc, ci pentru că nu cunoșteam aceste persoane și nu voiam nici să mă bazez prea tare pe cineva pe care nu știam dacă mă pot baza, dar nici să exploatez aiurea oameni în ideea în care pot să nu-i plătesc. Pentru că știu ce înseamnă ziua unei nunți. După anul în care am lucrat împreună la nunta lor (Alexandra+ Andrei), am știut că dacă pot vreodată să mă bazez pe cineva în proiectul meu, persoana asta este Alexandra. Iată de ce îmi era teamă că după o experiență completă, în care va trăi ce înseamnă seara unei nunți pentru cineva care nu vine acolo ca invitat, se va răzgândi. Pe de o parte și pentru că știu cum a fost experiența asta pentru mine (definitorie în decizia de a continua sau nu această activitate), pe de alta pentru că știu cu ce cantitate de oboseală vine la pachet și cât de diferită este de felul în care este percepută din afară.
Am întârziat foarte mult cu aceasta postare, pentru că nu vă pot povesti lucruri de la o nuntă la care nu am participat. Aș fi o mincinoasă dacă aș face asta. Și sunt eu multe lucruri, mai bune sau mai rele, dar mincinoasă nu. Așa că nu am putut decât să trag de Alexandra. Și să trag. Și să trag. Și uite că în sfârșit s-a îndurat de sufletele noastre și mi-a scris povestea nunții de basm, pe care v-o redau mai jos. (să știți că Alexandra a scris și titlul).
ALEXANDRA:
A very french love affair
Cand am aflat de la Andrada că pe 15 iunie o să am prima mea nuntă singură singurică am simțit o combinație de bucurie, panică, teamă, bucurie all over again. Nu era prima nunta la care nu participam ca și invitat sau personaj principal, dar totuși era prima când o proporție destul de mare a modului în care se desfășura ziua W era responsabilitatea mea.
Pe Simona și Dan i-am cunoscut imediat în jurul Crăciunului. Pentru mine era ultima zi în țara înainte de vacanță, pentru ei prima zi din vacanță în București. Proaspăt veniți din Paris, am stabilit să ne vedem pentru prima oară la Maison Dadoo, alegere deloc întâmpătoare, având în vedere dorința Simonei de a colabora cu Darius pentru petrecerea din basme ce avea să aibă loc la Palatul Mogoșoaia.
Și nu întâmplător am ales referința către basme. Din primul moment când i-am cunoscut și când am aflat mai multe detalii despre ce își doreau, numai cu gândul la o poveste cu prinți și prințese am fost. În primul și primul rând, acest lucru s-a datorat Simonei. Cine a avut bucuria să o cunoască sau să stea de vorbă cu ea măcar cateva minute o să îmi dea dreptate. Pornind la drum cu câteva experiențe în ceea ce privește organizarea unei nunți, știam că fiecare persoană abordează diferit această perioadă din viață. Simona a fost pentru mine mireasa ideală (și recunosc, am avut parte de acest fel de mirese tot anul ce a urmat :)) ). A fost una dintre cele mai calme, răbdătoare și organizate mirese – și pentru asta îi mulțumesc (și pentru multe altele dar keep reading).
Organizarea efectivă, până în săptămâna nunții a fost ,,prestată” de Simona și Dan, noi intervenind cu mici recomandări pe alocuri sau cu sugestii, când a fost cazul. Ne-am întâlnit din nou în primăvară când, de această dată surprinderea mea a fost și mai mare văzând în fața ochilor primul desfășurător făcut de mireasă. Nu numai faptul că l-a făcut ea dar că era și perfect, fiind urmat de o listă de furnizori și timing pentru săptămâna nunții, m-a făcut să cred din nou că sunt cu adevărat norocoasă să am o asemenea primă nuntă.
În săptămâna nunții totul a decurs conform planurilor. Iar în ziua nunții, deși emoțiile au fost până la cer, totul s-a sincronizat perfect. De la aranjamentele superbe realizate de Maison Dadoo, meniurile de catifea, lumina lampioanele din grădina palatului, tortul realizat de Sweet Ela și până la cele doua personaje principale, totul a fost parcă rupt dintr-o poveste.
Trebuie să recunosc că în sâmbăta respectivă singurele mele “ingrijorări” constau în respectarea (măcar într-o proporție mare) a timingului plin de momente cheie și miezul nopții care marca lansarea lampioanelor (și aici pot declara sus și tare că mi-a fost și mereu îmi va fi frică de acest punct, de ce se poate întâmpla, de la vânt și ploaie până la lampioane blocate prin copaci..și cu toate acestea este și va fi mereu unul din momentele mele preferate din cadrul unei nunți).
Prima “grijă” s-a spulberat rapid și pentru asta nu pot decât să le mulțumesc celor de la locație, furnizorilor și nu în ultimul rând mirilor și invitaților lor. Momentele s-au succedat atât de repede, de la prânzul organizat de miri pentru invitații lor veniți din Franța, urmat de ședința foto în parcul palatului și vizita domeniului, cununia religioasă de la biserica Sf. Spiridon Nou, la deschiderea petrecerii pe muzica cvartetului, la lumina lumânarilor încât nu am simțit deloc trecerea timpului.
Surprizele au fost multe, în special pentru invitați. Mărturiile delicate alese de miri, dansatorii de tango, momentul lampioanelor și furatul miresei, totul a dus la multe aaawww-uri din partea celor prezenți.
Timpul a trecut incredibil de repede, iar vremea superbă ne-a ajutat să realizăm tot ce am plănuit. Petrecerea s-a extins și pe terasă și în grădina palatului, am lansat lampioane fără niciun fel de incidente, decât multe zâmbete și fețe pline de bucurie, s-a dansat până mult spre dimineață, când soarele începea să își faca apariția și când am știut că acesta a fost pentru mine începutul unei povești ce nu se va opri aici.
A fost prima mea nuntă și a fost totodată nunta la care am realizat, deși știam cumva intuitiv, că acesta este lucrul pe care aș vrea să îl fac în continuare. Nu am să neg că organizarea unei nunți poate fi plină de evenimente neprevăzute, momente stresante și care pot părea fără soluționare, dar în ziua nunții cumva totul pare a căpăta sens. Zâmbetul mirilor, lacrimile de fericire ale familiei, bucuria împărtășită a invitaților și aprecierile fiecăruia, toate fac ca fiecare element ce a precedat momentul nunții să merite.
Dintotdeauna am fost persoana care era încântată să participe la nunți, care se bucura când este invitată și care trăia fiecare clipă a nunții cu zâmbetul pe buze. Acum toate aceste sentimente sunt completate de faptul că, într-o mică/mare măsura pot să iau parte și la perioada organizării iar în ziua W pot să sper că măcar o alegere, o recomandare sau un moment în care am fost alături de miri i-a ajutat să facă din acea zi ziua lor, așa cum și-au dorit-o când au spus “Da”.
Vă mulțumesc, Simona și Dan pentru că mi-ați oferit ocazia să trăiesc împreună cu voi o poveste atât de frumoasă!