De-a lungul vieții mele de om relativ adult (că mai am de crescut și acum…) trebuie să recunosc că am trecut prin câteva șocuri. Nu zic de Lady Di sau de vreo traumă din copilărie, ci de momentele – puține, recunosc, n-am fost un nuntaș fruntaș – în care am pășit în sălile unor nunți ale unor cupluri pe care le cunoșteam și în ale căror gusturi aveam încredere – și m-am blocat iremediabil. Discutam despre oameni care își fac frumos în casă, se îmbracă cu gust, citesc lucruri faine. Și care au ales o sală care li s-a părut ok pentru evenimentul lor important.
După care a venit tanti aia care organizează nunți, wedding plannerul(chipurile) de la restaurant/hotel etc și a început să le povestească despre variantele de huse, pene, cristale, vaze cocostârc și funde cu swarovski. Putem să facem sala mov sau verde, sau albă cu funde roz. Și putem să punem vaze mari sau mici, cu gerbera sau crini. La baza vazei putem să stropșim o bucată de cearceaf lucioasă în care înfigem niște bucăți de plastic. Adică a început să le explice ce variante au să mutileze sala. Aia în care sala iese vie din chestiunea asta nu există.
Și oamenii au dat din umeri – că doar așa e la nuntă, nu?! – și au arătat cu degetul tremurând spre varianta care li s-a părut ,,cea mai ok”.
Și nu o dată am văzut săli decente, restaurante unde poate mi-ar fi făcut plăcere să trec într-o zi oarecare la un prânz târziu și să-mi înfig incisivii într-o pulpană de pui cu usturoi pe o muzică ambientală tolerabilă, transformate în fel și chip de nici halloweenul nu se apropie. Că așa e la nuntă. Și în mijlocul lor, oamenii ăștia care alminteri sunt niște oameni drăguți, la locul lor, cu simțul ridicolului, cu doua pahare scânteietoare și alea în mâini, zâmbind blocat și așteptând să se termine odată tărășenia, să termine de cântat tanti aia cu ecou pe voce (că așa e la nuntă), să se rotească-n horă de câteva ori și apoi să se întoarcă la viața lor aia normală, aia în care nu au pene pe spate și nici swarovsky între dinți. Iar asta se întâmplă, să ne amintim, în ceea ce ar trebui să fie una dintre cele mai importante zile din viața lor.
Și de fiecare dată m-am întrebat ,,de ce”? De ce oameni pe care-i știu, cu toți boii acasă și toată țigla unde trebuie, plus un iq rezonabil cel puțin, refuză să vadă că lucrurile astea sunt urâte și să facă ceva în sensul ăsta? Parcă ar fi în ,,hainele cele noi ale împăratului”, în care toată lumea vede, dar nimeni nu zice.
Că așa e la nuntă.
Cum altfel să fie?!
Povestea s-a perpetuat și după ce am sărit pârleazul în partea ceastalaltă, în care încerc să extirp kitschul tocmai la el în casă. Nu o dată mi s-a întâmplat să mă aflu într-un restaurant fromos foc, bobocel, aranjat la liniuță și să mă întrebe cu compasiune adâncă și frică de furia zeului kitschului un cineva angajat acolo ,,dar de ce nu ați îmbrăcat scaunele?! Așa au vrut ei?!”. Răspunsul meu, invariabil – ,,dar de ce să le îmbrace?! Nu vedeți cât sunt de frumoase? Aveți scaune foarte frumoase!” Urmat de – ,,da…dar…știți, așa se face la nunți, se îmbracă…să fie frumos”. După care nu-mi rămâne decât să fac pași pe covoraș până nu-mi ies din țâțâni și stric nunta oamenilor.
Deci vă rog pe voi, cei care mă citiți și ați văzut și voi că împăratul e gol-pușcă – ajutați-mă! Când mai mergeți undeva la un restaurant să rezervați dată pentru nuntă, botez, bar mitzvah sau aniversarea pisicii, aveți curaj să călcați kitschul pe bot și să lăsați locul ăla cât mai aproape de cum l-a făcut mumă-sa. Vă zic eu, pândește în frigiderul cu apă, așteaptă doar să semnați contractul. După care sare de acolo cu confetti și fundițe și cristale și satinuri șifonate și zulufi în formă de sărmăluță și drapaje de toate națiile, furouri și cearceafuri – și o să pună gheara pe voi cât ați zice ,,casă de piatră”. Jucați-vă cu amenajarea lui. Gândiți-vă ce flori își au sau nu sensul pe acolo. Ce corpuri de iluminat sau lumini în general. Ce mobilier ați putea închiria în varii scopuri, ca să vă servească fie în scop estetic fie funcțional. Dacă n-aveți buget, lăsați pe mese fețele de masă obișnuite, cât mai mate, bumbăcoase. Dacă aveți buget, închiriați niște fețe de masă superbe… Dar lăsați spațiul să respire. ,,Decorațiunile” sunt pentru Crăciun și Halloween. Și petrecerile pentru copii.
Și vă rog, nu-mi săriți la beregată – știu că unele săli arată oribil (de ce ai alege o sală care arată oribil, btw?!) și trebuie acoperite pe ici-pe colo cu câte ceva, că unele scaune sunt așa urâte că trebuie să le puneți un furou și nu aveți bani să închiriați altele… Nu la asta mă refer și voi știți foarte bine.
Nu?
Că în final voi știți ce tot eu v-am tot spus. Distracția și nunta în sine nu de astea depind. Nici de culori, nici de gradul de luciozitate. Dar, dacă putem să stârpim puțin câte puțin plaga…de ce să nu?! Încerc și eu, deh…
Fotografia zilei (fără pată de kitsch! – dar totuși cu aer festiv – de la o nuntă nordică)
Credit foto: Maria Hedengren Photography