Vorbeam cu Armand adineauri pe tema asta și îmi zicea că noi suntem singura țară unde ,,hoțule” e folosit ca alint.
Băi, și așa e!
Altfel cum îți explici că unei majorități covârșitoare i se pare normal să pună pe site imagini pentru care nu au drepturi de autor? Nici de la evenimente organizate de ei și nici de la fotografi care le-au permis utilizarea lor, contra cost sau gratuit.
Pentru ăștia mai noi pe aici, care încă au dubii legat de drepturile de autor, vă menționez că e o materie destul de grea, cel puțin la facultatea de Drept de la Universitatea Bucuresti așa era. Se pica pe capete. Eu am dat de trei ori acest examen. Asta nu înseamnă că eram tâmpită, înseamnă că am învățat mult pe tema asta și că era o materie complexă, ok? :D Și că chiuleam cam mult, așa că n-am avut puncte din prezența la seminarii. De atunci s-au mai schimbat lucruri, însă pot să vă zic sigur că pentru lucrurile create de tine, indiferent cât ce reale sau virtuale sunt, cât de palpabile sau nu, ai drepturi. Pentru imagini, pentru idei, pentru cuvinte. Pentru texte, pentru muzică. Drepturi. Și dacă treaba cu internetul a făcut ca drepturile astea să fie aproape imposibil de monetizat când vine vorba de public, de auditoriu, de oameni care se bucură de lucrurile pe care tu le-ai creat, lucrurile stau cu totul și cu totul diferit atunci când persoanele astea nu doar iau aceste lucruri spre propria încântare, ci le utilizeaza în scopul obținerii de foloase materiale.
Pe românește, dacă eu compun un cântec și tu îl downloadezi ilegal ca să-l asculți în mașină sau în căști, nu e frumos, dar să zicem că asta e lumea în care trăim. Că o să mă adaptez și o să-ți ofer varii modalități în care să mă recompensezi voluntar dacă îți place munca mea sau o să încerc să îmi vând diferit produsul. Să zicem chiar că aș putea să mă hrănesc o perioadă din ideea că măcar îmi apreciezi munca și te bucuri de ea. Că eu, ca artist, sunt recompensat cumva nefinanciar de bucuria pe care lucrul creat de mine o produce. Nu e în regulă, dar e ceva greu de controlat în mediul numit internet.
DAR când tu iei piesa mea ilegal și o vinzi la tarabă, fără să ai drepturi pe ea, obținând din ea bani din care-ți cumperi cd-uri cu manele originale, treaba se schimbă și motivația mea de a-ți da cu capul de pereți devine brusc ceva mai puternică.
Ca să trecem în lumea ,,noastră”, dacă oamenii care-și organizează nunți (neprofesionist, vorbim despre propriile nunți) se uită pe pinterest și copiază punct cu punct ce văd acolo, e un pic trist dar e real și mare și foarte greu de controlat. Și până la urmă trebuie să ne adaptăm și să înțelegem că nu trebuie neapărat să inventăm de fiecare dată roata, ci e suficient să le hrănim din masa de idei de pe internet, să le amestecăm, să le REINTERPRETĂM, să adăugăm un pic de sare și piper, să le sucim și să vedem ce iese din ele. Că asta facem toți, până la urmă! Și neapărat, dar NEAPĂRAT să recunoaștem merite și să MULȚUMIM. Nu costă nimic, decât vreo două secunde. Este simplu și este de bun simț. Nu-și trebuie noțuni de drepturi de autor ca să știi că atunci când cineva te inspiră e frumos să îi mulțumești. E adevărat, la volumul de lucruri care se fac, e de-a dreptul imposibil să găsești sursa. De exemplu, naiba știe cine o fi folosit prima oară în viață o colivie pe post de suport de aranjament floral! Sau cine s-o fi gândit să atârne cartoane cu mrs și mister pe scaunele mirilor. Sau cine a scufundat prima oară flori în vază. Sau cine a pus prima oară punguțe cu lumânări la o petrecere. Nu știi. Ar fi munca dracu să stai să cauți în istoria nunților cum au evoluat varii trenduri și cine are meritul pentru anumite idei. Dar contează cine te-a inspirat pe tine. Contează să poți să spui o poveste cu gura ta, nu să înveți mecanic comentarii la limba și literatura română. Contează să înțelegi ceva din ce faci.
Dacă treci la următorul nivel și îți faci un site, ai trei variante. Rogi fotografii cu care ai colaborat să te lase să folosești imaginile produse de ei la nunțile organizate de tine. Sau CUMPERI fotografii de pe băncile de imagini. Sau PLĂTEȘTI un fotograf să fotografieze lucrurile create de tine cu titlu demonstrativ. Sau, poate ai un prieten care poate să presteze asta gratuit. Dar fie se muncește, fie se plăteste, fie ambele în doze mai mici.
Iar când oameni care oferă servicii de organizare evenimente (spun ei, din 1994) pun pe site-ul lor fotografii furate, cu decoruri și oameni, pentru care nu au cerut nici voie și pentru care nu au plătit un ban – și care în mod clar nu reprezintă lucruri pe care ei le-au creat vreodata – se cheamă că ei fură cu ambele mâini. Cu una de la cei care au drepturi pe imaginile respective și cu cealaltă de la clienți, care cred că vor primi ce văd în imagini.
Asta a fost introducerea. Știu, lungă. Sunt furioasă (din nou). Tânără și neliniștită…
Astăzi Valentina îmi zice să intru la Party Day pe pagină și să verific că au luat poze de la nunta noastră cu ardei iuți și le-au aruncat acolo, să fie. Zic măă, totuși… Intru – bau! Ardeii la raport. Ziceau dumnealor, Party Day, că să fim relaxați, să fim originali. Uite ce simplu e – se iau niște ardei capia (?! ba pardon) și niște imaginație și uite ce iese. La …credite – nimic. Nici că-că, nici că-că. Am ridicat o sprânceană deasupra ochiului drept, mic și rău, de om abia trezit din somnul de prânz, că deh, a stat ca un huhurez tătă noaptea pe mail. M-am mai uitat o dată. Zic măh, nu e a bună. Să le explicam oamenilor cum stă treaba. Poate chiar nu știu că e frumos să explici de unde ai luat marfa și a cui e de fapt. După ce am dat un share și l-am pus la avizier, mi-am pus o cafea. Cu lapte. Și am început să caut pisica prin casă.
Pisica era afară, la joacă, așa că mintea mea acum deja mai odihnită a început să proceseze. Sherlock Holmes-ul mioritic din mine începuse să dea din piciorușe. Zic – măh, dar Party Day ăștia (pe care eu îi credeam sincer o trupă de puști abia ieșită pe piață, care n-are încă suficienți neuroni să se prindă că nu poți pune poze așa de-aiurea) – n-or avea și ei un site?
Țac-pac, google. Găsesc! Party day, așa, așa…măăă, ce cunoscut sună textul ăla de prezentare. Dar măcar bine că nu e prezentarea mea. That is refreshing! Zic… ia să văd cu ce se ocupă. Or fi făcut vreo nuntă până acuș? Și dau click pe ,,nunți”. Aveam încă ceașca de cafea în mână, tocmai ce sorbisem din ea. Am înțeles de ce m-am bucurat că gresia de pe jos din bucătărie e maro. Că era să scap tot e jos, inclusiv ce aveam în gură. Acolo, la rubrica ,,tematici și concepte de nuntă” (oof, ce ne mai place la toți conceptul și tematica) îmi zâmbea din profil…soțul meu! Lângă el…eram eu! Lângă noi…era panoul de la nunta noastră, produs de Event Designs. Ăla, da, da, cu data greșită, știți că ne-am hăhăit. Ăla scris de mânuța mea. M-am așezat pe scaun și am dat click. Toate tematicile mi s-au revărsat în fața ochilor. La ,,nunta în grădină” îmi zâmbea frumos setupul de la Diana și Matei. Iar la ,,nunta tradițională românească”, Mirela Bena și soțul ei se țineau tandru în brațe. Mi-am amintit și unde am citit textul de prezentare. Fix la Toni Malloni.
Am pornit cruciada. Între timp am mai găsit niște buchete Maison Dadoo, iar Cromatica și-a găsit niște fotografii puse la treabă. Sunt sigură că dacă vă uitați pe site-ul agenției Party Day care face treabă din 1994, o să găsiți ceva de-al vostru.
Știu că asta se întâmplă des. Dar nu trebuie lăsați în pace! Nu vreau să îmi mai ziceți că o să mă ,,obișnuiesc”. M-am obișnuit deja! În ciuda aparențelor, dorm destul de bine spre dimineață (adică când mă culc) și nu sufăr așa tare nici de importanță și nici de grija altora. Dar vreau să facem și să faceți ceva când găsiți mostre de muncă furată pe internet. Să anunțați deținătorul drepturilor! Dacă sunteți voi, să dați un telefon avocatului, să-i trimită o scrisorică omului. Să dați un report pe facebook ca să dispară pagina. Nu stați degeaba în ideea în care nu contează. Sigur că contează! De exemplu, când cineva o să caute pe internet Party Day, s-ar putea să ajungă la postul meu. Să zicem că m-am asigurat de asta.
Morala zilei – să-i stârpim, mama lor! Măcar pe ăștia pe care îi prindem!
PS – Aflu că povestea este veche. Că hoții sunt demult știuți și cu toate astea ignoră mesajele primite de la deținătorii de drept ai imaginilor. Fraților, nu se poate așa ceva! N-oi fi eu Tudor Vladimirescu, dar nici Țața Floarea nu-s. Rog FRUMOS DE TOT fotografii care regăsesc pe site-ul respectiv (cc – Adora Studio, Maria Hedengren Photography, Cromatica Photography + ceilalti care se regăsesc) să ia măsuri legale. De asemenea pe cei care își găsesc creațiile florale sau de alt gen! (cc – Maison Dadoo). Eu o să continui demersurile așa cum știu eu, pe calea comunicării. Și nu vreau să mă opresc la blog, dar nici nu zic ce o să fac, pentru că nu vreau să știe ce-i așteaptă.
PS 2 – Fotografiile nu mai există la ei pe site (mai sunt unele, dar au șters pe cele pentru care au primit amenințări). Dar vă invit să vă delectați în continuare cu imaginile din print screenuri. Și mai am!!!
Fotografia zilei – o imagine furată regulamentar! :
Credit foto: Maria Hedengren Photography