După ce am blurbuit mult și bine despre fotografi, i-am luat în brațe, i-am mângâiat pe creștet, v-am explicat de ce costă serviciile lor cât costă, am trecut apoi pe la muzicanți și pe la toate cele, ajungem, iată, și la flori. Aleluia, right?
Florile pentru nuntă.
Orice muritor de pe lumea asta – și asta mă include pe mine acum vreo trei ani – își imaginează, nu știu din ce motiv, probabil lipsă de perspectivă, că un aranjament floral pentru centrul unei mese de eveniment costă cam cât un buchet cu lalele de la colț. Cu 5-7 lalele. Adică…15-30 de lei? Hai 50? De 100 de lei ar trebui să fie un supermegahipercelmaitare aranjament. Și atunci bineînțeles că se lasă cu săruri de leșin când vine bugetul de la Andrada și vedem că pentru un aranjament decent și din păcate destul de mic trebuie să aloci un măcar 30 de euro. Adică peste 100 de lei ăia pe care tu ți-i imaginai ca maxim acceptabil. Schema se repetă când vezi că un buchet d-ăla buzdugănos cu bujori și David Austin cum visezi tu bate-n suta de euro, când îți dai seama că și lumânările alea cu flori costă o grămadă and so on and so forth.
Și aici începe războiul. Clar, fără dubiu.
A circulat un articol pe internet, mult, zilele astea. Și nu e greu să-ți imaginezi ce reacții a născut. Dacă totuși nu îți imaginezi, citește comentariile. Floriștii s-au luat de mâini și au zis da, așa este, așteptările mireselor și frustrările pe care ajung să le verse în poala noastră sunt de-a dreptul nerealiste, iar miresele au pornit la atac cu casca de berbec și au zis așa – păi e normal să cer variante similare mai ieftine și e normal să nu știu cât costă lucrurile astea, nu văd ce e așa greșit să întrebi.
Și, ca de obicei, eu înțeleg ambele echipe. Of, cum oi fi calculat eu treaba asta de pic mereu în mijlocul acțiunii, nu știu.
Așadar da, e drept că și eu calculez în așa fel încât să las floristul mai pe final. Nu de alta, dar nu pot face totul odată și ei în general pot lua mai multe evenimente în aceeași zi, nu pot să-i pun pe aceeași linie de urgență ca pe fotografi sau trupe. Și atunci da, cumva după zeci de mii de cheltuieli enorme, oamenilor nu le pică prea bine când află că ar trebui să aibă MĂCAR un 1000 de euro puși deoparte și pentru flori. Când zic măcar mă refer – da – la un buget minim pentru niște lucruri florale decente pentru o nuntă de 120-150 persoane. Există și feeria cu pinterestul care face lucrurile să pară ATÂT de simple și ieftine, de ea v-am mai povestit. Și uite așa avem parte de clienți care ajung din start stresați și panicați la biroul floristului.
Pe de altă parte înțeleg și cealaltă tabără. Am ajuns acasă sâmbătă cu un mic aranjament de pe o masă, folosit la un botez. Erau trei asemenea aranjamente pe masă. O să vă arăt o poză, să înțelegeți (for the record, aranjamentele sunt făcute de Maison Dadoo):
Așadar eu am ajuns acasă cu aranjamentul ăla mediu, ăla de pe cutia cu panglică galbenă. Și m-am apucat să scot florile din suport, ca să le pun în apă. Și am numărat, nu exagerez, pe cuvântul meu, undeva spre 30 de flori. De toate, mai scumpe și mai ieftine. De sezon sau în afara lui (mai scumpe). Lalele, ranunculus, trandafiri, miniroze, eustoma, craspedii, chiar și niște orhidee. Un singur aranjament de acest gen pus pe o masă este practic invizibil. Nu chiar invizibil, dar foarte mic. Nu ar satisface în niciun caz o masă de nuntă de 10/12 persoane. O bilă de flori ca cele care se folosesc la sfeșnicele acelea mari pe care sigur le-ați văzut prin poze costă în jur de 100 de euro (80-120). Da, ați citit bine, un singur aranjament, atât costa. Acela este prețul. Un preț care poate naște indignări dar care este justificat și real și pe care e bine să ți-l asumi când ceri așa ceva pentru nuntă. Pentru cine a deschis mai târziu televizoarele, este vorba de acest gen de aranjament:
Cum să vă povestesc…și eu îmi doresc un Mini Cooper, pe bune, e mașina visurilor mele. Aș zice chiar că e un gând totuși pământean, nu am zis Bugatti, ok? Deci îmi doresc unul. Mai mult, mi-ar plăcea chiar să coste cât un Matiz pentru că mi s-ar părea frumos să-mi permit așa o mașină cu banii jos – și dacă stăm să ne gândim puțin, diferența de dimensiuni nici nu e așa mare… Cu toate astea probabil că nu o să am succes dacă o să merg la o reprezentanță să le zic că aș vrea o variantă de Mini Cooper la un maxim 2500 de euro. Mă gândesc la un Mini mai low budget, nu trebuie să aibă chiar de toate. Cu toate dorințele mele, probabil că ar fi totuși indicat să merg direct la un Chevrolet, sau să caut un Matiz okeish pe net. Sau să mai pun niște bani (mai mulți, așa) și să iau în considerare un Micra la mâna a doua. Nu știu dacă e drept că un Mini costă așa mult. Nu știu dacă e drept că nu mi-l permit, având în vedere cât de cool și populară sunt. Uneori chiar mă gândesc că ar trebui să mi se dea cadou unul, doar ca să fac un pic de imagine firmei, însă realitatea este că nu-mi permit o asemenea mașină, nu acum – și că dacă vreau totuși s-o cumpăr, trebuie să tai de prin alte părți. Ar ajuta, spre exemplu, să nu mănânc vreo 10 ani (ar ajuta chiar și la dietă!), să cumpăr haine DOAR second hand (hidden gems!) și să mă mut înapoi în garsonieră. Traducere – dacă vreți flori nemaivăzute și aveți buget limitat, trebuie, pe bune chiar TREBUIE să renunțați fie la o rochie foarte scumpă, fie la un videograf, fie la candy bar si photobooth, fie la band-ul live. De undeva chiar va trebui să tăiați, pentru că efectul pe care-l doriți voi în sală și în buchet și în afara sălii și pe tort și la domnișoarele de onoare și pe mesele de pe terasa etc nu se poate obține cu bani puțini.
Revenind după elucubrațiile proprii care nu interesează pe nimeni (dă doamne gândul cel bun oamenilor de la marketing de la Mini – jur că-s fotogenică dacă vreau!), cu florile e puțin mai greu de înțeles ecuația, pentru că sunt flori, nu mașini, și pentru că oamenii le percep ca pe ceva fragil care nu ,,face” banii sau, mai mult, nu percep foarte bine diferențele între diversele genuri de aranjamente florale. Ce ți-e că e sfeșnic, ce ți-e că sunt trei crizanteme-n vază, același efect, de 100 de ori mai mulți bani.
Ce se poate face? Păi în primul rând wedding plannerul (dacă există unul) ar trebui să-și asume rolul de a aduce vestea proastă. Într-un buget detaliat și realist, de exemplu. Ar trebui să fie el cioclul care spune clientului că bila de gypsophila cu diametrul de 1m o să coste vreo 1000 de euro doar ea. Ar trebui să-l pregătească pentru o întâlnire cu un florist, cost-wise. Uneori e greu, parca vrei să sari peste etapa asta. Există mereu reacția adversă a clientului care crede că încerci tu să-i vâri sub nas cel mai cel florist pentru a beneficia în portofoliu de un aspect conform și trebuie întotdeauna să treci prin explicația provenienței costurilor, dar…asta-i treaba pe care ne-am asumat-o, nu-i așa?
Floristul, la rândul său, ar trebui să fie răbdător și să pună la dispoziția clientului și variante low-budget, chiar dacă nu crede foarte mult în ele și chiar dacă recomandarea lui este alta. Să se pună în pielea clientului și să fie în același timp transparent. Să nu țină costuri ascunse care vor declanșa crize de nervi pe ultima sută. Să fie în stare să dea o soluție pe aproape orice buget, chiar dacă i se pare ridicol de mic, cu explicațiile de rigoare.
Iar clientul ar trebui să înțeleagă că orice muncă se plătește. La fel transportul și manipularea (nu, eu nu mă ocup de asta, nu e pe lista de lucruri pe care e normal să le fac eu). Nu vine nimeni duminică la 8 dimineața să ridice 15 vaze și 50 de suporți de lumânare de plăcere sau pentru că mirii sunt cei mai frumoși miri văzuți vreodată. Să înțeleagă că pentru un buget mai mic nu va primi niciodată ce va primi pentru un buget mai mare și că diferențele dintre floriști (cel putin cei cu care lucrez eu) sunt date în primul rând de stil, apoi de flexibilitate și abia apoi de prețuri. În linii mari sursa florilor e aceeași și asta face ca preturile materiei prime, o componentă foarte importantă a costului total, să fie similare. Altfel spus, ceva ce i-am explicat unei pisici nu demult, dacă-ți place ce face un florist, mergi la el, cu curaj, dă-i bugetul, spune-i una-alta despre preferințele tale și asteapta să-ți dea o soluție. Dacă simți că nu ai chimie cu el, sau ți se pare că are costuri ATÂT de mari încât sigur nu puteți ajunge la un compromis, e normal să mergi să mai ceri o opinie și prin altă parte. Dar dacă ești mulțumit, nu alerga după cai verzi pe pereți fix cât să poți să te plângi mai abitir că te stresează nunta. N-o să obții același lucru la bani mai puțini ci cel mult altceva. După care, cu cele două variante pe care nu le poți compara de niciun fel în față (două în cazul fericit – dar poate sunt trei, patru, șapte…) o să mai stai vreo lună să te stresezi încercând să faci alegerea corectă.
Ca orice alt produs aflat la vânzare, florile pot fi de mai bună sau mai proastă calitate, proaspete sau aproape ofilite, lucrate mai bine sau mai urât. Frunzișul e frunziș, florile sunt flori. Între furnizori de același calibru de pe piață nu există, cum spuneam, diferențe MAJORE de prețuri. În general există un echilibru – dacă manopera e mai scumpă, flexibilitatea pe bugete e mai mare. Dacă prețul pe flori e mai bun, prețul pe manoperă e mai mare. Dacă totul e calculat la centimă, așa cum ai obține și tu prețul de la bursă, în mod sigur vei regăsi în deviz costurile separate cu materialele consumate, transportul și plata oamenilor.
În final, să înțeleagă că nu e musai să apeleze la un florist – așa cum nu e musai să apeleze la niciun alt gen de profesionist. Dar că e bine în acest caz să-și regleze așteptările după realitate. Să nu se aștepte, de exemplu, ca prietena de la bloc să facă asta cu florile din piață:
Ci mai degrabă asta:
În final totul se reduce la așteptări. Așteptările floristului vizavi de bugete generoase, așteptările clientului vizavi de ce se poate face cu bani puțini, așteptările wedding plannerului de a avea de-a face cu oameni în general rezonabili.
Când ele se pun de acord, lucrurile ies bine.
Când nu, e un pic mai greu.