Eram la o nuntă, anul acesta. Mireasa vine și-mi zice brusc – vreau să arunc buchetul!
Era cam cu jumătate înainte de ora stabilită de comun acord pentru prezentarea și servirea tortului. Nu se întâmpla ceva special în acel moment, o parte dintre invitați erau afară, la țigară și bârfă, alții dădeau târcoale tonetei de gelato. Cei din grupul vesel (îl știți, grupul vesel) dansau, normal.
M-am dus spre DJ (colaboratorul trupei, prima nuntă împreună cu mine) și i-am spus – haide, te rog, să pregătim aruncarea buchetului. Mi-a aruncat o privire de parcă îi vorbisem din senin în mandarină.
,,ACUM?!”
Zic ,,- Da. Este vreo problemă?”
,,Fac nunți de 15 ani și niciodată nu am văzut buchetul aruncat înainte de tort”.
,,Bun – o să îl vezi acum”.
Omul insistă, într-o încercare altruistă de a mă salva de dezastru:
,,Eu fac cum ziceți, dar nu se aruncă acum. Trebuie după tort”.
,,Ce crezi că o să se întâmple dacă îl aruncă acum?”
,,Eu îți zic că nu se face asa”.
E momentul în care eu insist.
,,Care crezi că va fi consecința dacă se aruncă acum buchetul?”
Omul pur și simplu nu mi-a mai dat atenție și mi-a făcut hatârul, convins însă că face un sacrilegiu.
Nu s-a întâmplat nimic.
S-a aruncat buchetul, cineva l-a prins, s-a râs, s-a trecut mai departe.
Nu v-am povestit asta ca să subliniez ceva anume. Și nici nu e despre nunta cu pricina. Este despre stereotipuri, despre blocaje mentale, despre refuzul de a gândi cu capul nostru când vine vorba despre nunți – că ne căsătorim noi, că suntem părinți de miri, că suntem invitați sau colaboratori.
De fiecare dată când vreți să stabiliți ceva pentru nunta voastră, sau a unui client, altfel decât ,,se face”, răspundeți-vă la asta – ,,Și ce dacă?”. Dacă răspunsul este unul de tipul – cineva va fi înfometat, cineva va intra în disconfort termic, cineva se va plictisi, cineva se va speria, cineva va fi pus într-o situație neplăcută/dificilă/inconfortabilă/periculoasă – atunci poate că nu e cazul să vă asumați riscul doar așa, de dragul de a fi ,,altfel”. Dar dacă totuși răspunsul nici măcar nu există… atunci… ȘI CE DACĂ?!
Fotografia zilei este, pentru prima oară, făcută de mine, cu telefonul. Testând decor pentru petrecerile FOSS4G 2019.
Nu e de la o nuntă.
Și ce dacă? :)