Negocierea pentru nuntă

July 12, 2017

Hai mai întâi să negociem următoarele chestii – voi citiți până la capăt și eu mă străduiesc să acopăr tot ce e de acoperit și să vă ofer sfaturi cât mai bune, ce ziceți?

Printre cele mai frecvente dorințe/întrebări din partea clienților mei se numără NEGOCIEREA. Negocierea contractelor cu furnizorii, negocierea condițiilor – dar în final totul se rezumă la negocierea sumei de bani pe care o vor avea de plătit pentru anumite servicii.

Din păcate însă foarte mulți dintre cei care organizează nunta pleaca la drum cu ideea că orice furnizor trebuie negociat agresiv, plecând astfel de pe o poziție cvasiconflictuală încă de la prima întâlnire. Nu contează că în e-mailul furnizorului sau în oferta sa sau pe site scria că prețul nu este negociabil, pur și simplu pentru unii oameni dorința de a obține cel mai bun preț posibil este cel mai mare motivant și pur și simplu trec peste aceste informații ca și cum ele nu ar fi acolo.

Apoi, problema numărul doi este că de obicei nu se poartă, de fapt, o negociere per se – ci se forțează mâna unui furnizor să ofere un preț mai mic decât cel solicitat pentru serviciile sale prin intimidare, prin insistență sau prin tot felul de tentative de persuasiune motivate de convingerea că fiecare client face asta și cine acceptă prețul solicitat este cu siguranță fraier sau nu știe ,,să negocieze”.

Pentru cei care vor să optimizeze costurile pe care le au cu organizarea nunții sau să se încadreze într-un anumit buget, am următoarele sfaturi:

  • faceți o listă de priorități și renunțați la ce nu vă puteți permite. Nu este nicio rușine.
  • încercați să vă încadrați într-un anumit buget cu serviciile care sunt flexibile și în care se poate ține cont de un buget (de exemplu floristică, deserturi etc)
  • nu încercați să obțineți servicii de 1000 de euro pe care să plătiți 500 pentru simplul motiv că acela este bugetul vostru. Nu veți obține niciodată servicii de 1000 de euro plătind pentru ele 500, cel mult veți crea tensiuni inutile și frustrări pe toate planurile.  Dacă vi se oferă servicii de 1000 de euro, întrebați dacă furnizorul respectiv vă poate oferi și servicii de 500 de euro și care ar fi acelea. Sau căutați un furnizor care oferă servicii de 500 de euro. Nu va fi același lucru, dar vor fi niște servicii pe care vi le puteți permite.

Dacă totuși vreți să purtați niște negocieri corecte și să obțineți niște beneficii speciale, țineți cont că și voi trebuie să lăsați undeva de la voi – pentru că asta înseamna, de fapt o negociere. Adică:

  • încercați să cereți un discount pentru un pachet de servicii mult mai mare decât de obicei. Vreți 3-4 ședințe foto și 15 albume? Solicitați un preț preferențial pentru pachet atunci și cel mai probabil orice fotograf vi-l va acorda. Se aplică pentru orice fel de servicii. Dacă volumul este neobișnuit de mare (asta nu înseamnă ce se solicită de obicei, ci o situație atipică), atunci probabil orice furnizor va fi dispus să negocieze un discount aplicat pachetului. Exemplu – să spunem că vreți o ședință foto maternity, una cu bebe, servicii foto de acoperire botez, servicii foto de acoperire nuntă, ședință foto logodnă, încă una după nuntă și una de aniversare la anul – plus vreo 10 albume pe care vreți să le dăruiți familiei și prietenilor apropiați.
  • doriți o durată mult mai scurtă a serviciilor decât de obicei? Iarăși, puteți discuta să vedeți în ce măsură asta vă poate aduce un discount. Nu e obligatoriu să-l obțineți, poate pentru furnizorul respectiv cererea este atât de mare încât preferă să muncească mai mult și implicit să câștige mai mult și știe cu siguranță că va veni o altă cerere pentru data respectivă. Dar puteți încerca, nu se știe niciodată. Pentru mine, de exemplu, timpul liber sau de odihnă este neprețuit și negociez fee-ul pentru coordonarea de eveniment în funcție de orele petrecute la eveniment.
  • planificați poate un eveniment nemaivăzut cu adevărat, inedit, once in a lifetime, cum știți că acel furnizor nu va mai vedea prea curând, care va conta foarte mult în portofoliul lui? Iarăși, puteți încerca o negociere în acești termeni.
  • poate perioada în care organizați nunta este una în care știți că e foarte puțin probabil să primească o altă cerere (de exemplu iarna, sau într-o zi de luni sau marți) – iarăși, puteți încerca să negociați tariful. Nu înseamnă că veți reuși, pentru mine de exemplu, tocmai pentru că îmi prețuiesc timpul liber și de odihna, lipsa cererii nu înseamnă neapărat că sunt dispusă să vând mai ieftin. Dar sunt furnizori care poate își doresc să se țină cât mai ocupați și care pot ține, poate, cont de acest aspect.
  • scoateți lucruri din meniu și va scădea și prețul. De exemplu, scoateți un fel de mâncare (sau două! aveți curaj?) din meniu, scurtați astfel și durata evenimentului. În loc de open bar general alegeți doar un pachet cu vin bun, cafea și răcoritoare. Și în mod sigur costurile vor scădea vizibil. Veți avea desigur o cină mult mai scurtă și mai puțin pretențioasă, pe care o puteți continua cu o petrecere mai lungă sau mai scurtă, după preferințe.
  • dacă oferiți la rândul vostru servicii de care furnizorul respectiv ar putea avea nevoie, propuneți un troc – pe o parte dintre servicii, în functie de valoarea fiecăror servicii. Am avut o clientă avocat, care s-a ocupat de înființarea firmei mele și mi-a oferit consultanță în acest sens iar eu i-am oferit bineințeles un discount corespondent valorii serviciilor sale.

Nu uitați că mă puteți contacta pentru o sesiune de consultanță fulger în care pot să dau din casă mult mai multe decât ce ați citit mai sus.

În speranța că v-am fost de ajutor,

A dumneavoastră,

 

Și, bineînțeles, fotografia zilei (nu se poate fără), realizată de Vanilla Roads pentru o ședință foto Wedding DIVAS. Pentru că vă ziceam cum ar putea arăta un meniu bun dar scurt:

 

 

SHARE THIS STORY
COMMENTS

[…] Un articol prin care vă vine în ajutor: Negocierea pentru serviciile de nuntă […]

ADD A COMMENT