Am lucrat mult la mine în ultimii ani. Am încercat să fiu mai atentă la ceilalți. Am încercat să nu mai reacționez atât de impulsiv (am și ritualuri pentru asta). Uneori îmi iese, alteori nu, dar mi se pare că fac progrese.
Din același segment de preocupări face parte și încercarea de a judeca mai puțin. E greu, e foarte greu atunci când ți-ai făcut scop în viață din a schimba lucruri, să accepți pur și simplu, fără luptă, că altora le place altfel. Pentru că sunt foarte în regulă cu povestea asta până în punctul în care acest ,,altfel” intră în categoria kitsch, artificial și alte plastice. Adică, recunosc, mi-e foarte greu să accept că în categoria ,,gusturi” intră și gusturile proaste. Nu cred, pur și simplu, că joasa calitate poate să intre la categoria ,,de gustibus” și cred că este de fapt vorba de educație și de ce se acceptă și ce nu. Și iată de ce, domnule, nu pot să accept lucrurile de calitate proastă.
De fapt, le accept. Dacă e cu musai le accept și nu comentez, dar mă fac că nu sunt acolo și astept să treacă timpul.
Dar a venit vremea în care trebuie să vă spun că din punctul meu de vedere anumite cuvinte nu sunt, pur și simplu, acceptabile.
Nu mai accept miresica. Nu mai accept nășica. nu mai accept miresuca. Nu îl mai accept pe ginerică. Toate diminutivele astea cumva considerate kosher în universul și perioada în care oamenii se căsătoresc nu fac decât să țină tot domeniul ăsta într-o zonă marcată ca fiind de o calitate îndoielnică. Miresica e uneori manager de companie, ginerică e un antreprenor ingenios iar nășica cu siguranță e și ea o doamnă în toată firea care, indiferent cu ce se ocupă, merită mai mult de atât.
Poate ziceți că exagerez. Dar eu cred că cuvintele nu sunt doar cuvinte. Pe lângă sensul lor din dicționar, forma lor atrage după sine mult mai multe. Iar pleiada asta de diminutive nu ne face bine. Hai să ne facem bine. Haideți, vă rog eu.
În imaginea de mai jos aveti o femeie. O zână. O apariție. O mireasă. O divă. O minunată. O…rice vreți voi, dar nu o miresică, por favor.
