Cele două idiosincrasii

Azi m-am hotărât să-mi iau jumătate de zi liberă. Nu de alta, dar din eveniment am sărit direct în papuci (aproape), azi m-am trezit ceva mai devreme decât de obicei, am băut o cafea și am făcut o recapitulare, să nu rămân în urmă cu mailurile – iar acum îmi dau seama că nu mai apuc deloc să-mi iau niște timp pentru mine, pentru că săptămâna se anunță plină și chiar și mai plină în continuare, iar săptămâna următoare vine peste noi FOSS4G – unde mă ocup de ce credeți voi? Exact, de petreceri. Adică de partea cea mai frumoasă :P.

Și dacă tot am vorbit despre timp pentru mine, vreau neapărat să vă zic și vouă o treabă cu care mi-am încheiat seria a 4-a de la DallesGo Wp.  

Sunt două idiosincrasii pe care le-am dezvoltat în timp vizavi de două ,,vorbe” mari care se tot vehiculează.

  1. Clientul nostru, stăpânul nostru.

Fraților, e nevoie să spun ce e greșit la o frază care conține cuvântul ,,stăpân” în secolul 21? Pe lângă că e o traducere ușor inexactă din Customer is king sau The customer is always right, lăsați-mă să vă zic că this is so last century. Nu suntem comercianți, așa cum sugerează de fapt fraza asta, care nu se referă neapărat la cum să fii servitor pentru clientul tău, ci la cum să-l lingușești mai bine ca să-i iei banii eficient. Când prestezi servicii care presupun dezvoltarea unei relații pe mai mult de câteva minute/ore, ar trebui să fie de la sine înțeles că trebuie să te bazezi pe încredere și comunicare între două părți egale.

Așa că, din start, când simt că se apropie câte un stăpân, fug cât de tare pot. Pentru că singurul meu stăpân sunt eu însămi. Și vă îndemn să cugetați bine de tot la asta, indiferent care este businessul vostru, mai ales dacă prestați servicii și nu doar încercați să vă vindeți marfa.

2. Găsește-ți ceva ce îți place și nu vei munci nicio zi în viața ta. 

De unde să încep? Poate tot cu – hei, early 2000s au sunat și te vor înapoi în lumea în care cu toții mimam entuziasmul?

Hai mai bine să încep așa – adu-ți munca ta iubită în viața privată, contopește-le – și vei ajunge să urăști ceea ce faci aproape peste noapte. Desigur că muncim, cu toții, în afara cazului în care suntem moștenitorii vreunei mătuși Tamara. Așa merge lumea asta. Și desigur că e de preferat să găsești ceva ce îți place, ceva care te face să te simți util, împlinit- poate chiar fericit pe alocuri. Pentru că alminteri toată viața ta va fi un chin și vei trage la jug pentru anii ăia de pensie, ăia în care statul român oricum își bate joc de tine cu tot ce are la îndemâna.

Adică hei, Captain Obvious here – vă rog, găsiți-vă o activitate care să vi se potrivească! Și găsiți în voi forța să o luați oricând de la capăt, fără decizii definitive, fără așteptări grandioase. Dar în niciun caz nu faceți prostia să nu trageți o limită între viața voastră profesională și cea personală.

Eu am devenit atât de obsedată de această limită, fiind într-un domeniu în care vara weekndurile nu sunt weekenduri, iar clienții se așteaptă mereu la întâlniri după programul de la serviciu, încât apelez la tot felul de tertipuri ca să nu pic victimă propriilor slăbiciuni. De exemplu în perioadele care nu sunt foarte aglomerate, sau în concediu, șterg cu totul de pe telefon e-mailul de wedding planning. Nu, să îl dezactivez doar cu un buton (și să fie la fel de ușor de activat cu același buton) nu este suficient, mintea mea care mă roade constant va apăsa butonul ăla on/off până o să se facă curent și o să răcească soacra neuronului meu. Nu. Se șterge cu totul, astfel încât reinstalarea să presupună un gest cât se poate de conștient de introducere adresă și parolă.

Iar cel mai mare turn-off pe care îl pot avea vizavi de o discuție cu un client este să mă lovesc de o abordare de genul ,,întâlnirea noastră Skype va fi după ora 22.00″ (true story). Căci acesta este momentul în care o rup la fugă cu o grămadă de red flags în mâini, gândindu-mă că toate speranțele sunt deșarte, că lumea chiar n-a înțeles nimic, că suntem o specie de misecuviniști și este cazul să mă reorientez profesional. Pentru că aș putea face asta :).

Între timp, mă întorc la jumătatea mea de zi liberă de care am atât de multă nevoie.

Revin curând cu mega-noutăți. Planific o ședință foto  în care vă voi prezenta super echipa mea, cea care se va ocupa de evenimentele voastre hands-on, cât eu voi fi ocupată să mă prind în ce se transformă The Wedding Styler. Sunt niște super mega fete, and supergirls don’t cry. Doar au idiosincrasii pe ici-colo. Voi aveți d-astea? Ia ziceți-mi în comentarii ce și cum.

Tschuss!

Fotografia zilei este de la prima nuntă din sezon. My lovely Iza, genul de clientă pe care vrei s-o iei în brațe și să-i zici că o să fie bine. Ceea ce s-a și întâmplat în săptămâna de dinaintea nunții, of. Dar uite ce frumos a ieșit totul 😛

Foto – Marius Bărbulescu