Sunt ca un copil mic. Daps, eu, copilul etern, sunt mai ceva ca un copil cât se poate de copil, pentru că mă comport ca un copil miiic. Nu mic, ci mic, mic. Nu credeam nici în cele mai frumoase vise ale mele că o să stau la un pahar de vin roșu să vă povestesc, încă din noiembrie 2012, despre grozăviile minunate din 2013.
Ca să vă dau o măsură a cele spuse mai devreme, citez (fără să o supăr, sper), pe prietena mea, Lola (Grațiela, de fapt – ce nume frumos!), pe care o iubesc până peste poate și mai presus de lucruri obișnuite, legat de cele discutate – Sunt dată pe spate de bucurie că încă un om și-a găsit calea și e fericit cu ce face. E minune mare!.
Și pentru că nu pot să mă abțin (dar știaaați asta deja!), vă prezint așa, pe scurt, o avanpremieră.
Avem Horezu. Avem Residence Domenii, my dream place. Avem Biavati Events (de două ori). Avem Barletto. Avem Cheile Râșnoavei. Avem curcubeul Marshall Garden. Avem I Do Weddings de vreo trei ori (nu putea lipsi, nu?). Avem Sinaia, Hotel International. Și s-ar putea să mai avem niște lucruri, despre care totuși n-aș vrea să mă entuziasmez înainte de vreme.
O să ne bucurăm de tradiții și călătorii, de ardei iuți, de haute couture, de prospețime, de zmeură, de atmosferă rustică, de cocktailuri, de vacanță și de multe alte lucruri pe care încă nu le-am hotărât, definit și muncit, așa că nu mă faceți să predau materiale înainte de vreme – pentru că, recunosc, nu le am. Not yet.
O să fie un 2013 cum n-am visat că o să fie. Cu byron, cu Compania 7, cu dj Caesar și încă câteva lucruri care nu-s încă stabilite. Cu Cromatica, cu Ioan Stoica, cu Marian Cristea, cu Relu Draghici, pe alocuri cu Marius Bărbulescu (recunosc, el e feblețea mea, l-am alergat ceva și încă îl alerg, urâți-mă pentru asta), și cu încă niște lucruri pe încă nu le-am stabilit pentru că – nu-i așa? – suntem abia în noiembrie…Mi-aș dori-o și pe minunata Theo Manusaride la MĂCAR un eveniment, așa că țineți seama…Și nu aș vrea cumva să uit nici de dragii soți Mărgineanu (cu care se plănuiește ceva, stați numai să vedeți). Il avem, deocamdata, și pe Cristi Stan la bord, dar și pe Cătălin Bălașa.
După mostra de bucurie vă servesc și o fotografie a zilei. Pentru că m-a emoționat MAXIM Irina cu cuvintele ei, jur că mi-au dat două lacrimi pe taste, și nu sunt nici măcar un milimetru ironică. V-o citez și pe ea aici, ca să înțelegeți de ce sunt așa mushy: asteptare. rochia undeva sus, in lumina, alba, nepurtata, fara trecut. jos, in penumbra, o mama, nenumarate amintiri. la mijloc, intre ele, intre lumina si umbra, intre ce a fost si ce va fi, o femeie tanara. toate trei asteapta. nu ai de ce sa regizezi fotografiile, trebuie doar sa vezi si sa accepti ordinea fireasca a lucrurilor:
Credit foto: Cromatica.
P.S.: Ca să fie treaba treabă, aș avea să vă povestesc niște treburi și despre 2014. Dar, totuși, zic să-i lăsăm lui 2013 ce-i al lui 2013. Ahoy!