Draga mea,
Te apreciez enorm! Îmi place felul în care îți dregi vocea și îți spui punctul de vedere atunci când ne întâlnim, chiar și atunci când toate forțele îți par potrivnice. Îmi place că îți apreciezi părinții, îmi place cum le declari dragostea ta prin atenția pe care o pui în toate lucrurile, în așa fel încât ei să recepționeze recunoștința ta pentru felul în care te-au crescut, felul în care te-au făcut persoana care ești azi.
Mă amuză într-un fel frumos modul în care ți-e teamă uneori să spui că îți dorești una, sau alta. Îmi place sclipirea pe care o ai în ochi atunci când îți amintești de rochia aceea, pe care ai văzut-o într-o revistă, acum mai bine de zece ani. Îmi plac glumele mai mult sau mai puțin ironice pe care le arunci către El, vrând să arăți că tu decizi, dar arătând de fapt atâta duioșie că ai face și un bloc comunist din Militari, București, să se înmoaie.
Mi-e frică uneori. Mi-e frică să nu te supăr cu ceva, să nu fac vreo remarcă d-aia de a mea ieșită din cine știe ce circumvoluțiune renegată, complet fără intenție. Îmi ies din astea și din gură, și îmi ies și-n scris. Tu știi, sper, că eu nu vreau decât să-ți fie bine, să vă fie bine. Asta e recompensa mea cea mai mare, dintre toate. Pentru că, în ciuda tuturor defectelor cu care m-am născut, m-am căpătuit pe traseu și cu ceva calități, iar empatia și dragostea de oameni se numără printre ele.
Îmi pare rău că simți toată presiunea pe care societatea asta formată din unul sau din altul o pun asupra ta. Să fii așa. Să fii pe dincolo. Să faci aia. Și nu carecumva să faci ailaltă. Și știu că tu nu vrei decât să orchestrezi o seară cum alta n-a mai fost. Și crede-mă că așa are să fie. Pentru voi. O să fie o seară cum alta n-a mai fost și sigur nu o să mai fie, indiferent ce alte fotografii și alte mirese o să vezi.
Îmi place cum apari tu dârză pentru prima oară când ne vedem în ziua nunții tale. Vezi tu, nici eu nu sunt tocmai grozavă în a-mi arăta emoțiile. Pentru mine, în seara aia, tu ești centrul universului. Sigur, pentru mine și pentru soțul tău. Pentru el o să rămâi așa toată viața, în vreme ce pentru mine n-o să dureze legătura asta decât pentru o seară, dar e important pentru mine ca tu să știi asta. Că deși nu mă pricep la suspine, gene și îmbrățișări, la taioare, ținute impecabile și parfumuri năucitoare, tot ce fac eu acolo este numai, și numai pentru voi.
Te vreau fericită, mireasa mea preferată. Și sper că știi că în ziua nunții tale doar tu ești mireasa mea preferată. Nu există pentru mine comparații. Nu există pete. Nu există rele. Există doar mulțumire și un alt ansamblu de sentimente pe care le încerc cu fiecare minut care trece din seara voastră specială.
Aș avea mult mai multe să îți spun, mireasa mea preferată, dar simt ca diluez mesajul cu fiecare alta idee ambiguă pe care încerc să o exprim. Vorba aia, nici mirii cei mai miri nu pot să scrie declarații din cele mai lungi. Iar eu mai țin și la ritm atunci când scriu, că deh, așa e sufletul de-artist. Așa că mă grăbesc să închei.
Zâmbește, mireasa mea preferată! Zâmbește cât te ține maxilarul și cât te ține și mandibula. Zâmbeste sincer!!! Și simte toate zâmbetele. Nu crede tot ce ți se spune. E adevărat că trece repede, dar ce nu trece? Trece, dar lasă-n urmă gusturi minunate dacă înțelegi că seara asta este pentru tine, despre voi doi, pentru ei și pentru voi toți.
Fotografia serii:
Credit foto: FixFoto
Și uite, îți dedic mai jos unul dintre cele mai frumoase cântece pe care le-am auzit vreodată. E scris de Leonard Cohen, dar interpretarea lui Jeff Buckley e de departe cea mai …cea. Ascult-o, te rog, ca favoare pentru mine, wedding plannerul tău preferat: