Sed in pijamale, sosete cu norisori si papuci, cu ochelarii potriviti pe nas si ma gandesc sa trag celebra linie. Am ramas si fara diacritice dintr-o eroare necunoscuta, asa ca scriu fara, desi mi se pare ca as avea doua maini stangi. Ma gandesc sa va prezint bilantul – ce am facut anul asta, ce vreau sa fac la anul. Sau nu. De ce sa va plictisesc cu asta? Sorb din cafea si-mi amintesc revelioane trecute, vechi si mai noi. Si ma gandesc ca exista, cumva, o similitudine intre nunti si revelioane. Cum asa? Pai simplu – revelionul este un fel de nunta mai mica. Oamenii se pregatesc, fac planuri, cumparaturi, se intolesc, dupa care…trece. Si de cele mai multe ori trece ca orice seara. Alta asemanare este aceea ca, de fiecare data cand ne gandim la revelion, ne amintim vrand-nevrand de diverse etape amoroase ale vietii, de iubiri imposibile si de alte vartejuri si dezamagiri sau fericiri.
Imi amintesc chiar ca undeva pe la varsta pubertatii visam inca la revelionul ala MARET. Credeam ca e o seara in care se deschid cerurile (fara aluzii religioase, doar o figura de stil) si petrecerea la care participi e mai altfel… mai glamuroasa, cu oameni mai frumosi si mai buni, cu mancare mai gustoasa si bautura fina. Adica aveam anumite asteptari legate de petrecerea de Anul Nou, create probabil de promo-urile comuniste si post-comuniste de la televiziune, pe vremea cand Revelionul se petrecea acasa, cu salata de boeuf, cea de vinete, sorici si Stela si Arsinel, si parea prin ochii unui copil, care trebuie sa se culce inainte de marele final, o seara feerica pentru a carei bucurie adultii muncesc un an intreg.
Si asa trec in revista cateva amintiri din seria ,,Revelion, revelion”. Aveam aproximativ 6 ani si fabricam impreuna cu verisoara mea, Ramona (care are aceeasi varsta ca mine si locuia in vremea aceea la acelasi etaj al aceluiasi bloc – iar oamenii credeau ca suntem surori) fulgi de nea din hartie. Ii atarnam peste tot prin casa si ne umpleam asa, de un sentiment de fericire copilareasca si asteptare infrigurata a Marii Seri. Cativa ani mai tarziu, aveam vreo 14, am petrecut seara dinainte (30 spre 31) nedormind, pe intuneric, ascultand top-ul anului la Radio Romania Tineret si scriind texte deprimante intr-un caiet liniat. Eram deja usor cioranica, desi adolescenta abia incepea. Acela a fost primul revelion la care am avut voie sa plec, acasa la niste colege. Parintii lor erau acolo, n-a fost nimic deosebit in afara faptului ca ne-am culcat pe la 3-4 dimineata. Am jucat mima toata seara, am mancat si …cam atat. Am plecat acasa usor dezamagita, ma asteptam ca Revelionul sa aiba ceva mai maret decat o petrecere in pijamale.
Inca vreo 3 ani mai tarziu eram intr-un Han la Valea Ursului (e undeva langa Pitesti). Plangeam undeva in baia restaurantului, cu o prietena langa mine, din cauza ca baiatul care-mi placea era (din nou) amorezat de colega mea de banca, asa ca i-am gasit pupandu-se intr-o camera. Asta a fost un fel de neverending story in cuplul nostru (al meu si al colegei mele de banca adica). Prima greseala a fost facuta de mine, in vacanta dintre clasa a 8-a si a 9-a, dar ea a recuperat pe deplin in trei din cei patru ani de liceu. Revenind la Valea Ursului – imi amintesc ca, de la atatea sughituri de plans, am ratat miezul noptii si singura realizare a serii a fost ca am distrus paltonul mamei cu maioneza de la salata de boeuf pe care mi-o daduse la mine si pe care am varsat-o pe stofa maro, unde a si ramas toata seara (eu eram ocupata sa plang in baie, va amintesc). Ca sa nu va las neterminati cu povestea, trei zile mai tarziu ea l-a abandonat, explicandu-i si motivul. El si-a cerut scuze stangaci intr-o toaleta a unei pizzerii (nu stiu cum naiba toate lucrurile importante se petreceau prin toalete), incercand sa-mi explice ca sunt o amica foarte misto la care tine, ca ii pare rau ca m-a ranit – si cam atat. Inca trei ani mai tarziu imi explica cat de imbecil a fost si cerea sanse suplimentare. Nu i le-am acordat.
Le tin minte, de departe, pe astea doua – pentru ca au marcat, amandoua, dezamagiri foarte mari. Prima prin platitudine, a doua prin dezastru.
In anul urmator a fost primul revelion in care nu eram singura. Aveam un prieten cu trei ani mai mic decat mine (hmm… soarta incerca sa-mi spuna ceva). Parea foarte amorezat. Eu chiar eram amorezata. Ne-am pupat toata noaptea- asa ca iar am ratat miezul noptii. A nins mult, foarte mult, asa ca pe la trei am iesit in fata blocului unde eram si am facut ingeri in zapada. Tin minte sentimentul – stateam pe spate si dadeam din maini si din picioare si zapada cadea in fulgi mari in lumina becului de pe strada. Si eram fericita. Revelionul, insa, nu avea nicio legatura cu asta. Amorezul pubero-adolescent m-a lasat, fara prea multe explicatii (de fapt fara nicio explicatie coerenta), vreo doua saptamani mai tarziu. Dupa alte cateva luni am aflat ca a emigrat, cu familia. Mi-a placut mie sa cred ca de aia m-a lasat cu ochii-n soare atat de subit, ca sa nu duca si mai departe o poveste fara viitor.
Au mai trecut ani, iar eu ma aflam in continuare in cautarea revelionului perfect, de data asta in Bucuresti. Asa am ajuns intr-un bar de prin Piata Chibrit, cu trei colege de facultate si o gasca mare de studenti la ASE. Ar fi putut fi un revelion dragut, dar nu a fost. In principiu pentru ca eram prea ocupata sa dau telefoane si sms-uri cuiva care nu merita nici macar un beep.
Apoi imi amintesc un revelion intr-un apartament de undeva de vizavi de Spitalul 9, discutii lungi cu un tip foarte, foarte inalt. Eu eram dezamagita (iar?!) de un tip cu care ma vedeam de vreo doua luni si care isi pregatea iesirea glorioasa abandonandu-ma fix de revelion (singurul Florin din viata mea :)) ). El era dezamagit de prietena lui cu care era de vreo doi ani. Nu mai stiu exact de ce, cert e ca el era acolo si ea nu era. A venit si ea pe la 4 dimineata, a dat un show mic si a plecat o jumatate de ora mai tarziu. Eu am ramas cu el – doar in dimineata aia. Doua zile mai tarziu ne-am ,,despartit” – relatia lui cu fata ceea era neterminata, iar eu stiam asta dinainte sa mi-o spuna. De data asta nu am fost dezamagita, pentru ca nu prea mai aveam asteptari… In mod paradoxal, a fost unul dintre cele mai frumoase revelioane pe care mi le pot aminti. Dimineata care intra prin ferestrele apartamentului comunist de la parter, cu zabrele. Monica. Muzica. Tipul inalt. Conversatia placuta. Senzatia ca exista speranta si o vorba buna in orice colt spre care te-ai intoarce, chiar si in apropierea spitalului de nebuni.
Ar mai fi de notat revelionul de la Praga. Excursia a fost minunata. 10 oameni, un apartament, Praga de sarbatoare. Revelionul in sine n-a fost cine stie ce. Cel putin prima parte, cea in care am fost intr-un bar anost, cu bautura proasta si scumpa. A doua parte, insa, a fost foarte interesanta. Am ramas cu Radu si cu Mada in holul apartamentului imens inchiriat. Restul oamenilor dormeau, iar noi petreceam in continuare, pe parchet, cu restul de bautura ramasa si cu o scrumiera improvizata din dopul de la cada. De aici am si o dovada. O vedeti mai jos.
Penultimul care intra pe lista de comemorari este revelionul din Expirat. Foarte dragut, probabil singurul revelion la care chiar am dansat. Am plecat de dimineata, fara probleme, drama era la butoane doar in capul amicului Nicu, eu eram zen. Problemele au venit, insa, mai apoi, pe drumul spre casa, via un sms la 6 dimineata si o prezenta pe pres pe care n-o anticipam. Episod din seria nu exista oameni maturi, ci doar oameni care se iau prea in serios.
A urmat primul din seria being a Sas, not longer Radulescu. Eram inca Radulescu pe vremea aia, dar nu stiam ca n-o sa mai fiu pentru multa vreme. Ar fi fost un revelion minunat daca nu mi-as fi epuizat resursele cu o seara inainte, pe alta petrecere. Un fost bar de striptease, companie selecta, bautura pe alese, muzica buna, gratar, ce altceva ti-ai putea dori la trecerea dintre ani?
Totul e bine cand se termina cu bine, insa. Intre timp, am invatat sa nu mai am asteptari. A fost foarte greu, foarte complicat, sunt o fabricanta nemaipomenita de asteptari. Dar in sfarsit nu mai am niciun fel de asteptare de la petrecerea asta. Anul asta stam acasa. Stau pentru prima oara acasa, de cand eram copil, si este primul revelion in casa noastra noua. Ne vin oaspeti, insa anticipez ca va fi asemanator tuturor serilor in care am primit oaspeti (deloc putine).
Eu va urez ca tot ce va doriti sa vi se implineasca. Va doresc sa visati cu ochii deschisi si mai ales sa va practicati visele. Sa nu le lasati sa fie doar vise. Si neaparat, dar neaparat, sa traiti. Sa nu amanati traitul pe altadata, niciodata. Va multumesc daca ati avut rabdare sa parcurgeti toata povestea si ne citim in anul care vine cu alte povesti despre oameni, despre dragoste, despre seri speciale si asteptari.
La multi ani!