Problema e – ce faci după aia :)? Că vorba aia, comanzi visul și brusc te trezești cu curierul la ușă, cu un pachețoi cât China – și te-ntrebi – bon, și eu acum ce fac cu dumnealui? Da, da, știu, eu l-am comandat. Da, da, știu, eu l-am vrut pe ăsta, așa mare cum e. Dar nu e cam fragil? Dacă-l sparg îmi dați altul? Vine cu garanție? Are instrucțiuni de folosire?
Curierul pleacă ridicând din umeri, deschizi încet cutia, cu puțină frică, de parcă ar mușca, și e acolo – mare, colorat, parfumat și muzical. Începe să se răspândească prin toată camera, de se miră și motanul și te trezești brusc că te întrebi – și eu acum ce fac?
Cum fac să-l fac să rămână? Să nu plece? Să nu se dilueze? Să nu dispara?
Să stau doar cu ferestrele închise? Să pun alarmă, să nu vină careva să-l fure? Să respir mai puțin și mai rar ca să nu mă trezesc cu el tot în plămâni?
Că doar gata – se cheamă că sunt pe picioarele mele. Vorba vine pe picioarele mele, sunt mai degrabă pe niște scobitori firave, iar eu – mă știți – nu sunt tocmai anorexică. Mâine semnez hârtia care mă pune – oficial – în libertate și rămân să am grijă de visul ăsta colorat, parfumat și toate cele, despre care mi-e frică-n draci să nu-l sparg.
Și mă gândesc că mi-a fost greu ca dracu, dar acum să te ții, că o să-mi fie greu ca doi draci. Citeam un articol într-o revistă de profil, acum câteva luni. Cineva dădea sfaturi legat de modul de alegere al wedding plannerului. Și acolo, printre coloane, era ,,stipulat”, printre altele, că e musai musai să te-asiguri că nu ai de-a face cu impostori care fac asta part time. Am simțit un mic gust amar citindu-l. Nu vă îngrijorați, s-a dus la vale cu o felie de cheesecake, dar n-am putut să nu mă gândesc că mare noroc trebuie să ai să poți lansa așa, un business, fără să ai nevoie să faci, pentru o perioadă, două joburi full time în paralel. Și cum poți face asta fiind original, fără să cauți ,,scurtături”, rețete gata folosite de altcineva. Cum faci asta fără să fii un me-too. Sigur că se poate, dar trebuie să ai un cont undeva la o banca care să-ți suporte investiția și să te întrețină. Sau un sugar daddy/hubby/moștenire neașteptată. Sau un alt business din care să-ți hrănești, pentru o vreme, noua îndeletnicire. Că altfel, nu face nimeni din plăcere asta. Nu-s easy money, ba sunt chiar bani munciți, asudați și câștigați cu riscul extenuării și pierderii prietenilor, cel puțin temporar.
Nu-mi dau seama ce experiențe a avut persoana care a scris articolul. Cu cine a avut de-a face și prin ce metode și-a tras concluziile, însă eu vă povestesc acum din propria experiență că se poate. Nu ești automat un impostor dacă faci asta part time. Trebuie doar să-ți promiți să încerci pe bune, să nu renunți când dai de greu și să-ți dai seama/să-ți asumi că de fapt ai doua joburi full time. De putut poți să o faci, depinde doar câte contracte ai, cât de norocos ești (astfel încât și nu ți se dubleze doua proiecte importante în ambele părți), pe ce ajutor poți conta din partea ,,spiridușilor”, (foarte important!!!) cât sprijin moral primești acasă, dar și cât poți să duci. Că eu recunosc, prin septembrie simțeam că-mi plesnește capul.
Dar uite că soiul rău nu piere așa ușor. Nu mi-a plesnit nici capul și nici altceva și am reușit să ating targetul ,,stay with just one job” cu un an mai devreme. Planul meu cuprindea 2014 drept an în care să rămân de capul meu. Cumva, planetele s-au aliniat și am ,,dat drumul” cu un an mai devreme fata de previziunea no 1 și cu o luna mai devreme decat previziunea no 2 (mai 2013).
Și-acum mă-ntorc la visul meu, ăla din cutie, de a ieșit și se uită la mine cu ochi mari din colțul camerei. Și mă întreb și va întreb – ce ne facem, fetelor?
Și vă mulțumesc. Pentru tot.
Fotografia zilei:
Credit foto: Mărgineanu Photography