Later edit- Ioan Stoica, zis si Speedy Gonzales, a si pus cateva poze de aseara. Eu l-am certat ca nu a pus si de la petrecere, ca sa vedeti in ce hal s-au distrat oamenii aia, dar pentru asta totusi va trebui sa mai asteptam vreo saptamana si ceva, cred ca i s-au terminat bateriile. Asta ca sa vedeti ca tot ce am scris eu mai jos este adevarat, si nu fabulez. http://blog.ioanstoica.ro/2013/06/02/ana-robi/
In fix acest moment, toata lumea asteapta cu sufletul la gura dezvaluirea misterioase povesti a ardeiului iute de la nunta de aseara. Sigur are o semnificatie profunda. Cum ar fi, de exemplu, ca atunci cand Ana era mica, era sa se inece, la mare, dar s-a agatat de un ardei iute care plutea in deriva si asta i-a salvat viata, asa ca i-a promis ca ii va dedica nunta sa. SAU ca ea l-a cunoscut pe Robi intr-un restaurant. Amandoi comandasera ciorba, dar cei de la restaurant aveau un singur ardei iute, pe care a trebuit sa-l imparta.
Va trebui sa va dezamagesc, in acest caz. Ardeiul iute nu are nicio semnificatie profunda pentru Ana si Robi. Pur si simplu Anei nu ii plac florile. Exact. Asta este tot. Anei nu ii plac florile si si-a dorit buchet de ardei, cum a vazut intr-o poza.
Dar o sa iau povestea de la capat, pentru ca merita povestita. Este o lectie perfecta legata de cum o nunta foarte reusita iesita din tipare NU trebuie sa fie un chin psihologic.
Ana m-a sunat daca nu ma inseala memoria prin august 2012. Am stabilit o intalnire pe care apoi am reprogramat-o, pe scurt ne-am vazut vreo doua saptamani mai tarziu. Ne-am vazut la Starbucks, la Victoriei iar prima noastra intalnire a durat aprox. 45 de minute. I-am povestit cate putin despre cum vad eu lucrurile, iar ea mi-a povestit despre ea si Robi si despre cum vad ei nunta lor – 70-80 de invitati, foarte relaxata, fara muzica populara, fara obiceiuri. Invitatii-doar familia apropiata si prietenii plus colegii de serviciu. Isi doreau un loc dragut, ceva deosebit, muzica live, un fotograf bun. I-am recomandat pe loc Residence Domenii Plaza, locul unde mi-as fi facut Eu nunta, daca as fi avut mai putini invitati…
L-am cunoscut si pe Robi in aceeasi seara, a venit sa o ia cu masina si m-au dus si pe mine acasa.
A doua zi i-am trimis oferta mea, am agreat colaborarea si mi-am suflecat manecutele. Nici nu mi le-am suflecat eu bine, ca ma cauta Anuska mea ( nu stiu de ce ii zic asa, nu stiu daca ii mai zice cineva asa) o saptamana mai tarziu sau asa sa-mi zica ca au fost la Residence Domenii si au semnat pentru 1 iunie si ca si-a luat rochie. De la St. Patrick. Sa recapitulam – oamenii au intrat in hotel (prima locatie) le-a placut, au semnat. Apoi femeia crestina ( e o inner joke, nu pot sa v-o explic asa rapid, dar ea o sa se prinda) a intrat intr-un magazin de rochii, a ales una si a cumparat-o.
Amin! ,,De-ar fi atat de simplu…” ganditi voi acum. Pai este exact atat de simplu pe cat vreti voi sa fie. Ana e dovada vie a acestui lucru.
M-am vazut la inca o cafea cu Ana, la Starbucks, cand mi-a spus ca ei nu ii plac florile si ca a vazut o poza cu un buchet de ardei iuti si ca vrea ardei iuti. Eu i-am zis atunci si acolo-hai sa facem tema cu ardeiul. Ea a zis ok. Si gata. Revin mai tarziu la ideea asta.
Pentru fotografie le-a placut mult deIoan Stoica, Maria Hedengren si Marius Barbulescu. Marius era ocupat. L-au ales pe Ioan (o singura intalnire, cred ca ar fi putut semna contractul de atunci), dar printr-o intamplare frumoasa au avut-o la nunta si pe Maria mea, pe care azi dimineata la 5 am lasat-o cu mirii, se duceau sa mai faca niste poze la piscina hotelului. Pana si eu recunosc ca m-am uitat putin stramb la treaba asta, dar am lasat oamenii sa isi faca damblalele, mi-am adunat cosuletul si plasutele si am luat-o usor spre casa, cu vreo 3 ardei iuti taras dupa mine.
A urmat treaba cu muzica. Ce ne facem, nu e loc la hotel de band mare( a se citi in principiu set de tobe). Din fericire eu tocmai auzisem de Compania 7, un super band pe care vi-l recomand din tot sufletul, indiferent de dimensiunea petrecerii sau felul invitatilor. Eu i-am tot recomandat, pe unde am putut, ne vedem si pe 24 august si pot sa zic ca abia astept.
Partea Minunata este ca le-a placut Compania 7 pe neve ( adica fara sa mearga la concert), au semnat si gata, bazandu-se pe mine si pe youtube.
Si uite asa inainte de anul nou 2013 aveam rochie, locatie, tematica, fotograf si muzica. Video nu au vrut.
Dupa anul nou am zis sa vedem si ce facem cu ardeiul. Am vrut sa implic in acest proiect pe cineva pasionat de handmade,experimentat, talentat si mai ales foarte implicat, care sa ia foarte in serios ardeii nostri. Din punctul meu de vedere, cea mai potrivita persoana pentru treaba asta era Valentina Popescu zisa si Atelier Interesart. Ne-am vazut, i-am aratat un moodboard cu ardeii, rochia si locatia (pe care ea oricum o cunostea) si… asta a fost tot. Ele doua s-au mai vazut la un pranz, au stabilit mai clar niste lucruri stabilite pe mail pana atunci si…gata.
In februarie am facut invitatiile. Adica asa-Alex, pls fa o propunere de invitatie, ceva ff simplu si cu un ardei iute. A facut, Ana a zis ok, le-am tiparit (tot pe neve, i-am zis uite, o sa fie un carton asa si asa, ea a zis ok, I trust you), i le-am dat si asta a fost tot. Prima propunere de layout, prima propunere de text. Plicuri rosii ca ardeii au comandat de pe net, de unde comand eu de obicei plicuri colorate.
I-am propus apoi o colaborare cu Adina, de la Buttercup Sweets, care inventeaza si combina tot felul de idei de retete de deserturi, special pentru evenimentul despre care este vorba. Ana a zis da,da,da, vreau, asa ca au avut un tete-a-tete, fara mine, soldat in final cu marturii sub forma de borcane de dulceata de chilli, un succes monstruos la nunta.
Am produs apoi, tot cu Alex(pixel theory) meniurile si etichetele pentru borcanele de dulceata. Acelasi mers -Ana, uite meniul -ok, Ana, uite eticheta, uite reteta de rata de pe spate -ok, foarte tare, go print it.
A urmat o perioada de pauza in care ea nu s-a speriat ca nu mai e nimic de facut, ba chiar am banuiala ca a fost foarte linistita tocmai datorita acestui. Fara stresuri – ca sigur Adina face dulceata? Sigur bandul mai vine? Facem odata etichetele? Cum arata ardeiul pe hartie? Sigur fotograful nu a emigrat? Valentina a numarat ardeii? Nu mergem sa vedem ardeii inainte? Dar cati vor fi in buchet? Sigur sunt rosii, sau bat in portocaliu? Niciun stres! Zero. Oamenii si-au vazut de viata lor cu incredere ca om sti noi acolo ce tot tricotam in liniste. Va dau exemplele astea pentru ca asta e genul de stres care vine de obicei la pachet cu genul asta de proiecte, stres de altfel deloc constructiv si de rau augur pentru toti cei implicati.
Abia prin mai am reluat discutiile, toate celelalte lasate in cui. Ne-am mai vazut o data cu Valentina la un pranz, sa facem o recapitulare – deci facem si coronita de flori si cosulet de petale pentru flower girl, sa punem o cutie cu flori si pe masa preotului, avem nevoie de atatea aranjamente.
Ne-am vazut si cu Trendy DJ – prima si ultima intalnire la locatie, cu 2 saptamani inainte de nunta. La fix, tocmai facusem desfasuratorul, pe care i l-am dat si lui. Au discutat ei pe mail apoi, au pus la cale una-alta, nu stiu cum, dar a fost bine. Perfect, chiar, m-as lati eu sa zic.
Cu o saptamana inainte Alex mi-a adus etichetele de marturii si cu o zi inainte eu am luat meniurile de la print. Clientii au vazut materialele ,,pe viu” pentru prima oara la nunta. Un stress in minus pentru ei, zic eu, acelasi efect pentru invitati. Cu trei zile inainte am zis totusi sa ne ocupam si de lista de invitati. Mi-au picat ochii pe un panou de pluta pe care imi prind remindere, am rugat-onpe Alex sa traga repede niste layouturi cu ardeiasi cu mesele, Valentina care era in oras in acel moment le-a printat si le-a taiat. Clienta, asa cum ne-a obisnuit, a zis -whateva, do your thing,
Cu o seara inainte am fost la locatie si am rearanjat mesele, pentru ca socoteala din targ nu e ca aia de acasa. Din aceasta cauza ele nu au avut o ordine logica (2 langa 3 si 4 langa 5 adica) si slava domnului nu s-a ratacit nimeni prin sala, nu a lesinat nimeni, cumva nu a fost o tragedie nici asta. Ar fi fost la fel si daca am fi petrecut cateva nopti in restaurant batandu-ne capul cum sa punem oamenii la mese si mesele in spatiu. Apoi m-am dus la carrefour si am cumparat piuneze rosii si sfoara pentru etichetele borcanelor cu dulceata. Da, la 9 seara, inainte de nunta. Daca pe mireasa nu a ingrijorat-o ca nu aveam piuneze si sfoara pana la ora aia? Sincer, mireasa habar nu avea de ce avem nevoie si de ce nu, cu atat mai putin sa isi faca griji ca de ce nu le avem. Ideea era sa fie totul ok la petrecere. Si atat. Si a fost! Nu ok, a fost perfect de perfect.
A doua zi Valentina a fost de dimineata in locatie, a pus florile si ardeii pe mese, mi-a lasat toate cele trebuincioase si inca multe in plus. Pe la pranz eu ma pregateam sa plec si m-a lovit ca ar fi bine sa avem o rama foto langa marturii cu explicatii. Am printat acolo cum am putut o foaie cu explicatii, am decupat un meniu care era in plus, am facut un colaj cu un ardei si le-am varat intr-o rama. Fara acorduri sau dezacorduri de la clienti, just like that. Pentru ca asa au mers toate lucrurile.
Am ajuns la locatie la 1.45, la 2.30 aveam toate placecardurile si meniurile pe pozitii si cartonasele cu mese pe panoul de pluta.
La 3 au venit fotografii, au fotografiat pregatirile si au plecat apoi la sedinta foto intr-o casa in ruine aflata absolut intamplator vizavi. Pe la 3 si ceva a venit si Adina cu borcanasele, la 4.30 le aveam etichetate si pe pozitii. La 4 a venit bandul pentru probe de sunet, la 5 am aranjat terasa pentru ceremonia religioasa.
La 6 au venit invitatii, respactand ora inscrisa pe invitatie, la 6.30 punct a inceput ceremonia religioasa, fix ca in desfasurator, cu domnisoara de onoare in frunte, cu tot cu buchetul ei de ardei verzi si garoafe tot verzi (paaai?). Va spun cu mana pe inima ca a fost cea mai frumoasa ceremonie la care am asistat vreodata.
La 7 s-a servit tapas pe terasa si apoi totul a decurs LA MINUT asa cum a fost programat. Reprizele band-ului, intrarea mancarii, totul. Singurul lucru care nu a fost ca in program a fost constituit din pauzele de mancare. Care pur si simplu nu au existat oamenii au dansat CONTINUU. La 12 mireasa mea era desculta si despletita, prietenele ei la fel. Si dansau, nene. A fost o super petrecere, cea mai tare petrecere ever, fara artificii, fara lampioane, fara momente de dansuri, fara surprize pentru invitati. Doar distractie, 100%.
Ar merita sa scriu o carte plina despre asta, dar ma lasa puterile. Vreau doar sa mai mentionez ca adevarata eroina a zilei a fost Valentina, care s-a luptat cu sutele de ardei, cred ca o sa viseze ardei mult timp de acum incolo, si care cred ca a avut emotii mai mari decat tot restul echipei la un loc.
Vreau sa multumesc si restului echipei, guys, we’ve done a hell of a job!
Si vreau sa multumesc mult si mirilor, pentru increderea nelimitata pe care ne-au aratat-o, lisa de frecusuri si griji inutile si pentru ca au fost in stare de atata hal de distractie aseara, eu inca sunt socata. Oameni buni, voi ati mancat ceva?
Mi-am ales si o poza sa v-o arat, ca sa vedeti buchetul si ce frumosi au fost, in general :).
Credit foto: Ioan Stoica