Avocata, lampioanele și gelato. Pe roz și verde.

July 4, 2013

Nu știu de ce am ales titlul ăsta. Îmi dau seama, pe măsură ce împletesc la cuvinte, că e ca nuca-n perete pentru atmosfera evenimentului despre care vreau să vă povestesc, dar nu mă pot abține, e ca și cum m-a hipnotizat și acum nu am cum să-l mai șterg.

Așadar.

Vă povestesc acum despre 9 iunie și despre Anamaria și Ștefan și a lor nuntă de zi, organizată în mai puțin de șase luni. Și pentru care, da, a fost mai mult decât suficient timp.

Ana mi-a scris undeva după anul nou și m-am văzut cu ei la Starbucks, la un prânz. Eu încă aveam și celălalt job, așa că am fugit de la birou, bucuroasă că nu trebuie să stau din nou seara târziu la întâlniri. A fost o întâlnire scurtă și productivă (îmi dau eu seama acum), nu ne-am întins mai mult decât era cazul și am plecat înapoi la birou nefiindu-mi foarte clar dacă vom colabora sau nu. Tindeam să cred că da, dar experiența îmi spune deja cu vocea ei ascuțită că treaba cu prima impresie e destul de total și anume fishy. Nu-s reguli și foarte multe prime impresii din astea mi-au fost date peste cap după ce am ajuns acasa și am primit concluziile pe mail.

S-au hotărât să colaborăm mai degrabă rapid și un plus în decizia lor (după cum mi-au spus) a fost pdf-ul meu de prezentare – care de obicei naște diverse sentimente – amuzament, confuzie, oroare (glumesc), dar nu prea atârnă în decizia de a colabora sau nu cu mine. Sau nu conștient, în orice caz… Deci – YAY, pentru pdf-ul meu de prezentare! :). (vreți să-l vedeți? :P)

Prima parte a decurs extrem, dar extrem de lin și rapid. Pe scurt, în mai puțin de o lună aveau locație (erau deja semihotărâți pentru duminica, 9 iunie, la I Do Weddings când ne-am văzut), fotograf, videograf și DJ. A fost extrem de ușor lucrat cu ei, pentru că au ținut realmente cont de recomandările mele, pe stilul ,,crede și nu cerceta” (nu chiar, evident că au cercetat portofoliile și prezentarea recomandarilor mele, dar nu și-au bătut prea mult capul căutând alte variante mai bune – smartest choice ever, o sa revin cu un subiect legat de nefericirea de a avea prea multe opțiuni). Adică oamenii s-au gândit că dacă tot m-au angajat, măcar să mă folosească corespunzător. Imediat după, Ana și-a luat o rochie (pe modelul – intrat într-un magazin, probat o rochie, cumpărat). Pantofii și i-a făcut pe comandă, multicolori, la Coca Zaboloteanu.

În martie s-au hotărât și pentru Pavlova de la Sky Bar în loc de tort clasic.

Anamaria & Stefan - Postare - TIFF - 0045

Pentru designul floral Ana a hotărât să colaborăm cu Petalia, o cunoscuse deja la un workshop și simțea că este cea mai potrivită alegere. Eu m-am bucurat pentru că oricum voiam să o cunosc, deci ocazie picată din cer, cum s-ar mai spune, win-win situation.

Anamaria & Stefan - Postare - TIFF - 0014

Cu materialele printate nu și-au bătut deloc capul. Având ceva (mai multă!) experiență în online și-au făcut numaidecât o invitație virtuală sub forma de minisite foarte frumos, explicit și original.Am folosit meniurile și numerele de masă cele mai simple posibil. Pentru ramele foto explicative am dat eu print în dimineața respectivă, la imprimanta proprietate personală, așa cum fac mereu. Fără place cards, fără escort cards, fără programe. Doar o lista alfabetică la intrare, care ajuta oamenii să găsească masa la care au fost repartizați și la care se puteau așeza pe ce scaun doreau. Deci no fuss.

Ce ne-au pus câteva probleme (mici! :D) au fost dezbaterile legate de pompoms vs lampioane și înghețată. După ce am terorizat-o puțin pe Alina (știe ea care Alina) cu pompoms – modele, simulari, costuri, logistică, ne-am dat seama că tot lampioanele colorate suspendate sunt cea mai bună (fezabilă, economică) idee. Să vă explic – nunta a fost de zi, într-o duminica, după o sâmbătă cu eveniment. Asta înseamnă că nu ne permiteam luxul montării lampioanelor/pompoms în altă zi decât cea a nunții. Și mai înseamnă și că ziua nunții începea la 1.30, nu la 19.00 cum e de obicei. Asta, coroborat cu faptul că eu am o obsesie personală legată de cantitate când vine vorba de decoruri atârnate (nu e o obsesie nejustificată – v-am mai scris despre asta și în alt post, decât să atârni 2-3 itemuri pe o suprafață foarte mare, mai bine nu mai atârni nimic – e o chestiune de proporții), ne rezultă că aveam nevoie de vreo 2-3 ore DOAR pentru lampioane. Adunați la această informație și faptul că eu pe 8 am avut altă nuntă și că m-am culcat undeva la 6 dimineața. Și aici e momentul în care adresez multe mulțumiri lacrimogene, emoționale, plângăcioase, mushy și cum mai vreți voi Alexandrei pentru că există, pentru că s-a dus la 8 dimineața la cort și a asamblat la lampioane și a stat cu nenea să le pună, pentru că a luat toate textilele de sâmbătă și a pus șervetele EXACT așa cum am rugat-o să le pună (pare simplu, dar de multe ori ceea ce ție ți se pare foarte clar altora nu e așa de clar) și în general pentru că există.

Anamaria & Stefan - Postare - TIFF - 0023

Mai rămânea chestiunea înghețatei. Îi povestisem Anei cum am avut eu înghețată la nuntă și ce bine și frumos a fost, așa că am reușit să inserez în mintea ei (fără să vreau!) că trebuie să existe înghețată la nunta lor. Acum, după ce faptul a fost consumat, mi-am dat seama că va fi complicat din aceleași motive – duminică, ladă frigorifică, 25 km de București etc. În traducere liberă – ce-și face omul cu mâna lui se cheamă lucru manual. Dar într-o joi (serios, chiar era o joi, nu zic doar așa)am dat milităria jos din pod, m-am mobilizat și mi-am pus în funcțiune ,,rețeaua”. Am primit numaidecât recomandări călduroase în direcția Gelato D’Amore, Zis și făcut. După Paște s-a organizat și o mică degustare în urma căreia Ana a decis entuziasmată că am luat o decizie perfectă și am mers mai departe cu ciocolată, zmeură și vanilie.

Textilele le-am închiriat pe ultima sută de la The Props Shop, sursa mea inepuizabilă de orice. Fețe de masă ivoire cu trandafirași și șervete multicolore.

5578_285138431623207_2116944515_n

Pe ultima sută s-au finisat și detaliile.

972142_469886699753924_68855217_n

Pentru hair & make-up Ana a luat o decizie foarte înțeleaptă – și anume să meargă la persoana care se ocupă în mod normal de părul ei, Bogdan Mirică, de la Londra 17. Tot el i-a făcut și recomandarea pentru MUA – Raluca Luca, de la The Lovely Room. Cununia civilă a avut loc așa cum e cel mai bine să aibă loc, adică într-o altă zi. Având în vedere că își doreau o petrecere de zi ar fi fost oricum un efort supraomenesc să programeze cununia civilă în aceeași zi cu nunta. Ea a avut loc relaxat, într-o luni, ferit de agitația obișnuită de la starea civilă. Iarăși, numai și numai decizii înțelepte din partea lor.

Și iată-ne ajunși în ziua nunții. După un 8 iunie cu ploaie și mulți nori, vă dați seama că mulți nervi erau uuuușor tensionați, având în vedere ceremonia în aer liber programată. Dar cum eu am călcat în ceva dubios când eram mică (și probabil că mirii la fel), 9 iunie a fost cu soare din plin, temperaturi generoase (un pic chiar prea generoase), voie bună și antren. Am reușit să terminăm totul la timp (repet, Alexandra împreună cu Petalia și Alina de la I Do Weddings au reușit să termine totul la timp, că eu am apărut ca o zână pe la 12, cu DJ Armand la braț) și apoi lucrurile au curs ca unse.

Anamaria & Stefan - Postare - TIFF - 0015

Gelato a fost unul dintre hiturile serii, eu încă mai simt undeva în cerul gurii ceva aromă de zmeură de atunci. Petrecerea a fost una de zi, așa cum a fost programată, în ciuda previziunilor cum că oamenii se vor întinde, lucrurile vor degenera și vor sări gardul etc. La 22.45 se construia tortul pe soundtrackul ales de Ana.

La ora 1 eram deja acasa, ruptă de oboseală dar incapabilă să dorm. Am stat până pe la 3 noaptea păzind facebookul și mailul, gândindu-ma la weekendul de mare angajament și parcă părându-mi așa, un pic rău, că s-au mai terminat două evenimente d-alea frumoase de tot, de care ți-e puțin greu să te desprinzi.

Anamaria & Stefan - Postare - TIFF - 0030

PS – știu că nu înțelegeți titlul și mai știu că tocmai de asta este un titlu prost. Un titlu care trebuie explicat nu este un titlu potrivit. Dar pentru mine și Anamaria el are sens, așa că o să vă las neexplicați și ușor mofluzi și o să sper că o să vă treacă repede :).

Mai multe imagini de la eveniment puteți vedea la Marian Cristea, dar și la mine pe Facebook. În curând, în secțiunea Nunțile ,,mele”, împreună cu mulțumiri detaliate pentru toată gașca.

SHARE THIS STORY
COMMENTS
ADD A COMMENT