A început sezonul! Am trecut sâmbătă de prima nuntă. Doamne, și atât de frumos și de bine a început, că nici nu-mi vine să cred! A fost un eveniment greu (pentru echipa din spate), deși părea foarte simplu. Aș vrea să vă povestesc acum mai multe, dar nunta asta chiar merită postarea ei la timpul cuvenit, așa că o să mă abțin pentru moment.
Astăzi vreau să vă povestesc despre altceva, și sunt două lucruri care m-au determinat s-o fac. Primul, a fost un sms primit azi de la clienți de anul trecut, care mi-au mulțumit pentru nunta lor încă o dată (ca urmare a unei nunți nu așa…personale să zicem, la care-au fost invitați în weekendul ăsta). Nu e prima oară când îmi scriu chestii frumoase și emoționante, de unde trag eu concluzie că sunt ei deosebit de drăguți, dar lăsați-mă să mă bucur și eu un pic.
Al doilea a fost o rugaminte pe care mi-a adresat-o o clientă de anul ăsta, rugăminte care m-a flatat enorm și care m-a emoționat. M-am văzut cu ea la un prânz să mai vorbim despre una, despre alta și la sfârșitul întâlnirii mi-a spus că are o rugăminte specială pentru mine – și anume să îmi pun amprenta pe nunta lor, în ziua nunții. În prim moment nu am știut ce să-i răspund. M-a luat total prin surprindere. I-am răspuns că acord aceeași atenție tuturor clienților și că atâta vreme cât sunt acolo, o să fac tot ce pot. Apoi am mai vorbit 2-3 minute și, după o gură de limonadă, am găsit cel mai potrivit răspuns la rugămintea ei.
Și el este următorul:
Nu am forțe ,,speciale” și nici capacitatea de a-mi pune ,,amprenta”. Mi-aș dori să fie așa, cine nu și-ar dori?! Să fiu un mic Preston Bailey, să zică lumea – da, nene, asta este o nuntă marca The Wedding Styler! Să te uiti la fotografii și să ȘTII pur și simplu.
Bineînțeles că nu am puterea asta – și nici nu stiu dacă o să o am vreodată.
Secretul meu însă există și el ține de trei lucruri pe care o să vi le spun. Da, șoc și groază, cu toata concurența-n ceafă eu mă apuc să scriu pe blog care-s secretele mele.
Așadar, e-n felul următor:
1) Încerc să înțeleg ce vor oamenii mei. Daca nu știu ei ce vor, încerc să-i fac să afle asta și apoi să-mi spună și mie. Dacă știu cum vor să sune invitația, dacă știu ce vor să scrie pe tort sau cum își vor aranjamentele, nu-i contrazic decât dacă mi se pare că e-n defavoarea lor de vreun fel. Altfel – nu mă bag peste ei. Uneori oamenii se desumflă – cum, păi și lăsăm așa…cum am zis eu? Pentru alții faci, pentru mine de ce nu faci? Păi dacă tu știi exact ce vrei, orice aș face sau scrie eu sau altcineva o să ți se pară insuficient. Dacă tu știi că vrei nuntă cu tematică cu pepeni, cum o să pot eu să te conving să mergi pe tematica cu cireșe? Cu siguranță pepenii sunt ce trebuie, dacă tu spui asta.
Vin cu completări, mai adaug o floricică, un norișor, dar nu mă bag niciodată peste ceea ce clienții știu cum vor.
Aici este unde eu îi ascult pe ei.
2) cu toate astea, păstrez controlul orice ar fi. Lucrul ăsta a început să-mi iasă (parțial!) abia din al doilea an de activitate, pentru că în primul nu aveam nici experiența și nici tupeul să încerc să mă impun – și uite-așa am făcut o grămadă de greșeli. Și-aici nu e vorba de gusturi, sau de lucruri pe care clientul și le dorește, ci de CUM facem aceste lucruri. De cum le implementăm. De ce buget alocăm pentru lucrul respectiv și de furnizorii cu care lucram ca să iasă treaba bine.
Nu în ultimul rând, de timing. Lucrurile trebuie să se întâmple așa cum stabilim din start că se vor întâmpla, altfel nu am cum să țin în frâu toate proiectele.
Deși îmi doresc ENORM ca oamenii să poată articula ce-și doresc, nu pot să-mi asum vina pentru felul în care aceste lucruri se pun în practică. Nu pot și nu vreau să-mi asum greșelile lor, pe care e firesc să le facă, neavând deloc experiență în treaba cu nunțile.
Și aici este unde ei trebuie să mă asculte pe mine.
3) las oamenii din echipă să își facă treaba. Nu mă plimb ca un cocoș printre ei, spunându-le că cupcake-ul trebuie pus mai la stânga și vaza cu dalii mai la dreapta. Nu, eu nu vreau să le fac pe toate. Chiar nu vreau să-nvăț să fac aranjamente, oricât de frumoasă ar fi munca cu florile și nu mă interesează să pot oferi clienților mei aranjamente la jumătate de preț, pentru că țin la calitate mai mult ca la ochii din cap. Ca să ajung să fiu bună în prestarea anumitor servicii, ar trebui să mă dedic lor. Adică să renunț la ceea ce fac acum și să mă apuc de respectivul lucru – că e grafică, că e design floral, că e design vestimentar. Nu sunt nici foarte îndemânatică – și știu asta despre mine. Nu mă implic personal în execuție decât în ceea ce știu cu siguranță că pot face bine – și anume în compunerea de texte (și acolo fără să mă bag peste clienții mei, conform punctului 1). Altfel, munca mea este pe de o parte una de consultant și pe de alta una de manager – nu una de execuție. Un manager bun trăiește prin echipa lui, nu făcându-le el pe toate. Așadar, dacă omul cu florile zice că bujorii nu merg, apăi așa e, iar eu îl cred! Pentru că nu l-am ales degeaba în echipa pentru nunta respectivă. Las DJ-ul să pună singur muzică, nu-i spun ce și cum decât dacă sunt modificări în program, să-i confirm ce are de spus în anumite momente sau să verific dacă are lista cu melodii pe care clienții și le doresc în puncte-cheie. În niciun caz nu fac liste de ,,idei de fotografii” (am citit asta pe undeva, nu mai țin minte exact unde). Cum să mă bag peste fotograf și ce știe el cel mai bine să facă?! Dacă oamenii vor ceva anume și se înțeleg cu el asupra acestor chestiuni – asta e treaba lor – dar eu nu-mi dau cu părerea acolo unde știu că îmi dau ca să fac pe experta aiurea.
Aici este unde cu toții ne ascultăm între noi și încercăm să facem cel mai reușit eveniment cu putință.
Uneori fac prezentări de concept pentru cine contractează acest serviciu. Oamenii care cer asta, în general, sunt oameni care au puterea să delege mult -și asta e un semn bun pentru mine. E un serviciu care s-a modificat mult de-a lungul timpului, pentru că am învățat din fiecare eveniment unde am încercat să creez un concept. Asta înseamnă că uneori fac și muncă de creație. Dar, din nou, nu mă bag peste execuție. Și nu doar că nu mă bag peste execuție, dar țin cont mereu de părerea echipei pe fragmentul respectiv, pe recomandările sau completările lor. Posibil să aibă o idee de implementare mai bună decât mine, sau mai economică. Nu țin cu dinții de ideile mele, prostește. Prezentarea mea e doar un ghid, un generator de energie pentru cei care fac lucrurile să se întâmple.
În asta stă, așadar, magia mea. ,,Amprenta” asta de care mă bucur să aud că există.
Iar lucrurile pot eșua în două cazuri – atunci când nu reușesc să fac oamenii să spună ce-și doresc (sau să-și dea seama ce-și doresc) sau atunci când aleg echipa prost. Iar oamenii sunt dezamăgiți mai ales atunci când nu au încredere în ei și așteaptă să le spun eu ce ar trebui să-și dorească.
Iar eu din fiecare greșeală învăț
Fotografia zilei – magia din livada cu cireși:
Credit foto: Cromatica