Andreea și Iulian mi-au scris în data de 8 ianuarie 2014 să discutăm despre o eventuală colaborare. Știu data exactă nu pentru că aș fi atât de riguroasă încât mi-aș nota fiecare eveniment de acest gen, ci pentru că EI sunt atât de atenți încât au ținut minte acest lucru și mi-au urat happy anniversary pe 8 ianuarie 2015! Ei, ce ziceți de chestia asta? Nu că vi se umflă un pic gena invidiei? :D
Am ținut să încep așa ca să înțelegeți cu cine avem de-a face.
Dar o să derulez înapoi puțin, pe 8 ianuarie 2014 și o să vă spun că îmi iubesc instinctul. Unii își iubesc mâinile, picioarele, trupurile de zei, eu îmi iubesc instinctul – nu mă lasă niciodată la greu. De ce spun asta? Pentru că, dacă ar fi să analizez lista de întrebări (și dimensiunea de detaliu a acestor întrebari) pe care am primit-o de la ei în primele mailuri, situația previzibilă pentru mine ar fi fost să nu-mi doresc neapărat foarte tare această colaborare. Ce să zic, mă sperii ușor! (traumele vieții de artist). Și mai sunt și periculos de sinceră.
Cu toate astea, am avut instinctul ăsta care îmi șoptea în ureche că trebuie să mă ocup de acest eveniment, că o să fie frumos, că o să fie bine, că e ce trebuie. Că o să mă bucur de acestă colaborare.
Așa că am făcut ce mi-a zis nenea ăsta, instinctul, și am răspuns la absolut toate întrebările, am oferit absolut toate detaliile, oricât de mici și aparent nesemnificative și am ajuns să încheiem un contract pentru data de 2 august 2014. Știam deja că nu voi putea fi prezentă la eveniment (sau la tot evenimentul) din motive personale, așa că am rugat-o pe Alexandra să se alăture ,,petrecerii” și am încercat s-o țin cât mai la curent cu toate cele, astfel încât să mă poată ajuta cu coordonarea.
V-am mai zis că îmi iubesc instinctul?
Deh. După ce toate lucrurile s-au așezat, s-au așezat așa de bine că nici nu ți-ar veni să crezi. A fost o colaborare tare frumoasă cu Maison Dadoo, Vaida Show, Cromatica, Be Fabulous, dar și Gelato d’Amore, Grace Couture Cakes, The Lovely Room , Grand Hotel Continental și Ambery Hall (locul faptei). Iar ei nu că n-au fost de temut, nici insistenți, nici dificili, nici nepoliticoși. Ci au fost atat de fini, de subtili,de delicați și de atenți că am stat de câteva ori bune să mă gândesc că oi face eu și ceva bun pe lumea asta de merit asemenea clienți.
Am ajuns să înțeleg, practic, după foarte puțin timp, că toată acea listă de întrebări și detalii nu era rodul unei nesiguranțe și a unei nevoi teribile de control – ci al faptului că ei doi știau EXACT ce își doresc și voiau doar să se asigure că vor lucra cu cineva care va respecta dorințele lor în cel mai mic detaliu, dorințe de altfel foarte clar definite. Și lăsați-mă să vă explic că o lume cu clienți care știu atât de bine ce vor și ce nu vor, care le sunt limitele și unde e loc de sugestii de la terți este o lume imaginară la care putem doar visa.
Andreea a purtat o rochie Vera Wang (același model pe care-l poartă Blair în Gossip Girl, na! – și ea nici măcar nu știa asta). Centerpieces-urile au fost divine, iar meniurile individuale au fost așezate pe șervete împreună cu o mică orhidee. Despre asta pot să vă povestesc sigur că așa a fost, pentru că eu am fost maestru împăturitor de șervete și jumulitor de orhidee.
Probabil partea mea preferată la acest eveniment a fost cea că pe masă, până la sosirea invitaților, nu a fost nimic altceva decat flori, lumânări, veselă, tacâmuri și papetărie. Păi ce altceva ar mai putea fi, ziceți? Să vedem… banane, struguri și mere, covrigei, alune, scrumiere, oliviere, chifle, În cazuri tragice, carafe cu băutură, în cazuri de targă, sticle cu suc și tărie. Andreea și Iulian au ținut foarte mult la obținerea unui efect WOW, efect în care, până la urmă, s-au investit nu doar bani, ci și timp și atenție. Petrecerea n-a avut cu nimic de suferit și ospătarii n-au dat în greu punând pe mese o parte dintre aceste ,,drăgălășenii” odată ce a fost nevoie de ele, și nu dinainte. Zic o parte pentru că nu s-au pus pe mese fructe și/sau covrigei/alune. Iar de sticle nici vorbă, bineînțeles.
Am stat în locație suficient cât să-i întâmpin, să mă bucur și eu măcar puțin de emoțiile astea frumoase pe care le trăim noi, organizatorii de evenimente private, atunci când mirii își fac pentru prima oară intrarea în sala recepției – și să văd o repetiție pentru primul dans. A trebuit apoi să plec la treburile mele, dar i-am lăsat pe mâine bune și sigure, cu Alexandra.
Pe la 2 noaptea, dintr-un sindrom compulsivo-obsesiv, am dat (din nou) SMS să văd ce se întâmplă. ,,E foarte frumos! E genul ăla de nuntă care te face să-ți aduci aminte de ce îți place să faci asta!” – mi-a răspuns Alexandra.
Judecând după feedbackul celorlalte persoane din echipă, dar și al lor, mă gândesc că spunea adevărul. Și v-aș invita, în acest sens, să citiți și articolul de pe blogul Cromatica, ca să înțelegeți, poate, mai multe. Irina are un fel aparte de a descrie emoția.
Măi instinctule, te pup! Să trăiești, să dăinuiești și să îmi mai faci cadouri d-astea.
Fotografii mai multe găsiți pe pagina mea de facebook. Și dacă vreți să știți, s-a lăsat și cu un premiu două premii Fearless Photographers! (felicitări, Cromatica!)
