Despre sistemul în care trăim. Și muncim. Și ne distrăm, uneori.

Sunt tristă. Sunt din cale-afară de tristă că în una dintre rarele ocazii în care mai apuc să scriu pe blog este vorba din nou despre o frustrare.

De multe ori (foarte multe, serios), la întâlnirile cu clienții, aud următoarea replică (și sunt ferm convinsă că și se întâmplă și altora la fel de des) – ,,cât de frumos trebuie să fie să te ocupi cu așa ceva!”.

Și nu știu ce să răspund, zău, la o asemenea remarcă. Mi-ar plăcea, foarte mult, să le spun ,,da, suntem niște norocoși”. Pentru că ăsta ar trebui să fie răspunsul în mod normal.

Dar nu este…

Și nu e vorba despre faptul că e dificil să lucrezi cu oameni, în general.

Nici despre faptul că unii clienți nu știu ce vor, sau că fetele sunt prea emoționale.

E vorba despre faptul că pe lângă munca efectivă. ai de luptat de multe ori, într-un mod cât se poate de stupid și inutil, cu un inamic (in)vizibil – locația. Restaurantul. Locanta. Hotelul. Pensiunea. CE O FI.

E incredibil cum locurile unde știu că voi primi sprijin nelimitat și mă voi simți ajutată pot fi numărate pe câteva degete, când ar trebui să fie invers, și restaurantul-din-iad ar trebui să fie excepția aia de care povestim cu toții, de care ne ferim și de care râdem, când ne trece supărarea.

Se lucrează cu oameni plătiți incredibil de prost, care se bucură prostește când pot să-și bată joc de o altă echipă, pentru că le este la îndemână.

Se lucrează cu șefi de sală aroganți și nesimțiți de-a dreptul, care îți vorbesc instant la pertu (deși tu ești politicos și-l dumneavoastră-ești până îi iese pe urechi).

Se ridică din umeri când stafful care montează lucruri în soare cere o sticlă de apă. Deși clientul plătește MII DE EURO pe pachetul de băuturi nelimitat de la eveniment. Pentru că, pur și simplu, se poate. Nunta începe la 8 și nu e treaba noastră că clientul nu a comandat băuturi pentru voi, amărâților. Ba în loc să vină cu băuturile comandate elegant, servite ca la restaurant, și cu bonul fiscal atașat (că asta este, poate chiar nu s-a gândit nimeni la asta și nu e capăt de țară să ne achităm o băutură) se aruncă în silă ,,și cine plătește apa asta? Voi?”.

Sunt foarte des privită cu dispreț când solicit ca stafful să primească aperitivul înainte de sosirea invitaților în sală și al doilea fel (dacă avem meniu ,,special”) în timpul celui de-al doilea fel al invitaților, nu la 3 noaptea. Nu înțeleg de ce, niciodată nu am înțeles, de ce locația nu poate privi stafful de la nuntă ca parte integrantă a nunții. De ce nu este alegerea clientului plătitor ce se întâmplă cu oamenii ăștia. De ce trebuie să ne punem clauze dubioase prin contracte care să forțeze clienții să se preocupe intens de acest aspect în loc să-și vadă de ale lor.

Se servesc resturi la staff. Am fost recent la o nuntă la un hotel de 5 stele unde noi toți oamenii din echipă aveam lucruri diferite în farfurii drept aperitiv și cartofi prăjiți congelați cu o bucată slinoasă de porc pe la 2 noaptea, deși clientul plătea o jumătate de meniu și solicitase altceva pentru noi, la alte ore.  Se servește, așadar, ceva ce ar trebui să fie gratuit (sau pe care oamenii ar trebui să fie plătiți ca să le consume) pe bani deloc puțini, pe care clientul îi plătește. Pentru simplul motiv că stafful nu contează. Sau că stafful de multe ori nu se plânge deschis clientului ca să nu-i strice ziua și de acolo se pot trage niște bani frumușei. Sau pentru că pur și simplu TREBUIE să te răzbuni pe cineva pentru felul în care ești tratat la rândul tău la job. TREBUIE să i-o tragi cuiva – și acel cineva nu poate fi clientul. Așa că putem să coborâm năpasta asupra acestui apendice inutil care este alcătuit din staff-ul chemat de client, plătit de client să presteze servicii în condiții bune.

E umilitor și trage totul în jos. Ne străduim luni de zile să punem la punct o petrecere, bibilim totul, polishăm clauze, să fie îmbracați toți așa. Să nu vezi videograful. Să nu fie lasere ca să iasă pozele ok. Să dăm mulți bani pe echipament de scenă ultramodern și profesionist ca să se audă totul brici. Și apoi mergem la minunata locație pe care ne-a luat luni de zile să o alegem ca să auzim că – aerul condiționat nu merge dat drumul de la prânz, deci succes cu florile. Că – nu e frigider afară, deci băuturile vor fi ținute pe o masă într-o ladă frigo d-aia de camping. Că se plânge clientul de la etajul x că e muzica tare (de ce organizezi evenimente și cazezi alți oameni în același timp dacă știi că vei avea o problemă?). Că tortul nu poate fi adus din afară pentru că …pitong. Și lista poate continua.

Și încă astea sunt povești de succes, datorate faptului că mai e o căpățână la mijloc căreia-i pasă de bunăstrarea staffului (eu adica). Există și alte povești de la palate mari și sclipitoare cu felia de salam pe cap de vită furajată.

Se fac ,,politici” conform cărora staff-ul nu poate fi pus în sală (deși discutăm de oameni eleganți, la 4 ace, care nu arata cu nimic diferit de invitați și care trebuie să stea în sală ca să își facă treaba – respectiv să pună muzică, să pozeze, să filmeze sau să urmarească desfășurătorul).

Se pun sticle de suc pe mese în săli cu pretenții pentru că oamenilor le e sete când vin la eveniment. Deși s-au investit bani în felul în care mesele sunt aranjate. Deși există personal care ar trebui să servească cu băuturi reci foarte prompt pe oamenii aceia însetați. Deși se cer mii și mii de euro pentru băuturi și pentru servire. Deși se cer alte mii și mii de euro dacă băutura e adusă de client și trebuie ,,doar” servită.

Mi se reproșează lucruri – nu a ajuns x, nu a ajuns y (deși asta este treaba mea, nicidecum a locației – știu foarte bine la ce ore trebuie să vina fiecare lucrușor și există justificări pentru fiecare decizie de a întârzia sau nu ceva). De exemplu niște flori care nu pot sta în soare de la 2 până la 8 în condiții de caniculă extremă.

Ospătarii hotărăsc cu de la ei putere la ce oră nu mai dau de băut oaspeților, ,,că au băut prea mult” (și li se dau peste cap socotelile cu open barul și șterpelitul, ironic!).

Nu există justificări pentru nicio întrebare de bun simț venită de la client. Așa se face. Așa e la noi. Asta este procedura, se știe. Chiar dacă e o prostie incomensurabilă.

Se pufnește arogant la orice solicitare din partea coordonatorului de eveniment. Pentru că se știe, asta e de obicei o proastă care habar n-are evenimente și a venit acolo să le arate lor, zeilor din olimp, cum se face treaba.

Sunt atât de multe lucruri care nu sunt în regulă cu ,,așezămintele” de nunți din România că nu știu exact unde să încep și unde să termin…

Îmi pare rău. Îmi pare atât de rău că trebuie să scriu aceasta postare în loc să vă povestesc despre oamenii minunați pentru care organizez evenimente în ultima vreme! Oameni minunați care ar trebui să poata beneficia de servicii de 5 stele pentru care plătesc bani grei. Oameni minunați care trebuie să închidă ochii și ,,să treacă peste” de dragul salvării aparențelor, de dragul de a păstra în minte doar lucrurile frumoase și zâmbetele de la evenimentele lor.

Îmi pare rău că trebuie să sune totul atât de tragic. Și-mi pare rău că chiar este atât de tragic.  Că angajații  majorității locațiilor  sunt plătiți atât de prost și tratați și mai prost. Atât de prost încât își urăsc meseria, urăsc evenimentele, urăsc clienții și urăsc orice colaborator care vine acolo să-și facă treaba cu cele mai bune intenții și cu zâmbetul pe față. Că se fac și se fură bani din orice – din staff subplătit, din mâncare vândută la suprapreț, din frunzele de salată reciclate.

Schimbați, oamenilor, ceva! Schimbați managementul, educați-vă gândurile! Plătiți-vă angajații! Înțelegeți că aveți doar de câștigat din colaborări frumoase și doar de pierdut din egoism, răutate, meschinărie și furtișag.

Învățați, oamenilor, că un om care prestează servicii în domeniu care pleacă fericit de la voi din locație va recomanda cu toată inima mai departe locul clienților săi. Și nu este vorba doar despre wedding planneri, ci despre întreaga echipă. Știți de câte ori cer clienții părerea unui furnizor în care au încredere? FOARTE des. Eu am o listă neagră de locații în care refuz să merg. Și sunt clienți care țin cont de ea și care ocolesc aceste locații. Și nu sunt singura!

Și ca să dau cu puțină lumină, vreau să mulțumesc din toată inima oamenilor care știu să-și facă meseria și pun umărul la treaba minunată care înseamnă organizarea unei nunți – și aici nu o să mă sfiesc să dau nume și să fac o recomandare deschisă pentru cine are ochi si citească și urechi să audă și pentru cine înțelege că omul sfințește locul și nu invers.

Nu există perfecțiune. Cu siguranță cu toții avem puncte pe care ni le putem îmbunătăți, calități și defecte. Lipsuri de comunicare. Lucruri pe care le-am face altfel dacă am avea anumite informații. Doua fețe ale aceleiași monede etc. E greu să judeci un loc după o singură experiență și cunoscând o singură față a problemei. Există experiențe subiective diferite pentru fiecare loc, povești de groază sau de succes. Cu toate astea sunt lucruri care depășesc cu mult subiectivismul și preferințele, toanele sau cheful. Și ele sunt reale și voi, cei care citiți articolul, știți foarte bine la ce mă refer.

Personal, adresez multe mulțumiri I Do Weddings, Domenii Plaza, Radisson Blu, Tree House, Conacul Apafi, Double Tree by Hilton, Casa Doina, Biavati Events, GrandHotel Continental Bucuresti.  The Wedding House (deși n-am ajuns încă aici). Tuturor celor pe care i-am uitat – lista nu poate fi completă, deși este scurtă, din păcate… Hotel Epoque pentru un început de colaborare foarte promițător. Celor enumerați înainte – Pentru nimic altceva decât normalitate, colaborare, sprijin și asistență pe tot parcursul evenimentului. Și mi-aș dori să vă multiplicați, dacă se poate, mulțumesc frumos din nou. Am scotocit prin amintiri – nu sunt nimic altceva decât amintiri izolate, poate nedefinitorii, dar pentru mine ele reprezintă speranța că lucrurile pot fi făcute și frumos.

Fotografia zilei vine să aducă un final pozitiv și optimist – să ne amintim de ce e frumos să organizăm evenimente, zic!

Credit foto: Vlad Lodoabă