Nu aduce anul ce aduce o cerere în căsătorie de stau mâțele-n coadă

December 6, 2016

De mult tot ameninț și tot zic – și uite că se întâmplă, domnule!

Avem noutăți aici, la The Wedding Styler!

Din acest moment declarăm deschis serviciul de organizare pentru cereri în căsătorie care merg la suflet.

M-am gândit mult cum să descriu acest serviciu. Am trecut pe la ,,nemaivăzute și nemaiauzite”, m-am oprit pe la ,,minunate”, colț cu ,,mirobolante” și-n final mi-am dat seama că nu e nevoie de niciun termen descriptiv de acest fel care să vorbească despre intenția mea corect. Pentru că intenția mea este aceea de a crea emoție reală, de a scrie o mică poveste cu un prilej frumos care iată că începe să fie exploatat și la noi în țară. Abia aștept să-mi povestiți despre voi, despre ea, despre ele – și să găsim împreună acea poveste și acea surpriză care să-i meargă la suflet!

Așadar, dacă sunteți interesați de o discuție cu noi pe această temă, așteptăm un semn pe yourweddingstyler la gmail punct com. Și ca să merg mai departe cu surprizele, țin să vă anunț că fix în vreme ce noi ne chițăim aici pe blog cu tot felul, Coriolan are un concurs foarte mișto cu miză zilnică prețioasă, la care puteți participa cu ideea voastră de cerere în căsătorie (click neapărat ca să citiți ce anume este de făcut). Dați-i bice neapărat, nu e de șagă, un inel cu diamant pe zi nu-i lucru mic – mai aveți timp până pe 16 decembrie!

castiga-un-inel-cu-diamant-pe-zi-800x563

Aș vrea să dezvolt mai mult povestea cu Coriolan și să vă povestesc ce și de ce. Din câte știți nu am făcut niciodată reclamă pentru ceva, nu sunt genul care să spună vorbe mari la comandă și sunt genul (uneori dureros de) direct pe cam orice subiect. Dar m-am aruncat instant în promovarea acestui concurs din următoarele motive – Coriolan este singurul magazin în care am găsit, în anul de grație 2011, verighete pentru mine și viitorul meu soț așa cum ni le doream. Ați crede poate că am fost foarte pretențioși – iar eu am să vă spun că ne doream verighete SIMPLE, din aur galben, rotunjite, exact ca cele ale părinților sau bunicilor. Oricât de progresistă aș fi în gândire (verigheta și inelul sunt singurele bijuterii de aur pe care le port), mi se pare că verigheta reprezintă ceva atemporal și că alegerea ei n-ar trebui să depindă de o modă. Asta este, desigur, opinia mea – și frumusețea este tocmai că la Coriolan puteți să găsiți varietate. Foarte mulți dintre clienții mei și-au achiziționat verighetele de acolo și au fost foarte mulțumiți atât de servicii, cât și de varietatea oferită.

Nu vă mai bat mult la cap – vă mai spun doar că brandul Coriolan este unul cât se poate de românesc, cu origine în Iași și că e un business local care merită sprijinit și lăudat pe deplin.

Și ca să fie treaba treabă, când semnăm un contract, fie că este pentru organizarea unei cereri în căsătorie sau pentru organizarea evenimentului vostru, trăgeți-mă de mânecă și întrebați-mă și de discountul pe care vi-l pot oferi la Coriolan, atât pentru inele de logodna cât și pentru verighete și alte bijuterii – că s-ar putea să vă cam placă.

Declar deschis sezonul de cereri în căsătorie! Scrieți-mi dacă aveți o idee și vreți să vă ajut s-o puneți în practică, scrieți-mi și dacă nu aveți nicio idee și vreți să o găsim împreună. Și înca ceva foarte important! Eu nu cred că cererea în căsătorie trebuie să vină NEAPĂRAT din partea bărbaților, deci…fetelor, nu vă sfiiți!

Fotografia zilei vine de la Ioan Stoica, pentru proiectul Wedding Divas:

p1879943361-o336049379-5

 

SHARE THIS STORY
COMMENTS
ADD A COMMENT