Te-ai enervat (sau îngrijorat) olecuță doar citind titlul, așa-?
Mama ei de nuntă nerecunoscătoare care doar cere și cere și cere. Atenție, grijă și bani. Asta în vreme ce toți îți strigă de pe margine hei, nu te stresa! E OBLIGATORIU să nu te stresezi! #PunIntended
Stau cu fundul pe un gard virtual (foarte rezistent, vă asigur) și cuget asa… cum mama zmeilor se ajunge în situații din astea în care social media face omul, altfel întreg la cap, să simtă că nu face destul. Că nunta lui nu o să fie destul. Că “nu o să îl reprezinte”. Că o să fie prea banală, că o să se piardă în avalanșa de nunți de pe insta.
Și cu cât trece vremea și cu cât ne antrenăm în demonstrații unele mai creative decât altele, pe lângă faptul că ne scăldăm și noi ochiul cu ceva și vedem cum se fac lucruri frumoase, ajungem în acest război intern în care nu doar că NOI nu mai suntem enough, dar nici nunta n-o să mai fie destul. Nici pentru noi, nici pentru alții. O să intrăm pe ușa din dos a galeriilor nunților nememorabile, acest purgatoriu al evenimentelor fericite din viața noastră – și de acolo nu ne va mai scoate nimeni niciodată. Căci, se știe, “e cea mai fericită zi din viața ta” și “ai o singură ocazie s-o faci cum trebuie”. Cum trebuie. Trebuie. Trebuie să ții minte că nimic nu trebuie.
“Oare fac destul?”, “Oare o să le placă oamenilor?”, “Oare e ceva ce nu fac și ar TREBUI?”. E o ironie aici, în încercarea de a sparge exact acest “așa trebuie” și “așa se face” strămoșesc ridicăm uneori ștacheta așa sus că naște anxietăți. Nu mai zic de iluzia perfecțiunii care se vântură peste tot și înțeleg mai bine decât oricine cum e să crezi că totul a fost fără de cusur când nu simți cum a bătut vântul, cât a fost de cald sau de frig, ce voce avea x, cât de caldă sau rece a fost mâncarea, că a bătut soarele-n candy barul ăla de l-au luat dracii, dacă cocktailurile au intrat bine, cât au întârziat sau nu invitații, dacă chiar s-au distrat nebunește sau scena aceea din fotografie a durat fix 3 minute.
Nici nu mai știu ce voiam să spun cu toate astea. Ah, da, că simt cum uneori alergăm după autenticitate și sfârșim prin a o pierde fix pe dânsa. În momentul în care simțim presiunea asta că nu facem destul, că nu SUNTEM destul, că n-o SĂ FIE destul, atunci nu mai rămâne niciun pic de spațiu să fim noi și să lăsăm noi-ul să se oglindească în evenimentele noastre.
Ce e de făcut? Sigur, soluția nu e să ne oprim din creat și din arătat doar pentru că vezi doamne o să îi timorăm pe cei care se uită de pe margine. Am crescut frumos, suntem mândri unii de alții și e de mers tot înainte. Dar poate să ne dăm remindere din când în când că suntem destul, că facem destul și că evenimentele sunt pentru cei dragi ai noștri, nu pentru a câștiga premii pe instagram. Lasă-ne pe noi, ăștia de ne ocupăm de tras sfori, să ne facem griji că nu e suficient de trendy ce postăm, tu vezi-ți de ale tale și bucură-te că ai un super party în față, la care o să petreci cu toți oamenii care contează pentru tine.
Asta zău că este destul!
Pun o poză cu mine și cu Anuța, pe când dădeam pe gât un gin și aveam impresia că sunt înaltă, pentru că trebuie să pun o poză. E făcută de Feather Photography, în caz că vă întrebați.
Nu știu dacă suntem cele mai cele. Dar sigur suntem destul.
