Vreau să scriu despre acest subiect, pentru că îmi dau seama că o ceremonie umanistă este un concept încă cvasi-necunoscut sau neînțeles, care merită puțin “debunking”.
În primul rând, o ceremonie umanistă este una SIMBOLICĂ. Și acest cuvânt, “simbolic”, are nemeritat o traducere care spune, pe lângă “încărcat de simbol și înțeles” și “neimportant”. Știți voi, “ceva simbolic”, nu ceva de-adevărat important.
Doar că de data asta, “simbolic” chiar înseamnă altceva. Și cu riscul de a supăra pe cei dintre voi mai religioși, o să vă spun că și ceremoniile religioase, sunt tot “simbolice”. Asta neînsemnând “neimportant”. Ci doar că sunt acte cu înțeles intim și importanță pentru cuplu, dar fără efecte în plan legal.
Această parte fiind lămurită, să trecem la următoarea parte – cum arată, ce structură are o ceremonie umanistă de nuntă? Păi aici vine partea frumoasă – ea nu are o structură fixă. Dacă lucrați cu un oficiant care a mai făcut asta, atunci el va propune probabil o schiță pe care să construiți un discurs “personalizat” și semnificativ. Însă dacă faceți asta “in house”, atunci trebuie să știți că nu există nicio regulă în alcătuirea ceremoniei. Se poate vorbi mult, sau puțin. Puteți ține discursuri, sau nu. Se pot integra diverse momente artistice, dacă considerați potrivit. Vă puteți scrie și rosti jurăminte. Se pot atașa mici ritualuri, sau nu… iar ele pot fi oricare. Sigur, asta este o veste bună cât este una proastă. Bună pentru că aveți libertatea să vă construiți ceremonia oricum doriți. Proastă pentru că atunci când ai atât de multe opțiuni, alegerea se poate dovedi dificilă.
Să trecem la următorul pas – cine poate oficia o asemenea ceremonie?
Păi, tocmai pentru că ea nu produce efecte legale și e lipsită de rigori religioase, o ceremonie umanistă poate fi oficiată de oricine. Există totuși câteva condiții, sigur. Cea mai importantă – omul respectiv trebuie să aibă o minimă experiență cu vorbitul în public. Sau o dezinvoltură ieșită din comun. Dacă audiența este internațională, puteți avea și un interpret . Există oficianți profesioniști, pe care îi puteți contracta. Vă recomand să faceți asta mai ales dacă nu aveți nicio cea mai vagă idee ce ați putea să includeți și cum vă doriți să construiți ceremonia.
Însă trebuie să recunosc că cele mai emoționante ceremonii la care am participat au fost oficiate de apropiați ai mirilor. Fie că au fost “nașii” (pun în ghilimele pentru că nu mereu există și o ceremonie religioasă ). Fie unul dintre părinți. Sau altcineva foarte apropiat dar și foarte priceput la a vorbi în fața unei audiențe emoționate. Ce face aceste ceremonii diferite este implicarea reală emoțională a oficiantului care nu se poate mima sau înlocui cu altceva și care adaugă la toată emoția momentului. ** ce e de notat neapărat dacă nu faceți asta “în cadru organizat” este că e obligatoriu să aveți microfon/microfoane și, evident, amplificare.
Și pentru că am ajuns aici, alt lucru pe care trebuie neapărat să vi-l spun este că da, aceste ceremonii sunt extraordinar de emoționante. Vorbindu-se deschis și direct despre lucruri atât de relevante pentru cuplu într-un moment atât de important, rememorând momentul în care s-au cunoscut, felul în care relația lor a evoluat și lucrurile care sunt importante pentru ei, se ating inevitabil puncte sensibile și n-am văzut până acum nicio ceremonie umanistă la care să nu se plângă. Nici. Una. Există cumva o percepție că nefiind încărcate religios și (din nou) “simbolice” ceremoniile umaniste sunt seci, plate, ca un fel de discurs plictisitor. Trebuie neapărat să vă mărturisesc că lucrurile stau exact pe dos. Am văzut nenumărate ceremonii religioase “executate” din formalitate, poate solemne, dar nu neapărat emoționante, care te ating. În schimb gradul de umiditate din atmosferă al ceremoniilor umaniste este undeva la nivel ecuatorial…
Și vreau să închei cu o chestiune FOARTE importantă care este adeseori trecută cu vederea. O ceremonie umanistă nu este obligatoriu să înlocuiască o cununie religioasă. Sigur, dacă este cazul unor oameni care nu se identifică cu nicio religie sau au o diversitate religioasă care nu le permite să găsească un numitor comun, se mai întâmplă și asta. Însă e foarte important de subliniat că aceste ceremonii nu se exclud reciproc. Puteți da și mai mult sens și intimitate ceremoniei religioase alegând să mergeți în biserică cu un grup restrâns, familie și oameni foarte apropiați oricând, într-o zi în care nu vă alergați cu alte mirese în jurul bisericii, când nu se fac cozi de curioși pe la intrări și în care nu aveți și altceva de făcut, astfel încât puteți să vă concentrați pe încărcătura de sens a întâlnirii respective. Și apoi puteți avea o ceremonie umanistă în ziua petrecerii, în aer liber, la care să spuneți toate lucrurile importante pentru voi, să faceți tot ce simțiți. Așa puteți și să bifați și acele fotografii frumoase cu arcade, șiruri de scaune și mult verde.
Sper că am făcut ceva mai înțeleasă chestiunea. Îmi doresc ca informația asta să ajute pe cât mai multă lume să aleagă ceremonia (sau ceremoniile) care li se potrivește/esc. Și dacă vi se pare util, vă rog, distribuiți să se ducă cât mai departe, în toate cele patru zări. Hai să vedem momente cât mai autentice, relevante și emoționante în zilele nunților voastre.
Foto din cover: probabil ceremonia mea umanistă preferată de până acum. Fotograf: Silviu Popovici