Despre Cristian Gog

Nu cred că trebuie să vă mai zic cine e tipul ăsta.
Vreau doar să vă povestesc ceva.
Aseară, după cum v-am mai povestit deja, a avut loc prima nuntă din seria celor pe care le voi organiza în acest an sub numele The Wedding Styler. Îndrăznesc să afirm că a fost un eveniment extrem de frumos, piperat cu tot felul de năstrușnicii, printre care prezența lui Cristian Gog (o listă ceva mai dezvoltată aveți în articolul anterior). Voi scrie în zilele următoare o poveste mai frumoasă despre această nuntă care cu siguranță merită mult mai mult decât niște impresii la liniuță scrise de o femeie cu mințile tulburate de oboseală.

Însă în acest post este vorba despre altceva. Este vorba despre Cristian Gog, cel despre care cu toții aveți o părere extremă – fie îl admirați fie îl contestați. Pentru el asta cred că e mai degrabă bine.

Dar să vă povestesc.

L-am contactat pe Cristian Gog pentru acest eveniment undeva prin luna februarie, înainte de măreața competiție televizată care l-a consacrat. L-am ales pentru că era singurul (sau poate primul) iluzionist pe care google mi l-a scos în cale care nu scotea iepuri albi din joben și nu tăia cutii cu femei în două. De asemenea avea un blog pe care scria corect gramatical, chestie care pentru mine înseamna high score instantaneu.
Mi-a răspuns la emailuri foarte amabil, ne-am pus de acord foarte rapid și am bătut palma. La distanță, pentru că, așa cum știți, dumnealui este din Cluj iar noi (eu și mirii) viețuim în București. Din cauza distanței lucrurile au rămas și neclare, nu am apucat să îi achităm avansul.

Bulgărele de zăpadă a început să alunece la vale, pentru mine, odată cu semifinala. Atunci când am realizat că omul ăsta are șanse cât se poate de reale să câștige marele premiu.
Iar când a câștigat, m-am bucurat pentru el. Și m-am și speriat puțin.
Pentru că nu-s trăită tocmai sub pământ, îmi pot imagina cam ce poate să facă cu programul unui om o asemenea expunere media. Mai departe de eventuale principii care să zicem că ți-ar interzice să ceri mai mulți bani decât ai cerut inițial, prevalându-te de recent dobândita notorietate, și care te-ar face să depui în continuare un efort suplimentar (Cluj-București) pentru un eveniment privat, mi-a fost teamă să nu îi intervină în program lucruri pe care realmente să nu le poată refuza. M-am temut puțin că nu voi putea să onorez programul așa cum l-am convenit cu clienții mei.
Așa că, ușor-ușor, am încercat să ne obișnuim (și eu, dar și mirii) cu faptul că există o posibilitate destul de mare ca domnul Gog să nu-și poată ține cuvântul.
Și cred că am fi înțeles, cu toții.

Mi-a fost destul de greu, după cum bănuiți, să mai dau de el imediat după emisiune. I-am trimis un email, unul destul de …alarma(n)t, care, cumva, nu s-a pierdut în miile pe care le primește zilnic. Să zicem că sunt norocoasă.
Așa că m-a sunat din senin într-o dimineață, acum vreo două săptămâni, să îmi spună că nu am niciun motiv să mă îngrijorez și că ne vedem negreșit la eveniment.

Ceea ce s-a și întâmplat.

Și acum ajung, în sfârșit, după zece cotituri și sute de detalii, la partea cu adevărat importantă a articolului. Și anume – ce a făcut Cristian Gog aseară la nunta lui Alex și a Elenei a fost pură magie :). Că îi zice mentalism, că îi zice iluzionism, că îi zice păcăleală, chiar nu are niciun fel de importanță pentru mine. Ce am văzut eu cu ochii mei aseară au fost 150 de oameni FASCINAȚI.

150 de oameni ca voi, mai deschiși, mai interiorizați, mai creduli, mai sceptici, mai îndrăzneți, mai timizi, cârcotași, experți în de toate, simpatici, retrași. Interesați de hipnoză sau pasionați de poker. Pe toți i-a cucerit cu câte ceva în cele șase ore în care s-a învârtit pe la mese, trecând pe la fiecare om care l-a solicitat. Asta înseammă cu două ore mai mult decât discuția noastră inițială.
Știți faza cu lingura? Ei, aseară a trecut la furculițe. Pentru ca ele erau pe masă. Exact, furculițele de pe mese au intrat la îndoit spre nemulțumirea personalului care trebuia apoi să le înlocuiască. Câteva ceasuri s-au oprit, a căzut zahăr din cer senin, pachete cu cărți au dezvoltat zâmbete pe fețele tuturor iar eu și încă o domnișoară (sau doamnă?) am primit câte un trandafir făcut din șervețelul de pe masă, cu miros de ce am vrut noi. Eu l-am comandat cu aromă de liliac și exact asta am primit. Încă miroase :).

Am schimbat și câteva vorbe, pe o bancă, în timpul surprizei oferite de mama Elenei, când în sfârșit am prins pauză de o țigară și o vorbă. Atât eu, cât și el. Cumva a reușit să scape de șirul de urmăritori cu furculițe în mâini și am pufăit puțin schimbând impresii și încercând să facem, totuși cunoștință.

Ce pot să vă spun eu după seara de aseară este că, indiferent ce părere aveți voi și indiferent ce putem noi ca oameni să facem, sau nu, :) după părerea mea Cristian Gog merită pe deplin premiul pe care l-a câștigat acum mai puțin de-o lună.

Și în afară de asta este un om de cuvânt.

Credit foto: Lightway Photography.