Pauză mare, monșer. Atâtea zile fără să spună nimic… Ce o fi pățit? Prea mulți clienți? Prea puțini? S-o fi îmbolnăvit? Și-o fi dat seama că e nebună? O fi chiar așa ocupată?
În ultimele zile am fost și ocupată și lipsită de inspirație. Și obosită, dar și mai liberă ca niciodată. Și în reparații capitale (dantura) dar și în schimbări capitale în viață. Și uite că ceva trebuie sacrificat (sau mai multe lucruri) – și un asemenea ceva a fost blogul. Sper că ați supraviețuit bine-mersi fără dozele mele de înțelepciune maximă și fără opiniile mele simpatice, agresive, originale sau plictisitoare, deh, cum o mai nimeresc și eu, de la zi la zi.
Azi m-am gândit să îmi fac un comeback de zile mari. Dar nu așa, oricum, ci cu un subiect care nu va plăcea multor oameni. Cu siguranță nu va plăcea unora dintre colaboratorii mei. Mai ales fotografilor. După ce vor citi articolul ăsta, vor gândi ,,mă, și mie care mi se păruse că e fată cât de cât deșteaptă…”.
De ce cred asta? Pentru că după articole întregi în care m-am zbătut ca un leu să fac dreptate în jungla nuntiferă, să explic cum e cu costurile, să explic cum e cu calitatea, să exemplific și să lămuresc, astăzi pregătesc o bâtă pentru o baltă și vă spun ce cred eu despre artificiile din tort. Deși ceea ce urmează să spun este adevărat, eu mă refer și la alte lucruri când spun artificii din tort – și anume la toate plăcerile ,,vinovate” care nu vor face niciodată o nuntă de portofoliu, dar vor aduce măcar pentru 2-3 secunde bucurie – și cam asta e cel mai important pentru clientul meu, stăpânul meu.
Mai alin puțin durerea ce aproape v-o voi cauza, și spun în apărarea mea că sunt de părere, estetic vorbind, că artificiile în tort, precum și celelalte lucruri pe care ele le mai pot simboliza, sunt niște catastrofe. Sigur, te chinuiești un an de zile să alegi un model perfect de tort (mă rog, nu chiar toată lumea, că unii aleg Pavlova și altii pur si simplu nu se agită chiar așa tare în legătură cu tortul) și după aia, când să îl arăți și- vorba aia – să-l fotografiezi cum se cuvine, îl masacrezi barbar înfigând cele mai urâte artificii pe care le poți găsi în el. Nu pot fi mai de acord cu asta!
În același timp, însă, artificiile exprimă pentru mine toată eliberarea aia naivă de care oamenii pot simți nevoia atunci când redevin copii și nu se mai iau atât de în serios și nu mai încearcă să respecte o tematică și nu mai încearcă să dea naștere unor imagini ,,de revistă” și nu se mai gândesc atât de mult la ,,ce e potrivit” și ,,ce nu e potrivit” să facă. Pentru că tortul ăla, cu tot respectul pentru artiștii care îl creează, până la urmă e doar un tort care va fi mâncat. Vor fi oameni care e posibil să-și amintească cum a arătat, dacă a fost cu adevărat spectaculos – și ce gust a avut, dacă e ceva într-adevăr ieșit din comun. Dar ,,la sfârșitul zilei” tortul chiar rămâne doar…tort. Iar presiunea asta din informațiile de pe site-urile de ,,lume bună” (aici e un inner joke pe care Darius de la Maison Dadoo o știe :D) are exact același efect cu presiunea pe care o pun cei din familie care nu acceptă alt gen de muzică sau lipsa horei din fața blocului, doar că în sens invers. Și uite așa avem oameni care în adâncul sufletului lor vor, domnule, artificii. Le plac, afuriseniile, urâțeniile! Le aduc aminte de momentele când erau mici, de revelion, de tot ce sclipește, de aer festiv. Dar nu pot să pună artificii în tort, e o abominație. Doar atât fotograful, cât și wedding plannerul, cât și make-up artistul într-un moment de destăinuire, dar și floristul i-au spus că e de prost gust și mare no-no să pună artificii în tort. Ce să mai zicem de faptul că bietul desert gigantic nu va mai beneficia niciodată de ședința foto pe care o merită, după ce te-ai chinuit să dai bani pe el.
Iar am ieșit din peisaj.
Ce spun este – oricât de mult aș ține eu (atât în interesul vostru, dar și în interes propriu, de ce să fiu ipocrită) să aveți fotografii de calitate și lucruri de bun gust, faceți ce vă face plăcere! Asta e cel mai de bun gust lucru pe care îl puteți face! Dacă vreți să înfigeți cele mai urâte și mari artificii în tort, do it! Nu trăiți pentru o ședință foto și nici nunta nu e organizată de dragul furnizorilor.
Dacă totuși vă numărați printre cei ce au oroare de așa ceva și ați ajuns doar accidental atât de departe, vă anunț că există alternative – sub forma de lumânări decorative. Dacă aveți în familie maniaci ai artificiilor și nu aveți cum să scăpați de ele, dar ați vrea, aranjați cumva ca fotograful să aibă acces la tort înainte ca el să fie servit și exprimați-vă dorința de a-l avea fotografiat în toată splendoarea. Sau înfigeți artificiile în altceva decât în tort (pahare cu nisip colorat care împrejmuiesc tava cu tortul, bucați de portocală, mici aranjamente florale).
Altfel, e doar un alt fel de a vă spune, din nou, să nu vă mai organizați nunta gândindu-vă că trebuie să câștigați vreun premiu prin vreo revistă de profil. E un eveniment, e petrecerea voastra, nu e nicio competiție cu alte nunți de pe facebook. Sigur, wedding plannerul n-o să se mai dea mare pe facebook cu detaliile impecabile ale nunții și cu finețea incredibilă cu care ați ales să tratați fiecare detaliu, inclusiv tortul. Dar chiar vă intereseaza chestiunea asta?
Cereți opinii avizate, dacă simțiți că aveți nevoie de ele. Aruncați artificiile la coș, dacă le vedeți îngrozitoare. Găsiți alternative potrivite pentru voi în orice situație. DAR – faceți pentru nunta voastră alegerile pe care le simțiți! Nu cele pe care le-ați aproba dacă ați organiza o lansare de modă. Petrecerea e o petrecere înainte de a fi subiect de fotografie și dacă artificiile din tort creeaza un moment pe care nu-l puteți simula cu trei lumânărele aromate, trăiți momentul ăla, nu-l vindeți pe o amintire falsă. Vă promit că gustul tortului este același.
Și faceți multe fotografii cu părinții! Lucrul ăsta este MULT mai important decât eliminarea artificiilor din tort.
Menționez că am avut această revelație marți seara, pe când aniversam într-un mod cât se poate de bătrânesc și deloc cool, într-un apartament, ziua unui prieten. La miezul nopții am primit fiecare câte o afurisenie d-aia de se înfige de obicei în tort, am aprins-o și am chemat sărbătoritul. Am cântat – urât, așa cum am putut noi să cântăm, pe modelul muzicanților din Bremen – și ne-am axfisiat teribil cu fumul. Țineam artifica-n mână și mă gândeam cum fug eu de ea la nunți – și cum mă prinde ea la colț când mă aștept mai puțin. După doar câteva secunde mi-am dat seama că de fapt nu mă deranjează deloc, ba chiar a făcut tot momentul. Toată kitschoșenia aia a fost emoționantă și a contat! I embraced artifica. Și la fel ar trebui să faceți și voi, dacă asta doriți. Chiar dacă artifica înseamnă arcada de baloane. Nu, ignorați ultima propoziție, asta chiar a fost o glumă :D (între noi, acum, cred că pot fi și arcade de baloane frumoase și doar în anumite contexte, dar mai bine să nu încercăm să aflăm)!
Fotografia zilei (o nuntă de la care am mai pus recent o fotografie):
Credit foto: Marian Cristea Photography