După ce m-am jeluit toată pe aici că aoleu mamă, ce mă fac, mi-au furatără aștia textele, vă gândiți poate că vin cu jalbă nouă în vârf de băț.
Dar nu. Nu, nu, nu! Refuz să fac asta.
Vin doară să vă povestesc despre un eveniment frumos la care am fost în seara asta. La Fratelli Studios s-a anunțat mare concert mare Moonlight Breakfast și Asteroid Galaxy Tour. Ca să mă dau complet mare și să nu mă mai termin, eu am propus anumitor miri de 2012, ăia mai cool dintre cei mai cool, să contracteze Moonlight Breakfast pentru nuntă. În final ei au contractat altă trupă mare de pe la noi, dar mă împăunez în continuare cu ideea că i-am mirosit eu pe oamenii ăștia. Și anume că sunt mișto. Pentru că, vedeți voi, pe vremea respectivă, ei nu erau trupa asta mare care sunt acum, ci erau o trupă semi-underground cool care scosese o melodie și despre care eu am avut un feeling.
Să sărim peste episodul de împăunare dramatică și să înaintăm către subiect. Oameni și conventii care este și sunt.
Am fost în seara asta la Fratelli. Poate ar trebui să vă spun, înainte să mă adâncesc mai departe în poveste, că eu am ceva istorii cu Fratelli-ul. Pentru mine, Fratelli a fost ce a urmat după Cabaret. Eram în perioada de pseudopițiponceală (îmi place să cred că nu eram așa artificială cum se poartă azi, dar asta nu e decât un artificiu al imaginației mele, pesemne). Și îmi plăcea mult să încerc să fac parte din ,,lumea bună”, încercând totuși să combin promiscuitatea asta scumpă cu inteligența și parabolele grele despre viața care trebuie trăită. Adică găsisem combinația perfectă dintre superficialitatea absolută și profunzimea de proporții. Așa ziceam eu, na. Adică ești deștept degeaba, dacă nu ai resurse. Trebuie să fii între ai tăi, chiar dacă ai tăi sunt mai săraci cu duhul. Și mi se părea că am o vârstă, adică pe la vreo 25 știi ce zici, nu? Mnu. A mers o vreme.
După vremea respectivă mi-am dat seama că trebuie, e musai, dar absolut obligatoriu și alte superlative absolute să devin sinceră cu mine (asta pare acum, cum o povestesc, o gluma, dar a fost un proces greu și dureros – și vă rog să-mi acordați tot sprijinul necesar, nu glumesc, deși pare, și v-aș lua în particular să vă povestesc, dar mi-e că vă irosesc niște după-amieze), și de atunci episoadele de genul Fratelli s-au rărit. Atât de tare că s-au redus la momentele cu concerte mișto. De genul ăsta și de genul ăsta.
Aici trebuie să mai fac o altă paranteză și să spun ce cred eu, realmente, despre Fratelli. Țineți-vă bine, știu că fără astă destăinunire nu puteți trăi, așadar mai rezistați puțin. Băi oamenilor, eu cred că Fratelli când s-a pornit a vrut să vorbească cu o nișă pe care a crezut-o mai mare decât e. Respectiv oameni smart, profunzi, cu bani. Problema e că – voi v-ați uitat la locul ăla? Serios. E mare…. Poți să aduni acolo toate nișele vieții și nu-l umpli. Adică tot cu mainstream de o natură sau alta trebuie să-l satisfaci. Nu pot fi toți sclipitori, interesanți și cu buzunar generos. Și atunci un sacrificiu trebuie făcut. Așadar, să lăsăm hipstărelile izolat bogate și să trecem la alt capitol, mai realist, care ne ține business-ul în viață.
Trebuie neapărat să înțelegeți că eu acum nu aduc o critică. E o pură observație, dublată de respectul pentru efort.
Oamenii ăștiam de la Fratelli, au făcut efort să aducă acolo nișa lor visată mare – piese de teatru, concerte tari, tot felul de evenimente mult, intelectual vorbind, peste publicul lor obișnuit. Ei chiar și-au dorit oameni ,,mișto” plătitori de distracție. Calitatea evenimentelor organizate acolo bate la fund lejer orice făcut prin Control sau Fabrica, e jenant numai să aduc vorba. E bine de tot ce se face acolo. Eu am observat asta an de an și asta mi-a păstrat un oareșcare respect pentru brandul Fratelli, deși nu calc acolo în mod obișnuit nici bătută (ultima tentativă s-a soldat cu un atac de panică dublat de proximitatea EBA și de cantitatea toxica de parfum pe metru pătrat – read all about it here).Problema este că odată ce-și aduc în perimetru auditoriul dorit, el e înăbușit de mainstream-ul de care vă povesteam mai devreme. E ca un fel de lege a fizicii, al naibii să fie. Poți să lupți cu gravitația cât ai vrea, până la urmă mărul tot cade.
Și gata, după toată vorbăraia, ne apropiem și mai tare de subiect. În astă seară am fost la concert. Foarte, foarte frumos concertul. Pe sufletul meu cu totul. Dar n-am putut, nene, să nu observ, toată mulțimea moțată. Femei pe tocuri de 12, cu coafuri complicate, cu machiaje ce nu-ți permit să zâmbești. Și de ce? Pentru că se merge la Fratelli. Oamenii nu mai pot înțelege că pentru a se simți bine la un concert, pentru a dansa, pentru a zâmbi, pentru a cânta, pentru a aplauda, e nevoie doar de un tricou și de o pereche de blugi. Se pot accesoriza ceste două cu o broșă sau colier sclipitor de numa, dacă vrem să ținem referința glam. Dar pentru ce, doamnele mele, ținuta de gazelă? Pentru ce tocurile alea? Pentru ce nu știți să veniți și să vă purtați și să vă manifestați la un concert?
În deschidere a fost Moonlight Breakfast. O trupă neaoșă care a ajuns cam tare pe afară. Pe care ne-a fost cam greu să o aplaudăm. Că nah, pe tocuri și cu cocktailul (e rușine să bei bere) e greu tare să aplauzi, arăți puțin ridicol, trebuie să pari impasibil.
OF.
Repet, concertul a fost foarte frumos și am tot respectul pentru toți cei care au depus eforturi să-l organizeze. Jur, a fost minunat. Din păcate, sunet ca-n Fratelli nu prea am prins prin alte părți (sala permite). Totul a fost exact așa cum ar fi trebuit să fie. Mai puțin 3 sferturi din public, care n-a venit la concert, ci ,,la Fratelli”.
Și ce are asta de-a face cu nunțile, gândiți?
Păi totul!
Exact așa e și cu nunțile! În loc ca oamenii să se veselească că se iau, să se sărute, să se iubească, să petreacă cu toții fericiți, stau să numere sarmalele și freziile din buchet și numărul de cântece al lăutarilor.
Și tot așa.
Trebuie doar puțin exercițiu de gândire.
Hai cu toții, la oglindă – bună, eu sunt X. Sunt așa, și nu sunt așa. Și sunt foarte ok cu treaba asta.
Songul zilei, de dezmorțire și mai ales relaxare: