Am promis, atunci când am sharuit filmulețul cu ,,don’t be that guy” că o să bloguiesc despre niște lucruri. Între timp am găsit mult mai oportun să plec în vacanță la Veliko Târnovo, deci părea că amenințările mele printre dinți au fost din seria ,,doar gura e de ea”.
Dar iată că m-am întors mai rea ca niciodată, inspirată de vitejia țarilor bulgari și de renașterea bulgărească, și zic să revizităm niște subiecte de care am promis că mă ocup.
În primul și în primul rând, iată filmulețul de la care s-a declanșat cascada de gânduri.
Don’t be that guy from Love Genre Films on Vimeo.
Ei bineee, deși de obicei zic că ce e la americani nu se potrivește neapărat și la noi, de data asta… picătură leită. Și e un subiect pe care o să-l dezbat separat, cu altă ocazie, ocazie cu care o să vă povestesc și cum plănuiesc să contracarez mișcarea ,,invitatul profesionist”. Deocamdată o să vă spun doar cum a funcționat flow-ul de gânduri care m-a dus la subiectul de azi. Am plecat de la lipsa de respect a unora dintre invitați față de staff (e ceva foarte trist si care trebuie neapărat dezbătut, rudă cu lipsa de respect a invitaților pentru miri) pentru simplul motiv că sunt niște ,,angajați”, ergo o specie inferioară, niște personaje triste, plătite să fie acolo și care basically ar cam trebui să se facă preș în fața clienților (ei, prin extindere, se consideră de asemenea clienți) pentru că sunt plătiți.
În afara faptului ca nici măcar statutul de angajat (care, de fapt, o să vedeți, nu se ia în discuție în acest caz) nu ar trebui să conțină pe nicăieri noțiunea de umilință, obediență sau statut social inferior al unuia sau al altuia (relație superior/angajat) – and yet it does, most of the times – , în cazul staff-ului care e acolo, la nuntă, plătit să te ajute nici măcar nu este vorba de o ierarhie. Se consideră greșit de către unii dintre clienți și invitați că odată ce ai semnat un contract cu un artist/fotograf/barman, l-ai angajat. Că de acum încolo și până la sfârșitul contractului ești stăpân absolut pe timpul lui, pe nervii lui, pe familia lui și în general așa, pe viața lui. Pentru că îl plătești.
O să fac paragraf special pentru că aici vine informația principală, care nu aș vrea să fie trecută cu vederea. Așadar, un contract de prestare servicii pe care îl semnezi cu un furnizor de servicii din sfera organizării de evenimente presupune o relație de egalitate, o înțelegere între părți, în care tu, client, îl plătești pe furnizor pentru ca el, furnizor, să presteze niște servicii. În speță să cânte, să fotografieze, să prăjiturească, să deseneze sau să facă ce știe el să facă mai bine. Nicăieri în această înțelegere nu e inclusă noțiunea de stăpân, de superioritate a vreuneia dintre părți. Nu dai ordine și nu mături pe jos cu un colaborator doar pentru că îl plătești. Pentru asta se poate intra pe site-uri obscure unde poate niște masochiști amatori sunt dispuși să fie plătiți pentru umilințe din cele mai diverse și mai colorate. Sunt convinsă că există, deci dacă simțiți nevoia să faceți asta, apelați cu încredere la mine, îi găsesc și în gaură de șarpe.
Trebuie să înțelegeți că așa cum atunci când plătești un medic să pună un diagnostic, așa cum plătești un arhitect să gandească un spațiu, așa cum plătești un avocat să te apere în instanță, așa plătești și un furnizor de servicii din lumea asta minunată în care veți găsi numai copii. Oamenii ăștia sunt în majoritate (și mă refer, bineînțeles, la serviciile de calitate, cred că nu se poate înțelege altceva de aici) oameni educați, la fel de educați ca tine, client, dacă nu și mai si. Cu experiențe multiple, cu bun simț. Oameni care iau bani de la tine ca să vină și să își facă treaba. Pentru ei tu, client, ești în mod ideal un om drag, bun și frumos, cu care (nu pentru care) are ocazia să lucreze în una dintre cele mai importante zile din viața lui. Nu e lucru puțin. Tu, client, nu ești un șef. Nu ești un superior ierarhic și nici nu ești patron. Nu dai ordine, nu țipi și nu te porți ca la grădiniță.
Bineînțeles, ca să vorbim acum și de reversul medaliei, avem aici, prin grădina mare și furnizori de servicii care se cred cel puțin Picasso și Dali la un loc – și care au pretenții exagerate. Care consideră că fac un mare privilegiu clientului acceptând cu mare greutate, contra unei sume foarte mari de bani, să își facă parfumata și eventual meteorica apariție la eveniment. Pentru care ar trebui eventual să se aștearnă un covor roșu și toată lumea ar trebui să rămână încremenită în uimire atunci când Măria-Sa face primii trei pași în universul aseptic al unui eveniment oarecare pe care a acceptat să-l blagoslovească cu aura sa unică. Și da, bineînțeles că regula se aplică și aici. Ești plătit să îți faci treaba. E de dorit și așteptat să fii discret, profesionist, să îți respecți termenele și să înțelegi că ești acolo la muncă și că reflectorul nu e în niciun caz pe tine, ci pe cei care au semnat cu tine un contract de colaborare.
Un rezumat în trei cuvinte ar fi – respectați-vă stafful/clientul. Înțelegeți că nu vorbim aici de angajați sau de șefi. Nimeni nu dă ordine nimănui. Și nimeni nu ar trebui să se simtă călcat în picioare – client sau prestator.
Sunt pusă pe fapte mari, vedeți voi. Promit să revin cu povești luminoase și frumoase, dar din când în când nu pot uita că pe lângă asta trebuie, din păcate, să facem și educație. Că dacă educație nu e, nimic nu e.
Fotografia zilei:
L-ați lua pe tipul ăsta să vă filmeze nunta? Eu da :P.
Credit foto: Marian Cristea