Nunta cu bicicletele

Nu cred că e cazul să vă spun despre ce nuntă este vorba. Internetul a vuit, toată lumea a vorbit. S-au scris articole, au fost povești, s-au văzut poze și filmulețe, toată lumea a picat de acord că așa ceva nu poate trece neobservat.

Și atunci ce-mi mai rămâne mie de făcut?!
Un singur lucru – să vă povestesc cum a fost și de la fereastra mea :).

Ce am făcut eu așa special să merit așa clienți?

Ce n-am făcut deloc special, sau am fost doar norocoasă?!

Unii spun că a fost plesneală curată. Alții zic că de vină ar fi fost și celălalt blog al meu care avea niște bieți cititori în zilele lui de glorie – și pe care a aterizat de câteva ori și Andreea Biciclista. (la mine în telefon așa se găsește dumneaei – Andreea Biciclista, aș putea s-o trec și Mireasa-Lucru-Manual, că i-am zis așa la un moment-dat și tare i-a mai plăcut :D). Sunt voci care vorbesc despre destin, altele care pomenesc întâmplările fericite.

Eu pot doar să vă zic și varianta mea – că primul contact cu Andreea a fost atunci când mi-a scris pe pagina de facebook să-mi spună că se mărita. Că nu are nevoie de ajutor, dar zicea așa să treacă by și să zică hi, că îi place activitatea mea așa, privind de pe margine.

Eu am zis mno, asta e, nu toată lumea are nevoie de proptele, mult succes pe mai departe, am mulțumit frumos pentru mesajul drăguț, intenție și atenție – și mi-am văzut de ale mele.

Ceva luni mai târziu Andreea a ciocănit iar pe pagina de facebook – de data asta începuse să aibă îndoieli legate de chestia cu proptelele. Nu era vorba că n-ar fi știut cum vrea să facă cele 10 milioane de cocori origami sau că n-ar fi știut că trebuie să fie cu biciclete (pentru cei care chiar locuiesc sub pământ, e vorba de această Andreea). Își imaginase ea oricum deja mare parte din tot evenimentul. Problema era însă legată mai ales de ,,micile detalii” cum ar fi unde, când și ajutor în alegerea furnizorilor pentru servicii pentru care chiar trebuie aleși furnizori (muzică, de exemplu).

Am plecat de la o listă de 300 de invitați – desigur, era și ea de acord că posibil să fie cam 250. Din fericire (zic eu) fix în perioada aceea eu mă dădeam abitir de ceasul morții cu numărul de invitați, pe blog. Textul ăsta se pare că a avut efect în cazul ei, că a acceptat mai ușor ideea că există posibilitatea destul de mare ca numărul de invitați să fie bine sub 200 – și așa s-a rămas ca loc de desfășurare a evenimentului cu I Do Weddings – care mie mi se părea mult mai potrivit pentru ideile ei decât celelalte variante pe care mi le prezentase drept eligibile.

Pasul următor a fost să ne cunoaștem (ah, right, am uitat să vă spun că Andreea și Alex locuiesc în Belgia), să semnăm un contract și să trecem la treabă. Țin minte perfect că asta s-a întâmplat în august 2013, cu 2 zile înainte de nunta Andreei și a lui Ștefan (care a fost tot la I Do Weddings). Era incredibil de cald și am avut proasta inspirație să convoc spiritele la Barka Saffron, care de altfel e un loc minunat pentru întâlniri – dar vara funcționează pe bază de ferestre larg deschise. Iar dacă e cu caniculă nu e tocmai bine. Anyways, am trecut peste, ne-am cunoscut, ne-am pupat și am mers mai departe. Am făcut un buget cu care toată lumea a fost de acord, un timing pe care ni l-am asumat cu toții și…la luptă!

Primul lucru pe care îl aveam pe listă (îl am întotdeauna) era găsirea unui fotograf. Acum – Andreea cunoștea deja o serie de fotografi și a fost o misiune destul de dificilă s-o conving că e nevoie de altul, care știe bine cu evenimentele și trăiește din asta. Dar toată treaba s-a încheiat într-o bună zi pe când eu eram într-un taxi (nu mai știu unde mă duceam) și mi-a trecut prin cap că s-ar putea să se înțeleagă bine cu Cristian Ana. Pfff, deci așa nimereală mai bună nici că aș fi putut să fac! A fost dragoste la prima vedere pe toate fronturile!

Invitația a fost pictată de Andreea și produsă de Vixy – eu m-am băgat doar la text pe ici pe colo, prin părțile primordiale :P. Andreea a pictat de fapt cam tot ce era de pictat în materie de papetărie și a produs singură și toate placecardurile – cu ștampile! Adică – pune literele în ștampilă și formează numele, aplică, îndoaie etc. Repetă de 150 de ori. De fapt de mai multe ori, că a greșit o serie :P. A fost dramatic.

Restul a decurs într-un ritm normal – iar Andreea a fost deosebit de receptivă la propunerile mele. Practic a acceptat absolut tot ce am propus eu, fără să clipească. Recunosc că nu mă așteptam să fie atât de ușor – pentru că ea știa deja cum vrea să fie evenimentul ei și mă gândeam că poate o să aibă îndoieli pe ici-colo legat de părerea mea. A fost super potrivire și cu fetele mele care fac fetele (mai) frumoase – Andreea Cecilia și Andreea Iordache, ăsta fiind de asemenea un capitol delicat, pentru că Andreea este pistruiată și ar fi vrut să rămână pistruiată și la nuntă, așa cum este și normal. Ceea ce s-a și întâmplat!

O mega nimereală am mai tras eu cu Petalia. O cunoscusem puțin pe Carmen – o fire sensibilă, suflet de artist, pe care am simțit-o foarte aproape de genul Andreei. Ei- ar trebui aici să le las pe ele să povestească cum s-au îndrăgostit una de alta, de era Andreea să nu se mai mărite :P. Glumesc, bineînțeles. Sunt doar foarte încântată de intuiția pe care am avut-o.

Candy barul a fost bogat, o combinație de combinație între Cookie Jar, Turtă dulce în formă de biciclete, mini-cheesecakes de care eu tot visez să am pe la nunți și producție proprie familia Toader (adica mama Andreei).

Ca DJ am mers cu Bogdan Nicolescu, cu care am avut multe colaborări anul acesta și cu care am mereu petreceri reușite.

Și probabil aici s-a încheiat aportul meu la evenimentul Andreei și al lui Alex.

Ah, tulai doamne, ce era să uit! Am uitat să vă povestesc cum m-am distrat eu cu filmulețe trimise de Andreea cu coregrafiile lor făcute-n sufragerie! (de fapt în bucătărie, dar sună mai bine ,,în sufragerie”).Cum să vă spun – aveam câte-o zi mai neagră așa, de-mi simțeam sufletul gri și strâns într-un ghem de lucruri rele – și dădeam click pe câte-un filmuleț d-ăsta de uitam de toate și puteam și eu să dorm liniștită! Terapie curată! Și ce m-am mai speriat când mi-a zis că se gândesc să ia vreo două lecții de dans asa. DOUĂ?! DOUĂ?! Aaaanyways, am văzut că n-am cu cine să mă înțeleg și i-am pus în legătură cu Răzvan, să le pună mintea la loc de unde căzuse. Până la urmă n-au fost chiar două lecții, ci vreo 4-5, dar având în vedere că Alex e maestru pe merengue și amandoi sunt maeștri pe distracție în general, a ieșit o coregrafie neverosimil de bine închegată și funny!

Pe ultima sută trebuie să vă spun că obosise un pic Andreea mea. Îi cam ajunsesera cocorii la os și ștampiluțele și picturile. Și danteluța pentru borcane și sforicelele și toate povestiuțele. Dar ca-n poveștile cu zâne bune, cineva a dat din baghetă și cât era dumneaei să se vopsească (vă dați seama ce curaj, s-o apuce pe ea vopsitul cu 2 zile înainte de nuntă – zic așa pentru că ea nu se prea vopsește de fel așa) toate borcanele au fost legate cu danteluțe și sforicele și aliniate și tot, oh the joy and happiness!. Și n-a fost vorba de o zână bună, ci de un zân. Vă las pe voi să ghiciți despre cine e vorba (sau puteți să citiți prin articolele scrise de Andreea pe tot felul de bloguri de profil, na!).

În ziua nunții a stropit cu un pic de ploaie. Cu turta dulce deja-n mașină, am plecat destul de devreme de acasă, să dau pe la Plaza să mă întâlnesc cu soțul lui Carmen, de unde să preiau buchetele și lumânările și buchețelele și coronițele și toate cele. Aveam deja mașină de două luni, vă dați seama, eram erou deja de ceva timp. Toți anii de mers cu taxi au avut un sens – știu toate scurtăturile posibile de prin centru, știu pe unde e cel mai rapid și eficient să ajung din punctul A în punctul B, mai ales plecând din Militari. Deci am ajuns chiar foarte rapid la Hotel Moxa, unde era cartierul general al nuntașilor. Am dat o mână de ajutor și la decoratul roabei (care roabă?! Chiar nu știți care roabă?!), am încărcat mașina cu un indicator de lemn, alte mici drăgălășenii și o rezervă bună de bere belgiană pentru plătit eventualii răpitori și am purces către cort.

(pentru cine chiar nu știe – acesta a fost alaiul de mers la biserică, de la Hotelul Moxa și până pe Monetăriei).

Am mai dat în drum și pe la Dadoo să ridic șervetele colorate – și dusă-am fost.

La cort toate erau bune și frumoase – am pus repede șervetele, după aia am făcut candybarul. Anca îmi livrase deja deserturile și logistica în locație – și Ioana de la Cheesecake România a venit și ea cu produsele și ca să dea o mână de ajutor. Am pus placecards-urile în timp ce Carmen termina cu centerpiece-urile în borcane și se apuca de roțile decorate cu flori de la intrare.

Trebuie să vă mai povestesc, că e haios, că ne-am luptat ceva cu florile uriașe pe care le tot lua vântul. Ar fi trebuit să fie făcut un filmuleț ceva cu noi și florile uriașe ca să înțelegeți exact ce vreau să spun. Oh, ce comedie reușită ar fi fost…

Au ajuns și mirii – și s-au pus pe ședința foto, pe soundtrack de Pink Floyd.

Iar restul e istorie… Eu vă mai povestesc că pentru mine surpriza serii nu a fost Andreea, cât s-au distrat, ce bine s-au simțit invitații sau ce frumos a fost totul. Eu deja știam toate lucrurile astea și nu mă puteau surprinde, ci doar bucura. Pentru mine adevărata surpriză a serii a fost Alex! Ei, dacă ați fost pe la ceva nunți și vi s-a părut că mirele e dansator mare, uitați tot. Nu ați văzut nimic. Mirele hocus-pocus-hopa-mitică a fost la această nuntă. Chiar când credeai că a obosit și gata, s-au terminat bateriile, vedeai că de unde, frate, are ceva un alimentator secret sub bretele, care-i dă un boost de energie. Bine că schimbaseră oamenii de la cort ringul de dans, că cel vechi nu cred că ar fi rezistat foarte bine…

Andreea și-a fluturat rochia de zână toată seara (rochia a fost făcută de o prietenă, în colaborare cu mireasa direct – nu vă mai povestesc și de rochie că după ce s-a fericit de ea și-a dat seama că trebuie modificată, oh, teh tragedy). Anyways, rar am văzut mireasă așa încântată de rochie (vizual vorbind, că-ți dădeai seama cum flutură din ea prin toate colțurile).

Și ne apropiem de final…

Un singur lucru aș mai putea adăuga la poveste – mi-e clar că un post pe blog nu e de ajuns să vă povestesc tot. Nici două posturi, nici trei. Nici dacă aș face un blog dedicat, doar pentru nunta Andreei și a lui Alex nu cred că aș reuși prea curând să epuizez subiectul. Au fost atât de mulți oameni implicați, atâtea ajutoare, daruri, atâtea lucruri care ar trebui menționate că ați uita de unde am început după câteva povesti de genul ăsta și ar trebui s-o iau de fiecare dată de la capăt.

A fost, cu siguranță, un eveniment memorabil. La care am fost norocoasă să iau parte, asta fără niciun dubiu și fără să fiu politicoasă peste măsură. Un eveniment care, cred eu – și zic asta asumându-mi toate consecințele – a născut valuri de admirație, dar și de invidie :). Și eu pentru asta le mulțumesc lor că au ales să colaborăm.

Mai multe fotografii de la eveniment puteți vedea pe pagina mea de facebook, în secțiunea de portofoliu de pe site , dar și la Ana pe site.

Și vă las în final să vă delectați cu filmulețul – unde puteți vedea că tot ce am spus e pe bune și nu-s doar poze drăguțe. Și vă doresc și vouă să aveți o nuntă ca a lor. Nu cu cocori origami și borcane cu dantelă, biciclete și rochii de zâne. Nu aveți nevoie să copiați evenimentul altcuiva ca să iasă bine. Ci cu ce vreți voi să fie, fără să vă bateți capul prea tare legat de cum vor alții să fie.

alexandru + andreea from claudiu cristian on Vimeo.