Nu știu de ce mi-e așa greu să mă apuc de scris în ultima vreme. Poate să fie și pentru că am avut un an atât de plin încât simt câteodată poveștile alea rămase încă nescrise cum forfotesc în dulap și se fortează să rupă ușa. Și începe să-mi fie frică să deschid ușa, să nu îmi sară toate-n cap, plictisite de atâta așteptare.
Azi o să-mi iau inima-n dinți și o să vă povestesc despre proiectul de care sunt eu probabil cea mai mândră din tot anul trecut, deși nici măcar nu am participat la evenimentul în sine (pentru că eram la nunta de bicicliști). Se vede treaba că asta a fost o zi specială, pentru că atât eu, cât și Alexandra am avut parte de nunți cum nu știu dacă vom mai avea vreodată.
Iar motivul pentru care sunt atât de mândră de acest proiect nu este că ar fi fost cel mai minunat-frumos-extraordinar-unic din univers! (deși a fost :P). Ci că este pentru prima oară când un eveniment se apropie atât de mult de schița pe care o gândesc eu într-o prezentare. Am trăit un sentiment apropiat la Mălâncrav, în 2013, dar acum apropierea a fost și mai mare și nu-mi vine nici acum să cred ce frumos a fost!
Când mi-a scris Cătălina am știut instantaneu că vreau să iau proiectul. Îmi cerea ajutorul de la Doha, de unde ea și (deja) soțul ei, Boyd, încercau să organizeze o petrecere de căsătorie în România (adică o cununie religioasă urmată de o petrecere). Una dintre variantele luate în calcul era chiar Mălâncravul meu drag, dar după toate calculele și socotelile au ales o variantă mult mai simplă din punct de vedere logistic – Casa Comana. Data în care era liber la Casa Comana era deja ocupată în calendarul meu – și uite-așa a intrat și Alexandra (care pe vremea aia stătea să nască) în film.
În bucata colaborării care a avut loc la finele lui 2013 nu am făcut mare lucru. Am schimbat impresii, multe impresii pe mail și cam atât.
La începutul lui 2014 însă, când am trimis prezentarea conceptului (care mă chinuise ceva, nu vă ascund asta) am fost uimită de un feedback atât de pozitiv! De obicei primesc feedback pozitiv pe prezentări și nu mi s-a întâmplat (încă) să-mi fie rejectată nicio idee, însă în cazul ăsta a fost ceva așa…indubitabil – și o să vă citez, fără acordul autoarei :D – ok… so, you’re good, you are dam good :)
ce sa zic, you nailed it mai bine decat credeam ca se poate. si ai dreptate, ca nu prea ti-am dat date de lucru si ca suntem dificili si abstract. thanks for sticking with us. we’re back on. :) so, you’re GOOD! din ce ai zis tu we love it all mai putin bicicleta, dar ala e un detaliu. in rest, perfect. preferata mea este floarea gigant si tortul si lampioanele :)
Ideea mea era să ilustrăm un spirit boem, dar contemporan (not hippie sau ceva de gen), care trebuie să fie naiv, dar nu exagerat de copilăros și mai ales NU girly, utilizând motivul acuarelelor (pentru că Boyd este instructor de kayak – got it, huh?! Water + color = watercolor, duh!). Acum – treaba asta cerea un stil întreg, nu doar reproduceri acuarelistice peste tot – și fix asta am propus.
Pentru fotografie am mers cu Mircea Ciucă. Stilul lui s-a potrivit la fix cu atmosfera imaginată de mine:
Pentru hairstyle am mers pe mâna lui Dionisie Lupu, iar accesoriul a fost comandat de la Anielle Designs.
Pentru decor am mers pe mâna Paulei. Și ce treabă minunată a făcut! Mai întâi discutăm despre floare, floarea mult visată de mine și apoi de Cătălina, pentru care Paula a făcut multe probe, research-uri și teste ca să iasă în cele din urmă așa cum a ieșit.
Apoi arcada, florile de hârtie din decor și aranjamentele fine de pe mese, toate au fost creația Paulei.
Pentru șervetele colorate, lumânările de cununie și buchetul nașei am mers iarăși la Dadoo/ The Props Shop. Iar scaunele le-am închiriat de la Yes Events. De meniuri s-a ocupat Alexandra
(Trebuie să vă povestesc și o anecdotă din urmă. Gândisem eu ideea cu acuarelele – și i-o arăt Andreei (știți care – Andreea Biciclista!) – care avea nuntă în aceeași zi cu Cătălina – și îmi zice – parcă este pentru mine făcută! Moment în care realizez că Andreea pictează și mă gândesc cum ar fi… Și uite-așa a ajuns Cătălina să aibă invitația pictată de Andreea, cealaltă mireasă care avea nunta în aceeași zi.)
Dar gata, să ne întoarcem la nuntă.
Am tocmit și muzică – pe DJ Spike, cu care-am lucrat destul de mult anul trecut. Deh, când e bine, e bine…:). Muzica live a fost aparte, românească, dar altfel decât v-ați aștepta, cu Trei Parale.
Și uite-așa…pregătirile intrau oarecum în linie dreaptă când eu am clacat și am zis – gata, Alexandra takes over! Intraserăm deja în sezon și începuseră să mă apese altele. Și uite-așa Alexandra s-a pricopsit cu o misiune cel puțin inedită, aia de a găsi BIBILICI! Pe foarte scurt, bibilicile trebuiau dăruite părinților Cătălinei din partea părinților lui Boyd – și era lesne de înțeles de ce nu puteau fi aduse literalmente din altă țară. Alexandra le-a localizat undeva la Breaza, ocazie cu care a aflat că mărețele bibilici sunt făpturi sensibile și temătoare, foarte ușor de stresat și care pot face atac de inimă din te miri ce, așa că au rămas cuminți acasă și au fost livrate abia după nuntă. La nuntă, părinții Cătălinei au primit, totuși, ceva- o poza. Cu bibilici.
Petrecerea mi s-a povestit că a fost absolut minunată. S-a dansat până la zi (și nu exagerez, chiar până la zi a fost, am văzut niște filmulețe). Mi-aș fi dorit să mă pot multiplica, să fiu în ambele locuri în același timp. Cum acest lucru nu este, însă, posibil, nu pot decât să fiu recunoascătoare pentru asemenea două proiecte care pică în aceeași zi și să mulțumesc Alexandrei ca a făcut, cumva, multiplicarea mea posibilă.
În final aș vrea totuși să vă mai arăt ceva, tortul făcut de Cookie Jar cu mare artă :).
Nu pot să închei totuși povestea fără să vă spun că eu pe Cătălina am văzut-o-n carne și oase o singură dată, cu două zile înainte de nuntă, la proba pentru hair & make-up care a avut loc la ea acasă. Unde m-am îndopat cu cozonac și am plecat cu o umbrelă pe care n-am returnat-o nici până-n ziua de azi (iertare!).
Dar poate o să ne mai vedem…nu?
Fotografii de la eveniment puteți vedea în Portofoliul meu, pe pagina mea de Facebook sau pe pagina lui Mircea Ciucă!
PS – Te rog, Universule, dacă mai ai evenimente de genul ăsta prin sacoșă, dă-le-ncoace, să-ț trăiască ce-ai mai drag!