Nu v-am scris nimic de sfârșit de an, dar vă scriu de început. Că parcă e mai frumos, nu?
Ies dintr-o mare mahmureală. Am ieșit, de fapt, acum ceva timp, dar am ieșit greu. Pentru mine sezonul de nunți e ca o mare beție, euforie, nebunie, după care urmează o mahmureală corespunzătoare. Și așa mare a fost beția anul ăsta că mahmureala m-a terminat, efectiv. Mi-a fost greu multă vreme să reiau subiectul. Am autoimpus o vacanță de o lună și jumătate în care să iau nurofene, aspirine, să beau multă apă, să mănânc mic dejun cu grăsimi și banane pentru magneziul pierdut. Din câte vedeți, știu destul de multe despre mahmureli.
De ce-a fost mahmureala așa mare anul acesta?
Păi în primul rând pentru că am exagerat. Lumea-mi zice că e ipocrit să te plângi de prea mult succes. O fi, dar eu am o limită de care am uitat și pe care-am trecut-o tocmai de dragul succesului. Am luat mai multe evenimente decât trebuia. Ca să fiu iarăși plastică, e ca și cum anul trecut am băut doar vin roșu și, văzând că am trecut bine peste mahmureală, anul ăsta i-am dat cu bere, cuba libre, vodka și un pic de whiskey, după care am suplimentat cu vreo 2 shoturi de jager.
Apoi, pe fondul oboselii acumulate, sistemul meu imunitar i-a dat cu jale. Și uite-așa m-am trezit pe septembrie/octombrie/noiembrie într-o boală perpetuă – sistemul respirator, digestiv, răceli, astm, viroze, toți copiii la un loc. Unde nu eram la nuntă, eram la medlife. O bucurie.
Dar – cum a fost? Păi beția a fost ceva mirobolant. Cu pisici balerine, cu coruri elvețiene, cu pălărieri nebuni, james bond, acuarele, biciclete, costume traditionale, pompoms, vârful euforiei a fost o nouă excursie la Mălâncrav care a fost ca un fel de serie de shoturi kamikaze. Spectaculos, dar cu victime. Un fleac, m-au ciuruit, ai fi zis că o să cad la pământ, dar am luat un dry martini și mi-am revenit, că mai aveam ceva treabă pe la hilton, apoi ceva fluturi în stomac, moriști colorate, un mic dejun a la tiffany, apoi aveam întâlnire cu o rochie de anul trecut a unei mirese de 2013. Am luat o pauza (adică am băut niște apă) fiind invitată la o nuntă, am fost la examen la Ana și am terminat beția în stil mare cu un grup de englezi și americani.
După care am căzut lată. Am zvâcnit un pic din mâna dreaptă, încercând să nu las anul să treacă fără să am în echipe măcar fotografii, după care undeva pe 15 noiembrie m-am ascuns în buncărul antimahmureală de unde-am mai ieșit doar ca să mai scriu câte un post pe blog sau doar ca să mai beau un ceai cu viitori clienți care nu locuiesc în țară și cu care nu m-aș mai fi putut vedea în alte circumstanțe, prea curând.
Dar când mă voi scula pre mulți am să popesc și eu.
Iată că sunt gata să mă apuc de treabă. Sper să fiu în stare să abordez cu înțelepciune pe domnul 2015. Am contracte promițătoare, clienți numai unul și-unul, cum nimeni nu mai are sub soare! Povești multe de spus și un ficat refăcut, turat, gata să plece pe treabă. Zilele astea îmi fac programul pentru ianuarie și o luăm din loc către povești frumoase, basme nescrise și petreceri d-alea de pomină, să vuiască facebookul și poporul.
Mai avem o noutate – am un singur contract semnat într-un loc unde am mai fost. Adică la Casa Comana. Toate celelalte sunt în locuri noi pentru mine – ceea ce e și de bine, dar poate fi și de rău, urmează să vedem, să experimentăm și să vă zicem și vouă.
Bărcuța merge mai departe cu echipa pe care-o știți deja. O avem pe Paula să ne ajute cu minuni care încă nici nu sunt gândite, pe Ana să stea cu ochii pe petreceri mai bine decât aș face-o eu și pe Alexandra cea emigrată, plină de idei de grafică cum nu mai are nimeni.
Se prefigurează planuri mari chiar pentru 2016, însă nu vă spun mai multe până nu sunt clare.
Să avem cu toții un an nou bun, cumpătare la cantități, dar și la calități, nu dați banii pe prostii și să jucăm la nunți cât mai oneste (am luat cuvântul din interviul cu Compania 7 și nu pot să-l mai las).
Fotografia zilei, o imagine care mă face să-mi fie foarte, foarte dor de nunți! :
Credit foto: Cromatica