Vreau să vorbesc puțin despre tradiții. Deși poate că nu pare, mai ales privind prin prisma felului în care am ales să-mi organizez eu nunta, am un respect aparte pentru tradiții. Mai ales pentru alea adevărate. Nu neapărat pentru că le-aș înțelege în totalitate, dar pentru că vorbesc despre cine suntem, de unde venim, au o poveste pe care dacă avem răbdare să o ascultăm, spune multe. Dar mi se pare mie că dacă optezi pentru o nuntă tradițională, ar trebui s-o faci într-un cadru potrivit cu totul, chiar dacă o să stilizezi multe dintre obiceiuri (presupun că e cam greu să faci lumea să plângă la îmbrăcatul miresei) iar pe altele o să le înlături (de exemplu, cu tot respectul, n-o să înțeleg niciodată treaba cu găina). O nuntă tradițională înseamnă să încerci să îmbraci o creație vestimentară care să aibă măcar câteva elemente inspirate din portul tradițional românesc de nuntă (și nu o rochie sirenă de la ProNovias cu cristale Swarowski pe trena de trei metri) sau, dacă nu vrei să mergi așa departe, una cât mai simplă, cât mai comodă. Înseamnă să ai în program (și) muzică românească tradițională de nuntă, dar una adevărată, nu producții originale EtnoTV. Înseamnă să schițezi într-un spațiu adecvat câteva din lucrurile din trecut – alaiul, pețitul, ruptul turtei, chiar dacă reinterpretate în cheie modernă. Înseamnă să arăți, cumva, că ai un anumit respect pentru lucrurile astea, nu doar că le bifezi ca să închizi gura vreunei vecine. Poți să reinterpretezi lucruri frumoase – cununa de flori naturale, de exemplu. În capul meu – și vă rog, nu mă omorâți cu pietre pentru asta – cazinoul din Sinaia, Palatul Ghyka sau Stirbey, Bragadiru sau altă locație elegantă nu au nicio legătură cu ideea de nuntă tradițională românească, cu dezbrobodit sau îmbrobodit, cu plocon, cu hora miresei și cu luatul de zi bună. Amestecul de tradiții locale și internaționale cu un loc extrem de elegant, somptuos poate, mi se pare o struțo-cămilă nu neapărat fericită.
De ce am zis să subliniez partea cu adevărate? Pentru că, oricât de amuzante și de împământenite ar fi, majoritatea tradițiilor folosite azi pe la nunți ,,tradiționale” sunt, de fapt, împrumutate, fie din filme americane, fie din alte filme… Nu că asta ar fi păcat capital, dar e bine de știut. Dacă alegeți tradițiile pentru că țineți cu adevărat la ele, la naționalitate, rădăcini și alte lucruri, informați-vă, citiți despre obiceiurile românești de nuntă (majoritatea sunt un amalgam fascinant între păgân și creștin, cam cum sunt toate lucrurile pe aici) și alegeți ce e autentic de ce e importat. Puteți să vă gândiți și cum să adaptați anumite lucruri, puteți să faceți din asta povești scrise, pe care le dăruiți sub o formă sau alta invitaților (vedeți, sunt plină de idei!).
Dar dacă practicați tradiții de nuntă doar pentru amuzament, atunci nu mai alegeți lucruri care nu vă plac din cauză că așa trebuie. Aruncatul buchetului nu e obicei românesc, cel cu jarteaua nici atât, dar puteți să le practicați dacă asta vă face plăcere. E bine de știut doar că ele nu vin la pachet cu turta sau cu hora miresei în fața blocului sub ochii vecinei de la doi (decât dacă lucrurile astea vă plac cu adevărat) – așadar alegeți ce vă place, ca momente de divertisment și…atât.
Fotografia zilei (fără nicio legătură cu subiectul, ci doar pentru că este frumoasă):
Credit foto: Cromatica Photography