E 8 martie și știu, știu că ar trebui să vă urez ceva frumos, dar nu mai știu ce. Cum v-am urat și pe pagina de facebook, vă doresc să visați, să nu vă împiedicați de lucruri mărunte și oameni la fel de mărunți. Cam asta.
Și acum că am terminat cu urările, să trecem la lucruri mai serioase – și anume la glumele cu Jennifer Lopez. Filmul ăla al ei în care era ueding plenăr n-a fost vreo capodoperă, nici rolul n-a fost ceva ieșit din comun. Nu cred că știe cineva exact ce se întâmplă în el. Dar ce a rămas în memoria colectivă este faptul că Jennifer Lopez ESTE The Wedding Planner. De aici toate glumițele aferente când am început să anunț pe ici-colo că mă apuc de plenăreală. Bineînțeles că am intrat în joc și am turnat și eu vreo doua-trei glume pe tema asta. Deja mă vedeam această jeniferă lopeză a României, asta până când mi-am dat seama că nu mai știu nimic din filmul ăsta și am investigat ceva trailer. Acest trailer:
Și mi-am amintit. Da, filmul este dulcel, comedie romantică cam ca toate celelalte comedii romantice cu Jennifer Lopez sau alte personagii. DAAAAR eu nu sunt ACEL wedding planner pentru că:
1) Nu trăiesc în State (duuh), aici clișeele nu sunt drumul spre altar și domnișoare de onoare în rochii urâte, ci mai degrabă hora miresei și pușca și cureaua lată.
2) Nu intru în categoria ,,those who can’t, teach. Those who can’t wed, plan” pentru că mie mi s-a tras tocmai de la faptul că m-am măritat și mi-a plăcut așa mult, că acum încerc să-i ,,mărit” și pe alții. Așadar fiți pe pace, nu sunt la vânătoare de miri vulnerabili.
3) Nu știu coregrafia cu taiorul. Sigur că mă pot îmbrăca elegant și fac asta la toate nunțile la care particip, din respect pentru auditoriu și clienți, însă pe la întâlniri așteptați-vă să vedeți o persoană în teniși sau bocanci (după anotimp), cu o freză departe de impecabil și, după ora la care ne aflăm, probabil cu cearcăne. Bineînțeles, compensez maxim prin voie bună, ochi sclipitori, idei multe și glume la purtător.
4) Nu stau cu handsfree-ul în ureche ca un agent de pază, nici măcar nu am un hands-free prin blutooth sau prin fir, asta pentru că nu am carnet de conducere, deci nici mașină, deci nici nevoie de hands free. De obicei stau cu telefonul pe silențios, cauză din care îl caut câte o jumătate de oră prin casă. Cu toate astea sunt mereu conectată la mail, la sms, la whatsapp, răspund aproape instantaneu la mesaje – motiv pentru care se întâmplă să sperii lumea cu felul în care stau la cotitură și dau reply imediat. Poate o sa utilizez și un handsfree dacă situația devine dramatică, dar tind să cred că mă descurc și fără.
5) Nu am un birou cu tablouri pe pereți, cu covoare pufoase în care mi se afundă tocurile (pe care de altfel nici nu pot să mi le prind prin găuri de canale, din simplul motiv că 6)nu prea le port). Biroul meu este în orice cafenea sau parc din București, nu cred că e important să încerc să-mi impresionez clienții printr-un spațiu propriu, deși recunosc că nu ar fi o treabă rea (asta e o idee atârnată acolo în zona de într-o zi…).
În concluzie, deși fac glume cu jenifăr, I’m no Jennifer. Nici în sensul bun și nici în ăla rău. Ci pur și simplu.
Fotografia zilei (dintr-o ședință foto absolut genială, take a look):
Credit foto: Ostafi.
te pup!