Astăzi am fost parte (de fapt am cam acaparat) dintr-o discuție foarte interesantă. Pe facebook. Pentru cei care pierdeți vremea pe această ,,cunoscută rețea de socializare” – știți exact despre ce este vorba. Pentru cei care au lucruri mai bune de făcut – subiectul zilei a fost expertele în wedding planning din Romania, apărute ca ciupercile după ploaie și un îndemn către fotografi de a nu se lăsa căpușați de aceste persoane habarniste care fac parte din fenomenul wedding planning românesc.
După intervenția mea, reacția (nu știu dacă sinceră, nu pot decât să sper) a colegilor de discuție a fost ,,stai liniștită și nu o lua personal, că nu despre tine este vorba”.
Moment în care am luat-o complet razna.
Cum să nu iau personal desființarea ,,fenomenului wedding planningului românesc”? Cum să nu iau personal băgarea într-o oală și amestecarea cu linguroiul laolalta a tuturor – că-s wedding planneri sau agenții, că sunt bine sau rău intenționați, că fac treabă bună sau nu. Faptul că eu sunt o excepție nu mă bucură – m-am străduit să pun primele pietricele la temelia unui domeniu, împreună cu alte două-trei temerare și mi se pare că-i un domeniu în creștere. Da, am avut și eu de suferit din cauza faptului că-n 2011 în România wedding plannerul era tipa care făcea aranjamente florale, mărturii și invitații. În cel mai fericit caz din lume, coordonatorul era numit ,,wedding planner” (adică persoana care era desemnată de agenție sau local să supervizeze evenimentul). Băi, și m-am luptat așa de mult – cu clienții să le explic sensul meu în viața mea și în viața lor. Cu fotografii să le explic că nu vreau de la ei decat bunăvoință, un zâmbet și fotografii bune pentru clienții mei. Cu floriștii să le explic că prețul final se spune direct clientului și că asta nu mă supără deloc.
Am trăit și momente în care am simțit că am câștigat asa câte un centimetru din luptă. Atunci când unii dintre furnizori mi-au spus ,,de astăzi înainte, clienții tăi primesc x% discount pentru că ne dorim să lucrăm cât mai des cu tine”. Sau când am primit mailuri de la ei de mulțumire pentru felul în care au decurs lucrurile în ziua nunții. Sau când am început să primesc la mailuri, în loc de ,,nu lucrez cu intermediari” – ,,știu cine ești și mă bucur că mi-ai scris, chiar îmi doream să colaborăm”.
A fost pe alocuri înspăimântător. Când ridici un val, creezi așteptări. Lumea aștepta să vadă ,,ce face Andrada asta” – și probabil sigur au existat și dezamăgiri. Vax. A fost o nuntă ca toate celelalte. Sau – tot n-a fost timp de ședința foto. Sau – nu mi s-a părut așa extraordinar. Sau ,,nu-mi place de ea, vorbește prea mult și prost”. Nu știu lucrurile astea, nu mi-au fost spuse, dar le pot presupune și nu trăiesc în wonderland, unde se calcă pe nori roz și îngeri îți cântă din harpă la ureche.
Dar m-am străduit din răsputeri să dau consultantului român din domeniu locul lui. Și – mă credeți sau nu – mă bucur când văd că mai e cineva care scoate capul din praf și vrea să facă lucruri frumoase.
Dacă există în continuare intermediari în piață care-și zic wedding planneri și cer bani de la alții ca să facă pe organizatorii pe munca altora? N-am niciun dubiu. Așa cum exista fotograful în șlapi, floristul cu ferigă și celofan, deserturile de plastic și husele din satin. Nu știu dacă vor dispărea vreodată. Tot ce putem să facem e să facem noi treabă bună ca să echilibrăm situația.
Cât despre drama fotografilor căpușați de wedding planneri – dragi fotografi, aveți libertatea de a semna sau nu un contract cu un intermediar (care este un intermediar, nu un planificator). Voi știți ce obiectiv de business aveți, dacă vă convine sau nu un asemenea aranjament și dacă vă simțiți căpușați sau ajutați de o asemenea colaborare. Dar după ultimii 2-3 ani în care eu și restul colegelor noastre ne-am străduit să creăm colaborări frumoase, să ajutăm la creșterea nivelului evenimentelor, să ne simțim echipe și să facem evenimente frumoase, e dureros să particip la o discuție cu subiectul ,,fenomenul wedding planning – cea mai nouă plagă a evenimentelor private”, ,,dar stai liniștită și nu o lua personal, că nu despre tine era vorba”.
Sper că m-am făcut înțeleasă în sfârșit. Consider că am dreptul să iau personal o discuție de asemenea factură – și consider că munca noastră, a celor câteva fete din țară care se străduiesc de câteva zeci de luni doar să schimbe niște lucruri – merită apreciată și sprijinită, nu ignorată și băgată la capitolul ,,excepții”.
Și da, chiar mi-aș dori ca voi, fotografii, să fiți pe bune wedding planneri pentru câteva evenimente (nu cu recomandări pe mail și sfaturi referitoare la programul ideal din ziua nunții, ci cu tot tacâmul). Poate după o experiență de gen ați vedea cu alți ochi toată povestea. Sau poate vă place și vă lăsați de fotografie ca să îmbogățiți piața de wedding planning care-i în continuă dezvoltare. N-aș vedea o problemă în asta.
Până atunci, însă, când dai peste fotografi care cred că WEDMAG e site-ul unui wedding planner și consideră că wedding plannerii din România stau prost la ofertat fotografi, cred că ne merităm cu toții soarta și ar trebui să fim mai rezervați când vorbim despre alte domenii.
Pace vouă! Pace cartierului!
PS – încă aștept numele alea.