Teoria formelor fara fond – la nunta

Pentru că, dragii mei, Titu nu e mort, Titu se transformă.

Mi-e foarte greu să cred că scriu despre asta acum, dar iată că scriu realmente. Se întâmplă, deci este real.

De ceva vreme mă bântuie niște idei și niște sentimente pe care carevasazică nu pot foarte bine ca să le definesc. Sau nu puteam, până ce nu s-a așternut liniștea și nu am putut să îmi refac somnul și să pot indica lucrurile pe care le simt la nelalocul lor. Și se impune aici o mică recapitulare:

  • unde eram noi imediat după 2010? Eram într-o lume fără fond și fără formă, regat al kitsch-ului, împărăție a satinului. Ne doream cu toții, noi cei care am intrat în dansul aista cu nunta, nunți FRUMOASE. Nunți cu gust. Doream să scăpăm odată de urâțeniile de huse de scaune, doream să nu mai vedem atâta urât, să nu mai auzim atâtea clape cu ecou și sarmale-n păr. Doream nunți personale, croite pe firea mirilor, demne de Pinterest și Style Me Pretty și toți ceilalți copii.
  • Unde suntem astăzi? În sfârșit cel puțin nișat fața nunților s-a schimbat. Putem să spunem că anual au loc în România multe nunți FRUMOASE. Eu una am văzut atât de mult frumos că vă spun direct, am dificultăți în a mă mai entuziasma. Nivelul estetic este atât de sus încât aproape că nu știu ce aș putea vedea care să mă mai surprindă cu ceva.
  • Și atunci? Ce dorește căprioara?

E simplu. Căprioara dorește mai mult conținut. Mai mult înțeles, ca să explic mai bine. Mi se pare că întreaga industrie a făcut eforturi ENORME să aducă fața nunților la un nivel cu care ne putem mândri și a uitat puțin de…oameni. Pe de o parte nu se mai ține cont aproape deloc de confort, de condiții naturale, de lucrurile pe care le SIMȚI realmente la un eveniment, iar pe de alta se ignoră atât de multe hibe și se bagă sub preș în ideea că nu se văd în poze și nici pe film, încât ar trebui să începem să ne punem niște întrebari. Ne mulțumim cu puțin.

 

Nu știu dacă mai țineți minte de la școală (eu una, recunosc, nu mai țineam minte, am căutat și am citit), dar teoria formelor fără fond a lui Titu Maiorescu a venit pe fondul unei societăți profund agrare asupra căreia s-a impus, aproape peste noapte, un regim profund capitalist. Au rezultat instituții, forme de organizare, noțiuni capitaliste dar complet golite de sens într-o societate care, în practică, era încă la coada vacii. Sună cunoscut?

Ne-am străduit atât de mult să facem să ARATE, încăt am uitat să ne preocupăm de cum ESTE în realitate. De educație, de lucrul la mentalități, de condițiile pe care le oferă (sau nu) localurile. Desigur, și la servicii – poate inclusiv ale noastre. Atâta timp cât lucrurile ARATĂ bine a început să fie foarte puțin relevant dacă și oamenii de la eveniment țin pasul. Invitații, exact. Dacă li se oferă confort, dacă e gândită cumva tranziția asta astfel încât să aibă sens. Suna nebunește, nu? Mi s-a urât cu binele, cum s-ar zice. Sau poate e doar o concluzie extrasă direct din realitate, atunci când văd clienți că se amărăsc că sala lor nu e pajiste, că nu au borcane cu limonadă și nici leagăn cu flori, pentru că na, nu prea ai unde să-l agăți ca să aibă sens.

Mie-mi plac lucrurile frumoase. Nu doar că-mi plac, dar depind de ele. Ele îmi aduc clienți noi, datorită lor pot plăti ratele la bancă. Și de fapt așa a început totul, cu poze frumoase și vise si mai frumoase despre cum să fie lucrurile acelea frumoase și la noi. Dar nu vă doare deloc când vă gândiți, uneori, în unele dintre cazuri, la care a fost realitatea din spatele unui eveniment? Nu e straniu că am ajuns să trăim, generalizat, într-o mare ședință foto? Ca pe facebook – contează foarte puțin cum te simți în realitate. Important este cum cred alții că te simți, judecând după newsfeed. Sau poate stau și eu și filosofez prost. Și pur și simplu, cum zicea A. Hădean, lumea nu mai e ce-a fost. Doar că de data asta concluzia ar fi destul de tristă. 🙂

Gândiți-vă doar. Și dacă măcar timp de două secunde cineva dintre voi, cititori, a rămas pe gânduri și a fost tentat măcar un sfert dintr-una dintre secunde să înțeleagă ce spun, misiunea mea a fost îndeplinită.

Fotografia zilei vine de la un eveniment unde lucrurile frumoase au fost dublate și poate chiar și depășite de cele cu sens:

Foto – Ioan Stoica.