De ce înnebunesc miresele, Mitică?

E deja folclor. De ce înnebunesc miresele, de ce se transformă, de ce devin obsedate, de ce, de ce, de ce? Pentru explicații științifice cred că trebuie să săpăm adânc în copilărie și să trecem printr-un studiu al personalității (histrionică, egocentrică, sau din contră – prea altruistă). E vorba de o grămadă de atenție de care poate ai nevoie pentru că ești obișnuită să o primești sau pentru că din contră, nu primești deloc. Probabil ceva traume, o defecțiune neobservată la timp…

Glumesc.

În general femeile pe cale de a trece prin faza Mireasă își modifică comportamentul înainte, în timpul și după nuntă din următoarele motive:

Pentru că sunt obișnuite să stea toată ziua-n blugi și, cu cât se apropie, cu atât devine mai fascinantă ziua aia în care se joacă un rol pe care poate nu și l-au reprezentat niciodată. Principal.

Că așa și-au dorit toată viața și cu cât se apropie momentul, cu atât cresc fibrilațiile.

Pentru că sunt iubite și da, nu le ajunge să știe doar ele asta. Pentru că s-a terminat cu toate experiențele SF, cu toți bărbații ,,defectați” de alte femei, neînțeleși și fals de profunzi. Pentru că trăiesc în sfârșit în normalitate și asta nu e chiar atât de rău pe cât părea de la distanță. Iar normalitatea asta, uneori, cuprinde și o nuntă. Care nici ea nu e rea deloc.

Că au dat toata viața o grămadă de atenție altora și mai puțin lor și a venit ora răzbunării.

Că au fost la o nuntă care le-a plăcut deși în general se dau mari că nu le plac nunțile (caca, bleah, piei satană), și atunci s-au gândit în secret că și-ar dori și ele o nuntă cam așa.

Pentru că e un lifetime event care le va crea amintiri. Nu doar cu amintirile rămânem? (ok, ok, lăsăm tristețea pe altădată)

Că au văzut prea multe filme și au citit prea multe povești când erau mici, astfel încât atunci când își dau seama că s-ar putea să li se întâmple și lor ca prin scenarii o cam lasă dracu de bățoșenie și încep să probeze rochii de prințese și crăiese.

Pentru că le place să li se tot spună ce frumoase sunt și ce rochie mirobolantă, unică-n lume, cum nu e alta și-au ales.

Că e pentru prima oară (să sperăm și ultima) când au asemenea dorințe, observă că ele, dorințele, sunt mari de fapt (în ciuda a ceea ce credeau acum doi ani când explicau mamei la telefon pentru a miliarda oară că pur și simplu căsătoria nu e ceașca lor de ceai) și n-or să le reprime doar pentru că în grupul cinic de prieteni asta înseamnă moarte socială. Sau și le reprimă, dar despre asta într-un episod viitor.

Și tot cam astea sunt motivele pentru care ele, aceste femei, simt nevoia să discute continuu despre asta, să se dea mari, să cumpere rochii scumpe, să arate fotografii, să hrănească o industrie (în care eu acum mă implic, pentru că mi se pare mult mai frumos și mai interesant decât orice altceva aș fi făcut înainte). Eu sunt una dintre ele. Mi-am luat-o peste degete pe față la un moment-dat din cauza spiritului exhibiționist post-event, chestie care nu m-a făcut defel să îmi revizuiesc atitudinea, ba din contră, mi-am pus întrebarea care este motivul pentru care datorez explicații?… (zic pe față pentru că pe sistem bârfă mi-e clar că am fost sucită pe toate părțile).

Dacă vreți neapărat să știți de ce fac EU așa, asta pot să vă spun. Pentru că m-am implicat în organizarea nunții mele cu tot sufletul, pentru că am văzut cum s-a pus piesă lângă piesă, m-am bucurat enorm când am găsit oameni care gândesc ca mine, care vorbesc aceeași limbă ca mine, cu care pot pune cap la cap un eveniment foarte tare organizat cu ocazia căsătoriei mele (putea fi organizat cu orice altă ocazie, dar atâta vreme cât avem acolo o femeie în rochie lungă de culoare deschisă, un buchet și un tort, subiectul e unul superficial, e un paria între evenimente în lumea celor prea cool ca să le placă o nuntă). Și în final am fost foarte mândră de rezultat. Atât de mândră că m-am apucat să arăt tuturor – pentru același motiv pentru care oamenii își arată creațiile culinare sau încercările literare pe facebook.  Atât de mândră că uite, m-am apucat să organizez și nunțile altora.

Astea sunt explicațiile pe care, într-un final, le dau. Grupului cinic de pe margine care se dă pe bloguri de gen doar din curiozități morbide. Dragi cinici, există persoane de sex feminin (uneori și masculin – e drept, foarte rar) care se simt foarte bine în angrenajul unei nunți. Ele vin din toate categoriile sociale, intelectuale, au toate preferințele muzicale din lume și citesc poate aceleași cărți ca și voi. Nu sunt nici mai bune nici mai rele decât cei care tratează instituția roz cu dispreț. Nu se știe exact de ce se poartă ele așa, în vreme ce vouă asta comportamentul ăsta vi se pare ridicol, ca să nu spun că totally uncool. Din instinct de cloșcă, din drag de organizare a evenimentului, din nevoie de atenție, din dorința de a demonstra ceva sau de a marca ceva, cert e că se simt bine. Din plăcere vinovată sau din convingere. Din același motiv pentru care unii își sărbătoresc ziua de naștere și alții nu, din același motiv pentru care unii vorbesc mult și alții puțin. Pentru care unii se îmbracă în roz și alții în negru. Pentru care unii ascultă queen și alții tiesto. Din același motiv pentru care unii sunt judecători și alții judecați. Și nu e deloc, dar deloc obligatoriu să participați la discuțiile legate de domnișoare de onoare și buchete de hortensii. Și nici să vizionați fotografii de nuntă. (știu, știu, știu cum gândiți, am fost una dintre voi. Înfricoșător, nu?)

Și, în final, dragi viitoare doamne cu prieteni nemuritori și reci, bring on the fun, the pics and the dresses!  Eu vă ascult toate toanele. And let them speak now, or forever  hold their peace.

Fotografia zilei, o fază d-aia ca-n filmele văzute de mirese:

Credit foto: Ostafi.