Câteva precizări necesare – confesiunile lui Wedding Styler în prag de seară

Ați văzut, poate, că fiecare postare a mea se încheie cu o fotografie. Poate vă întrebați de ce promovez anumiți fotografi, poate vă gândiți că am anumite înțelegeri… Ei bine, nu. Felul în care hotărăsc ce fotografie apare într-un anumit moment este influențat doar de gusturile personale, iar mecanismul este simplu – caut mereu lucruri care îmi plac și le rețin. Apoi revin la momentul potrivit, iau poza (da, o șterpelesc cu nesimțire fără să întreb), pe cât posibil având un watermark (ca să nu poate fi asumată de către altcineva din cauza mea) și apoi v-o arăt și vouă, menționând întotdeauna sursa. Nu mi s-a întâmplat să mi se bată obrazul, atunci când (și dacă) se va întâmpla, voi scoate fotografia de pe blog in doi timpi și trei mișcări.

Este același mod în care hotărăsc pe cine contactez atunci când fac scouting pentru clienții mei.

În blogroll apar mai puțini oameni decât cei pe care îi promovez în postări pentru că acolo sunt (cu vreo două excepții, foarte motivate) doar cei cu care am colaborat deja sub o formă sau alta, așadar îmi pun gâtul pentru ei. O să vedeți că în timp lista va crește, odata cu site-ul, odată cu proiectul Wedding Styler, odată cu portofoliul și cu numărul de nunți ,,așa cum vreți voi”.

Fără vreo ordine logică, precizarea următoare este că lucrez la un slogan. Dar nu vreau să mă opresc în primul clișeu care îmi trece prin minte. Ce aș putea spune despre mine? Că ofer nunta ideală? Toată lumea spune asta. Că ofer nunta perfectă? Nimeni nu poate garanta asta. Că ofer nunți altfel? Nu cred că toată lumea VREA nunți altfel și nici nu cred că-i corect să creezi un stigmat din asta. Singurul lucru pe care îl pot spune despre mine este că ofer o nuntă așa cum vrei tu, și tu, și tu, și tu. Și asta parcă nu mai sună așa spectaculos ca ideal, perfect, sublim, altfel, nu-i așa? Am să ajung, însă, curând la o concluzie și fiți siguri că o veți afla.

Continuând șirul de rupturi logice, sigur că am, ca tot omul, gusturi. Preferințe. Probabil că uneori le las să se întrevadă prin gratiile de obiectivitate pe care tot încerc să mi le impun. Și e greu să nu le las. Fiecare are senzația că are gusturi desăvârșite, impecabile. Dar învăț în fiecare zi, învăț să nu zic nu înainte să cântăresc, să nu dau peste mâini, să nu mai las preferințele personale să vorbească. Să acord sfaturi doar atunci când sunt solicitate, să fac cu drag recomandări și completări și să încerc să aduc un plus dorințelor oamenilor cu care intru în contact, fără a le modifica după bunul plac. Nu am aere de expert. Am, poate, o mai mare ușurință în a trata diverse subiecte datorită experiențelor trecute și poate chiar mai multă plăcere în a organiza un eveniment decât au personajele principale. În niciun caz nu am pretenția că știu mai bine. Acesta este un lucru care e bine să rămână undeva în sfera comunicării de business, a relațiilor de afaceri. Nu cred că atitudini de genul I know better au ce căuta în zona organizării unui eveniment atât de personal, neavând altă miză decât fericirea personală, în afara situației în care au fost solicitate. Sigur, ar fi un vis să mi se dea pe mână o nuntă de la început și până la sfârșit și aș fi onorată de o asemenea încredere acordată. Dar până atunci…

Revenind la precizările noastre, ce mai tura-vura – în ultimele două luni am întâlnit adeseori atitudini puțin suspicioase. Unii dintre furnizori mi-au trimis oferta solicitată însă au menționat apoi că preferă să fie contactați de clienți. Alții mi-au spus direct cu ce tipuri de comisioane lucrează și că asta nu e negociabil. E adevărat că am întâlnit și oameni, (mulți! – și le mulțumesc!), care au înțeles de la început (și m-au crezut pe cuvânt) când le-am spus că relația dintre mine și ei nu îi costa nimic, nici bani, nici felie din veniturile lor. Ei m-au întâmpinat cu multă căldură, poate mai multă decât aș fi sperat vreodată. Unii dintre ei m-au și ajutat cu recomandări și vorbe bune fără a-i fi întâlnit vreodată în persoană. Poate că unii s-au supărat că i-am deranjat de pomană – întotdeauna cer multe cotații pentru fiecare proiect – promit că pe viitor voi ști mai bine pe ce rafturi se așează diversele oferte. Va trebui, însă, să vă deranjez în continuare cu varii întrebări, iar voi va trebui să mi le tolerați. Și știu că o veți face. Iar dacă îmi veți oferi vreodată discounturi sau oferte preferențiale, de ele vor beneficia direct clienții mei și doar clienții mei.

Tocmai din cauza acestor diferențe de percepție simt nevoia să mai fac, încă o dată aceste precizări. Nota mea de plată merge doar către clienții mei, pentru efortul pe care eu îl depun. Poate că la această afirmație clientul meu cel vigilent ridică o sprânceană și spune cu voce gravă – ermmm, stai așa, dar de ce n-ar plăti și furnizorii dacă tot îi aduci la mine? Nu așa merge comerțul? De ce să sar tot eu cu banul? Iar răspunsul meu este, încă o dată, următorul – în clipa în care voi începe să fiu plătită de furnizori voi înceta să mai fiu un wedding planner independent. Va însemna că am abandonat inițiativa și că am luat-o pe calea cea ușoară, bătută, cunoscută, profitabilă, până la urmă. Pentru un comision sănătos trebuie să asiguri o sursă constantă de clienți, iar eu vreau să abordez fiecare proiect altfel, pentru că fiecare proiect vorbește despre alți oameni, cu alte gusturi, cu alte dorințe și cu alte compatibilități. Nu vreau să ,,aduc clienți” ci vreau să aduc împreună oameni care se potrivesc. Sigur, nu-i nicio dramă sau păcat să faci lucrurile ,,ca la carte”. Unii ar spune chiar că-i ceea ce trebuie să faci și că, în plus, e semn de sănătate mintală curată. Dar eu nu și nu, o țin pe-a mea…

Motivul pentru care m-am apucat de treabă este plăcerea, pasiunea și nu dorința de a-mi construi vreo casă de vacanță sau de a mulge niște lapte de la bogata vacă nuntiferă. Nu aș vrea să se înțeleagă de aici (cum s-a mai întâmplat) că am ceva cu cineva, că încerc să îmi declar poziția arătând cum nu e bine să fii – să vrei să faci bani din afaceri e o pornire sănătoasă, fără doar și poate. Și dacă n-aș avea convingerea (deja verificată în câteva rânduri) ca am cu cine să discut aici, în târg, n-aș fi avut nicio secundă curajul să plec la drum. Și ca final de pledoarie – nu știu dacă sunt cea mai deșteaptă, cea mai frumoasă, cea mai sclipitoare, cea mai bătăioasă, cea mai bună, cea mai rea, dar pe cuvânt că fac totul cu plăcere. Și eu cred că despre asta ar trebui să fie vorba, în spatele vorbelor mari.

P.S. Dacă, însă, aveți una în plus (o casă, nu o vacă) și vreți să mi-o dăruiți, n-o să va refuz… :D.

Fotografia zilei s-a întâmplat deja mai devreme, dar uite că vă arăt o a doua fotografie a zilei, numai așa, de afurisită.

Credit foto: Bogdan Mocanu Photography.