Balada florilor de câmp și a celor de sezon

May 6, 2014

Am promis postarea asta de multă vreme așa că o și pun în practică, să se audă peste munți și văi, până la marea cea mare.

Ridicați mânuțele, vă rog – cine vrea flori de câmp la nuntă? În buchet, pe mese, pe lumânări, în pantofi, prin buzunare, în fine…

Ia să vedem – una, două…trei…doamnă, ați ridicat mâna, sau vă scărpinați în cap?

Dacă vreți nuntă cu flori de câmp, chiar de pe câmp, e musai ca nunta să fie lângă un câmp. Unul cu flori, fix în perioada în care ele-s înflorite. În cazul fericit în care chiar vă aflați în mijlocul fâneței, practic ați rezolvat problema. Nu rămâne decât să trimiteți pe cineva la jumulit și să asigurați vasele cu apă. N-o să fie foarte rezistente, însă probabil că nici nu vă doriți neapărat asta. Aspectul neglijent, improvizat, acela de ,,flori de câmp” va fi asigurat.
Repet – aveți nevoie de un câmp CU FLORI și de o persoană (domnișoară de onoare, soră, mamă, bunică, wedding planner, verișoară de gradul 3) care să culeagă un braț sănătos de dimineață, cât să ajungă de 10-20 de vaze, două buchete și două lumânări împodobite simbolic, rustic. Pe lângă florile care – sigur – nu-s foarte rezistente, mai ales la lumânări și buchete e bine să folosiți ,,accesorii” aproape nemuritoare cum ar fi grâul sau lavanda. Sigur, e destul de greu să știi în avans dacă va fi secetă sau furtună, adică dacă fix în acea zi se va găsi ceva înflorit pe câmp. Dar presupun că dacă ai ales această variantă ești genul foarte relaxat, care nu va face o criză de nervi pe tema asta, ba chiar va zâmbi și va găsi/va accepta o soluție fun și creativă pe loc, ,,dacă e”.

În orice altă situație v-ați afla, propozitia ,,flori de câmp” n-o să vă aducă decât beneficii descriptive în fața unui florist sau chiar vânzător de florărie – și un pic de bătaie de cap, pentru că florile de câmp bune de eveniment nu se găsesc chiar în toate tufișurile. Ba chiar posibil să crească bariera prețului, pentru că florile de câmp nu sunt așa ușor de găsit întotdeauna la bursa din Olanda. Vă gândiți la maci? Trebuie să știți că pe lângă că e naiv să crezi că macii rezistă, chiar și puși în apă, mai mult de câteva minute, ei au și un sezon foarte scurt în care înfloresc. Soluția ,,de vânzare” se cheamă anemone și nu-s nici cele mai ieftine și nici cele mai ușor de găsit. De altfel, orice floare ,,de câmp” va ajunge la tine via un transport, dintr-o seră. Mușețel, cicoare, u name it. Nu se va duce nimeni în prospecție de la 4 dimineața ca să găsească un câmp cu flori și să-l jumulească bine numai ca să scrii apoi pe vreun forum că buchetul ți s-a ofilit până să ajungi cu el la biserică. Și dacă ar face-o, costul pentru asta bănuiesc că ar fi destul de piperat. Altfel spus, în mijlocul Bucureștiului nu-ți ajută cu nimic bugetul să sugerezi că preferi florile de câmp și pe cele de sezon.

Și că am ajuns la cele de sezon, trebuie iarăși să știi că o floare în sezon nu este mai ieftină, ci o floare în afara sezonului poate fi extrem de scumpă. Încercați să aflați cam cât este faimosul buchețel de mărgăritar undeva prin iulie-august și o să vă lecuiți. De asemenea, dacă vă doriți bujori în extra-sezon, pe lângă că sunt mai scumpi decât de obicei, e posibil să aveți surpriza ca serele să nu livreze ceva de calitate fix în săptămâna respectivă. Nu e poveste, e pățanie. A mea, de la nuntă.

Floarea în sezon, așa cum scria și Petalia recent pe facebook, nu garantează un preț mai mic, ci garantează disponibilitatea și varietatea ei și un preț…obișnuit.

Așadar, dacă vreți o nuntă cu iz rustic-chic sau vă plac tablourile lui Luchian, menționați floristului că vă doriți ca în aranjamente să predomine florile de câmp. Dar nu vă așteptați ca aceasta să determine economii – ci doar indicații de stil. Posibil să aibă același preț cu florile ,,din afara câmpului” sau să fie mai scumpe, în funcție de anotimp și de floarea în sine (dacă știți exact ce ,,câmpenească” v-a pus inima pe jar).

Aceeași mențiune cu florile de sezon. Această remarcă îi va indica floristului că nu vreți flori în ,,extra sezon”, dificil de obținut, riscante sau foarte scumpe, ci că vreți să mergeți la sigur, cu o schemă la îndemână. Fără riscuri. Nici asta nu înseamnă economii, ci în cel mai fericit caz, cumpătare.

Dacă vreți să faceți economii, spuneți de la început floristului care este bugetul în care doriți să vă încadrați și întrebați-l ce se poate face în acest buget. Abia după aceea, în limitele impuse de buget căutați să definiți stilul sau cromatica pe care v-o doriți. Asta o să vă scutească de multe flori de câmp și de sezon și o să vă ajute să purtați un dialog mult mai plăcut și direct cu persoana care va realiza aranjamentele și buchetul. Deci n-o mai dați pe după vișin cu florile de câmp, tăiați-o direct prin iarbă și spuneți – domnule, ăștia sunt banii, ce putem face cu ei?

Și un pic off-topic – buchetul NU trebuie să fie ca restul aranjamentelor, decât dacă îți place combinația atât de mult încât vrei neapărat să fie în buchet. Buchetul este al tău, este un accesoriu drag, pe care trebuie să-l iubești și atât. Poți cere sfaturi de la persoane avizate legat de forma sau culoarea lui (în funcție de rochie, sau coafura, sau pantofi), dar asta NUMAI dacă nu te poți hotărî. Altfel, SINGURA regulă de care trebuie să ții cu adevărat cont, este că TREBUIE SĂ ÎȚI PLACĂ.

Fotografia zilei:

20

Credit foto: Ioan Stoica Photography

SHARE THIS STORY
COMMENTS
ADD A COMMENT