Nu o să vă povestesc despre cum am fost eu nașă (deși s-a întâmplat și asta acum nu așa multă vreme), ci despre cum mi-au pălit vorbele meșteșugite (chipurile), s-au ofilit și au căzut la întâlnirea cu altele, cel puțin la fel de (de fapt mai mult, dar am și eu orgoliul meu).
Era într-o seara, eram în mașină. Veneam nu știu de unde, dar eram încă pieton, așa că eram pe scaunul din dreapta și îmi verificam mailul.
E o meteahnă oribilă, de care încerc să scap. Am avut perioade în care mi-am dezinstalat mailul de pe telefon ca să îl verific ,,controlat”, dar am recidivat de fiecare dată. Altă meteahnă e aia cu răspunsul instant și la orice oră – pe de o parte dau impresia că-s disponibilă non-stop (ceea ce bineînțeles că nu este adevărat) și apoi creez dezamăgire sau sperietură când răspund mai greu. Pe de alta sunt impulsivă și dau răspunsuri pe care nu am vreme să le verific așa cum trebuie, sau trunchiate – chestie care consumă timp atât mie, cât și clientului.
Am divagat, asta e meteahna numărul trei, fără legătură cu mailul.
Povesteam că eram în mașină când mi-a intrat mailul. Nu era chiar un mail, era episodul 1 dintr-un roman-foileton – și o zic admirativ! M-am blocat puțin pentru că de obicei am the higher grounds în comunicare, cel puțin aia scrisă (mai ales aia scrisă). Pot să-ți compun câteva cearceafuri in no time, de nu știi exact ce te-a lovit. Dar ia de răspunde la asta! Ia de scrie romanul-foileton numărul doi, dacă ești în stare, stailăreaso! Ca să vă fac și mai curioși, subiectul mailului era, citez, ,,Nunta pentru nuntofobi (mail luuung)” Nu o să vi-l copiez aici, însă bănuiți despre ce era vorba, nu? Cum facem nuntă să ne placă și nouă?
Explicația – pentru că exista una, bineînțeles – era că Maria, care îmi scrisese mailul, este jurnalistă. Ziaristă. Povestitoare. Scriitoare? În fine – face asta mai des și mai bine decât mine adică, deci nu-mi mai mergea cu vrăjeala. Ceea ce era o noutate. Ba mai mult, la vreo două zile am realizat că ea a scris unul dintre articolele pe care le citisem recent în Decât o Revistă, despre yogilates – care mă amuzase big time. Chiar empatizasem cu situația și trăirile, deși n-am fost niciodată la yogilates (și nici nu știu dacă o să merg vreodată). Ea e Maria:
Nu mai intru în detalii – cert că am ajuns să colaborăm după un prim episod în care am reușit s-o sperii pe Maria cu cifre legate de organizarea unui eveniment catalogat drept ,,nuntă”. Bucuria numărul doi a fost că am aflat că voi colabora cu Fix Foto, pe care Maria și Răzvan îi cunoșteau deja și pe care îi aleseseră drept fotografi de nuntă la bine și la rău, orice ar fi etc.
A fost destul de greu până s-au hotărât la un loc. Tree House a fost fix pe sufletul lor. Iar abordarea ,,globală” a fost și mai pe sufletul meu. Adică au tăiat la sânge tot ce n=a fost necesar. N-a fost chiar prima oară când mi s-a întâmplat, dar mi se întâmplă totuși foarte rar, așa că am avut îndoieli referitoare la rezistența lor la ,,tentații”. Au fost însă tenace și s-au ținut de linia pe care au plecat! Fără band, fără rochie de mii de euro, fără costum de alte mii de euro, fără videograf, fără nimicuri drăgălașe, dar costisitoare.
Un pas foarte important pentru ei a fost identificarea unei biserici unde să poată să celebreze decizia căsătoriei fără să se simtă puși la zid, obligați, judecați, certați – între pereți reci. Sună ciudat, dar se întâmplă uneori. Între cele câteva recomandări ale mele s-a găsit și parohia Popa Soare – părintele de acolo le-a oferit Mariei și lui Răzvan ceremonia pe care și-o doreau, căldura și simplitatea pe care ar trebui s-o transmită orice ceremonie de căsătorie.
Rochia a fost realizată pe comandă, de Isabelle Vijiac, adică La Chatterie. A fost gata cu puțin timp înainte de nuntă și a făcut fericită o mireasă dornică să se poată mișca în voie, într-un material fluid (mătase accesorizată cu dantelă fină pe ici pe colo, prin părțile esențiale).
Mâncarea, materialele textile, aranjamentele florale – toate au fost incluse în pachetul de la Gala Catering – și au fost lucruri simple și frumoase, cam cum ar fi si trebuit să fie! S-a optat pentru bufet suedez – unul delicios și organizat cu cap de Gala Catering. Unul la care s-au găsit de toate pentru toți, de pe care nu a lipsit mâncarea niciun moment și la care nu a fost deloc coadă. Cred că toată lumea a fost mai mult decât încântată de toate variantele culinare puse la dispoziție cu generozitate și mai ales de faptul că nu au existat celebrele ,,pauze de mâncare”. Singurele capitole unde am ,,alunecat” din pachet au fost buchetele și lumânările, lucrate de Maison Dadoo.
Cu papetăria ne-a ajutat puțin Alexandra pe ultima sută de metri și am ,,alunecat” totuși în miște mărturii dulci de la Adina – dulceață de zmeură. Cookie Jar ne-a făcut un tort de tort, cu prințesa și tediberul în vârf de catarg – o poveste pe care n-o să v-o povestesc, vă las pe voi să v-o imaginați. A existat și un candy bar, primit în dar, de la prietena Mariei, nume de cod Tăiețel.
Cu make-upul și hairstyle-ul a fost un pic altă poveste – pentru că spre diferență de marea majoritatea a clientelor mele care fac parte din serialul ,,nu-mă-machiez-și-mi-e-frică-că-nu-o-să-mai-semăn-cu-mine” plus ,,nu-știu-ce-îmi-doresc-pentru-că-nu-mă-machiez-niciodată”, Maria știa foaaaarte bine ce își dorește. Extrem de bine. Asta în linii mari ușurează sarcina fetelor care poartă responsabilitatea stylingului, însă în același timp crește pragul așteptărilor, pentru că te poți trezi într-o secundă că ai dat pe lângă și ai dezamăgit clienta. Însă toate au fost bune și frumoase, și Andreele mele (Andreea Cecilia și Andreea Iordache) au reușit să realizeze la fix dorințele Mariei pe ,,etajul” ăsta.
Am primit în ziua X și un ajutor nesperat și voluntar din partea Valentinei – Atelier Interesart și a Dariei (fetița Valentinei). Mi-au legat frumos etichetele pe borcănașele cu mărturii (eu nu-s în stare să fac asta! Sunt groaznic de neîndemânatică), iar Daria m-a ajutat și cu amplasarea celor 100 de lampioane decorative pe care domnul Sas le cam umpluse cu pietricele și lumânărele. Deci – am fost o boieroaică!
Din fericire, ziua a fost una foarte călduroasă, fără niciun nor, și am putut pune în practică planul A, de bază (ring de dans și bar de cocktailuri afară, lampioane decorative peste tot, voie bună și view către pădurea de la Cosoba.
Băieții de la Flying Cocktails ne-au ajutat cu buna-dispoziție, cu cocktailuri, shoturi și tot ce era trebuincios. Alex – DJ Trendy a răspuns foarte bine cererilor destul de neobișnuite pentru o nuntă din playlist (dar atât de obișnuite pentru ce ascult eu în mod normal!) așa că era cumva normal ca petrecerea să sfârșească în cele din urmă în piscina de la Tree House.
Recunosc, am avut dubiile mele că baia se va întâmpla – pentru că seara era totuși răcoare – însă treaba cu shot-urile a funcționat de minune. Există și dovezi, să rămână scris în piatră.
Concluzii de tras ar fi multe. Una dintre ele ar fi că prioritățile nu sunt vrăjeală și că pot să-ți ușureze viața și buzunarul dacă ții cont de ele. A doua ar fi cea trasă de Alex undeva în mijlocul petrecerii – a fost o petrecere cu oameni senini. Neîncrâncenați. Fără altă miză decăt distracția și sărbătorirea unui moment deosebit. Oameni bucuroși să fie unii alături de alții. Atât de simplu și firesc – și atât de rar de găsit, din păcate. Iar eu sunt o norocoasă, mi se întâmplă să văd asta din ce în ce mai des!
Mulțumesc frumos pentru accesul la fotografii Fix Foto! Și mulțumesc Maria și Răzvan pentru o petrecere de la care am plecat cu fruntea și mintea netede :). Poate vă sună ciudat, dar am nevoie câteodată și de asta!
Mai multe fotografii puteți vedea pe pagina mea de facebook , acasă la Fix Foto, și, în curând, în portofoliul meu de pe site.