Despre ce vreau să povestesc eu astăzi a mai scris și Victorița, mai demult – uite aici. Nu mă refer la întreg articolul, ci la bucățica în care spune cum că nu citește gânduri.
Și acum ar trebui să zic că eu sunt mai șmecheră și eu chiar citesc gânduri, nu-i așa?
Dar nu, ce să vezi, nimeni nu citește gânduri! :)
Și uite-așa m-am gândit eu să vă povestesc despre cum merge cu primitul de propuneri de la oameni, în general. De la mine, de la alții, de la cunoscuți sau necunoscuți, wedding planneri sau floriști…
Problema asta din viața mea e mai veche, datează din neolitic, perioada în care eu eram copywriter și îmi vedeam de traiul (ne)liniștit prin tot felul de agenții de publicitate. Încă de pe atunci erau persoane care bănuiau că aș putea ghici minți, doar că pe atunci mai exista persoana numită incorect ,,account” (de fapt managerul de cont ca să îi zic asa), care mai explica din când în când clientului dezlănțuit că fără un brief și explicații detaliate despre ce își dorește, micul marțian din departamentul de creație nu va veni cu o propunere care să-l arunce pe spate-n scaun și să-l ducă într-o lume magică a fericirii absolute (totul într-un buget derizoriu, desigur).
Acum însă sunt pe cont propriu (din seria ai grijă ce-ți dorești, nu?) și trebuie să explic din când în când cum e cu ghicitul minților, așa că mai scriu un articol, poate funcționează, cine știe – poate îl găsește cineva care caută, poate…poate.
Așadar – contractarea unui consultant/om de creație/wedding planner cu veleități creative/designer de invitații/designer floral etc nu garantează per se că persoana aia va veni a doua zi cu o propunere care vă va ului, vă va încânta sufletul și bugetul și vă va face să exclamați – da, domnule, asta este! Înclinația unei persoane de a fi ,,creativă” nu înseamnă că vine din senin și cer perfect albastru cu niște idei care altora pur și simplu nu le vin, ci înseamnă că are o minte care face extraordinar de ușor conexiuni – și de asemenea are capacitatea de a rupe clișee (nu i se pare absurdă o alăturare care altora li se pare inacceptabilă, spre exemplu, sau poate vedea ceva deja utilizat dintr-un unghi nou, ceea ce poate părea ca totul să fie original). So – nu e vorba de vreo conexiune directă cu o divinitate care-ți picură idei geniale în minte doar după o cafea cu cineva – făcându-te să îl lovești zgomotos cu cea mai mirobolantă idee pentru evenimentul lui. Nu! E vorba de informația care pleaca OBLIGATORIU de la client și care, preluată apoi de persoana asta așa-zisă creativă poate deveni ceva nou, ceva frumos, ceva original – sau poate ceva prea extravagant (așadar ajunge instantaneu în colțul cu hai să mai vedem o variantă).
Așadar, dacă nu poți comunica ce vrei, sunt șanse extraordinar de mari să fii dezamăgit de propunerile pe care le vei primi. Tot așa, dacă totuși ai explicat una-alta, e destul de posibil să fii dezamăgit de faptul că vei primi exact ceea ce ceri și nu altceva…
Primul pas va fi că nu vei înțelege de ce pentru alții s-a putut și pentru tine nu (nu știi cum au decurs alte proiecte și ți se pare că în cazul lor rezultatele au fost fabuloase, mult peste ce ți se propune ție).
Te vei gândi că omul n-are chef de tine.
Că n-a muncit destul.
Că nu te place.
Când, de fapt, pur și simplu nu i-ai spus ce vrei. Necomunicând, i-ai lăsat o poartă largă deschisă, pe care scrie mare GHICEȘTE! Și, cel mai probabil, el, omul, săracul, n-a ghicit.
Pasul numărul doi, care urmează după revelația că omul cu care lucrezi nu are capacități extraordinare, e inevitabil. După primul insucces îți dai seama că ,,creativul” n-a înțeles nimic și îți dai seama că e mai greu de cap (ești tu ghinionist) și că trebuie să-i explici. Și uite așa trecem în extrema numărul doi, aia în care închizi poarta aia largă de tot și lași așa doar o mică ulucă spartă (în care poți să-ți prinzi tricoul) și intri în niște detalii uluitoare. Să zicem că vorbim despre un aranjament floral – te găsești spunându-i designerului că aranjamentul trebuie să aibă 25,3 cm înălțime, să aibă florile in 7 coduri pantone anume – iar diametrul fiecărei flori să nu depășească 5,2 centrimetri. De asemenea, trebuie avută grijă la vaza care trebuie să fie din mozaic roz cu bleu pastelate (să nu contrasteze prea tare), iar fața de masă trebuie să aibă o textură potrivită, să nu reflecte lumina prea violent, pentru că atunci va trebui să schimbăm codurile pantone pentru florile din aranjament.
U get the point.
Desigur că aceste noi coordonate nu vor lăsa loc de niciun strop de creativitate, vor îngrădi omul (care va dezvolta și el niște frustrări), iar în client va naște frustrări de genul ,,a trebuit să ii zic eu ce să facă”, ,,mă așteptam să vină el cu niște propuneri, că eu nu ma pricep”. Ca să nu mai zic că foarte posibil lucrurile descrise nu se vor putea realiza întocmai.
Păi și atunci ce e de făcut? Dacă tu, că te plătim pentru asta, nu poți veni cu niște propuneri – și nici dacă facem noi toată munca și îți zicem ce să facem nu e bine – atunci ce ar mai rămâne oare pe lume?
Ok, there it goes, sfaturi (nesolicitate):
– KISS (adică în jargon publicitar, keep it simple, stupid :P) – nu te complica aiurea-n tramvai. Facem o petrecere, sau o invitație, sau un buchet, nu dăm naștere unui nou Frankenstein. Gândește-te la lucrurile care vă plac și încearcă să dai un brief complet, dar concis – nu te aștepta să îți ghicească cineva gândurile. Dar nici nu închide orice ușă care s-ar putea închide, cu indicații de genul ,,Fă logo mai mare cu 1,5 microni și muta-l 5 mm mai sus” (v-ați prins, publicitatea m-a traumatizat pe viață).
– Spune ÎNTOTDEAUNA ce îți dorești. Nu îți fie teamă că în felul ăsta puneți capac vreunul val creativ care vine in direcția voastră. Ideea creativă crește doar pe lucrurile pe care tu le-ai comunicat deja designerului. Dacă ceva îți place, dar o ții pentru tine doar ca să nu îi dai ideea pe tavă, cu siguranță omul ăla n-o să nimerească niciodată altceva pe aproape. O să vă perpeliți ca peștii pe uscat, nota de plată pentru tine o să crească și-n final, deznădăjduit, o să-i șoptești – lasă, fă uite așa (adică cum îți dorești tu, cu adevărat). Și o să fii puțin trist. Iar el o să fie obosit. Și după aia o să te gândești că organizarea unei nunți e ceva extrem de complicat.
– Dacă nu știi ce vrei, încearcă să-ți dai seama, pentru binele tuturor. Asta nu înseamnă să te zvârcolești noaptea-n pat trezindu-te-n sudori reci presărate cu gânduri despre cele mai originale mărturii din lume și cel mai nemaicitit text pentru invitație. Ci pur și simplu relaxează-te și încearcă să-ți dai seama care sunt lucrurile care-ti plac. Fă un moodboard – încearcă să explici treburile astea omului cu care lucrezi, fără să intri, dacă se poate, în indicații ,,de regie” – asta e treaba lui, de fapt.
– Dacă știi atât de bine ce îți dorești totuși, încât poți descrie dorința în detalii foarte exacte, atunci te rog, nu fi dezamăgit că omul nu a venit cu o alternativă mai bună. Lasă-l să fie un simplu executant, toată lumea o să fie fericită. Inclusiv tu.
– fii rezonabil. Pe lângă ce-ți dorești, ia în calcul și bugetul pe care îl ai alocat pentru mini-proiectul respectiv. Nu lua în tragic vestea că ce-ți dorești tu costă de 10 ori mai mult – abordează-o matur. Fie alocă buget suficient, dacă este ceva atât de important pentru tine încât nu poți trece peste, fie acceptă faptul că treaba respectivă nu este o prioritate pentru tine și vezi-ți de alte lucruri esențiale în viață (părinții, pasiunile, viitorul soț/viitoarea soție, seara de șah, prietenii, câinele etc). Ca să zic așa, get over it.
– te rog din suflet, nu uita că nu e neapărat ca un proiect să fie muncit ca să fie reușit. Cele mai frumoase nunți la care am participat (și mă apropii de magnifica cifră de 70) au fost organizate firesc, simplu, cu zâmbetul pe buze, punând piesă lângă piesă ca într-un joc. Nu întotdeauna prima variantă e proastă. De multe ori prima variantă e singura, sau cea mai bună. Nu te tortura și nu-ți tortura colaboratorii doar ca să ai impresia că își merită banii.
– dacă găsești ceva ce există deja și se potriveste dorințelor tale, nu te tortura încercând să faci pe comandă ALTCEVA. Întreabă-te dacă merită. Pentru ce, pentru cine e nevoie ca fieșce mic detaliu posibil dintr-o nuntă să fie nemaivăzut și nemaiauzit? Exact.
O să fie oameni care citind articolul ăsta vor crede că e cu dedicație. E și nu e. E pentru că da, probabil că v-ați recunoscut pe ici pe colo prin părțile esențiale. Nu e, pentru că nu se referă la cineva anume – mai degrabă ce e descris mai sus este regula, iar concluziile mele sunt trase în urma unei serii de evenimente. Motivul pentru care scriu articolul ăsta este tocmai că știu cât de mulți se vor supăra pe mine (dar poate după aceea se vor gândi mai bine și vor înțelege ce am zis și poate că-mi vor înțelege și intențiile). Altfel spus – hello ya all! Cum a fost în weekend?
Sezonul ăsta se apropie de sfârșit. A fost un an…dificil, nu mă feresc s-o recunosc. Cu foarte multe necunoscute, aproape că m-am simțit back to square one în multe rânduri.
Am însă multe învățături trase – și asta nu poate să însemne decât că viitorul este luminos! Și astfel să mărșăluim împreună către meleaguri însorite, sub generosul soare toscan! (știu, pare că am deja halucinații. Nu doar pare.).
Credit foto – Vlad Lodoabă