Hai să ne socializăm

September 16, 2020

Ce mai faci? Ce ai mai făcut de când nu ne-am mai citit? Cum te mai “tratează” pandemia asta?

Am noutăți și nu mi-e frică să vorbesc despre ele! Doar un pic de lene cronică, dar aia e, sănătoși să fim.

Știți că se zice că după o anumită vârstă ne e foarte greu să ne mai facem prieteni pentru că nu mai suntem dispuși să investim în dezvoltarea unor noi relații – așa că vom rămâne, cel mai probabil, cu prietenii din liceu, din facultate și din “prima tinerețe”, în general? Adevărul e că fix așa e. Dar ce mi-a adus mie pandemia asta, pe lângă altele bune și rele, a fost un hack la această situație. Un grup feminin de facebook, mai exact, care m-a ajutat să trec mai ușor peste toata nebunia asta și unde mi-am făcut prietene. Zic vorbe mari, dar adevărate. Nu credeam că la aproape patruj’ de ani o să mai dezvolt genul ăsta de sentimente și relații – dar uite că situația asta imposibilă în care am fost puși de domnul 2020 mi-a deschis noi urechi și ochi și disponibilități. Așa că…

Am făcut, la rândul meu, un grup nou pe facebook!

Grupul se numește “Ajutor, mă mărit!”. Numele acestui grup este nostalgic pentru mine, recunosc – este titlul primului workshop pentru mirese pe care l-am organizat în 2014, impreună cu Creative Business.

Dar ce promit eu cu acest nou grup, că doar există tone de grupuri cu titlul “Nunta 2000 toamna”, “miresici în derivă” și așa mai departe, unde se pot dezbate în liniște nunți de nunți, cu oferte de oferte și furnizori de furnizori?

Păi tocmai, că nu e acel gen de grup. E un grup pe prietenie, unde primesc și furnizori de servicii, DAR cu condiția să nu avem deloc autopromovare. Adică nu, nici în postare separată, nici în comentarii și nici sub altă formă subtilă. Dacă au un sfat de dat, dacă vor doar să primească insights valoroase, dacă le place de mine și vor să mai stea de vorbă cu mine și-n alte medii – asta e perfect. Dacă nu, fără supărare, ne luăm jucăriile și ne mutăm într-un alt grup care e gândit în alt fel.

Și, fără supărare, vă rog – nu pot primi alți wedding planneri în grup :). Există un alt grup pentru discuții între wedding planneri, unde sunteți ultra bine veniți, doar dați un semn și se rezolvă.

Ce doresc eu de la acest grup?

Doresc să discutăm și să ne aducem reciproc pe căile cele bune, atunci când o luăm un pic razna cu nunta. Sorry, dar nu, acest grup nu va fi unul în care vei auzi cât de importantă este ziua nunții tale și cum să dai de pământ cu toată lumea, ci dimpotrivă – cum să te raportezi la ziua asta ca la petrecerea cool care este, de fapt. Și niște bitching around bine venit, dacă simțim că dăm pe dinafară. Mai bine pe grup, decât în relațiile apropiate, zic și eu.

Vă aștept să vorbim, să ne consultăm, să ne dăm sfaturi și să ne împrietenim. Dacă veți căuta “ajutor mă mărit” pe facebook o să ajungeți unde trebuie. Dacă vă e lene (vă înțeleg!) – linkul este acesta.

Canalul meu IGTV

A doua noutate, cu ceva întârziere, recunosc, este că am lansat pe canalul meu de IGTV primul episod din “Ce mai faci?”. Este exact ceea ce pare, noutăți despre colaboratorii mei. Puteți să urmăriți episodul chiar aici, iar dacă vreți să-mi scrieți și să-mi povestiți despre voi, puteți să o faceți fără grijă, folosind formularul de contact.

Atât pentru astăzi. Deja simt că am dat pe dinafară după atâta liniște.

Hugz, chip in taci! Ne auzim pe grup și cu episodul doi!

Fotografia din cover a fost realizată de Ioan Stoica pentru un photosession Wedding Divas.

Aranjamentul din imagine a fost creat, desigur, de Atelier Interesart :).

SHARE THIS STORY
COMMENTS
ADD A COMMENT