De câte ori ai gândit sau simțit asta? “Nu-mi plac nunțile!”. Ei bine, să știi că nu ești singur(ă). Și cum ar fi dacă ai ști că există un wedding planner acolo căruia nu-i plac nunțile, de asemenea?
Wooow, stai așa! Să ne frecăm la ochi! Avem oare de-a face cu un wedding planner sinucigaș? Să fie de la covid? Cum naiba să vorbești cu clienții și să le spui că nu-ți plac nunțile? Delir curat murdar!
Din majoritatea interviurilor cu alți wedding planneri, de la noi sau prin alte părți, pe care le mai citesc pe ici pe colo, răzbate clar ideea pasiunii pentru nunți. Și asta mă face să mă întreb uneori – oare chiar sunt defectă? Pentru că, vedeți voi, la mine toată povestea asta nu a început PENTRU CĂ eram înnebunită după nunți. Nu. A început pentru că nu le suportam și consideram că merită să fie mai bune decât ceea ce erau. Și mi-a plăcut munca în sine. Să sistematizez pe sertărașe. Mi-a plăcut să cunosc oameni. Cel mai mult mi-a plăcut să-i pun în legătură.
Ați văzut vreodată reclama Grrr la Honda Diesel din 2004?
Nu vă panicați dacă nu, nu a rulat în Romania. Dar eu pe vremea aia erau copywriter aspirant și “aspiram” reclamele de Cannes pe pâine. Poate și de asta aceasta reclamă în special mi-a rămas atât de puternic în minte.
Reclama este una la motoarele diesel care schimbă acum tot ceea ce urâm la motoarele diesel. Asta pentru că Honda urăște ceea ce erau motoarele diesel și de aceea s-a decis să schimbe ceea ce urăște. Hate something, change something, hate something, change something, make something BETTEEEER! (hai, cântați cu mine):
Ei, exact așa a fost și cu mine și cu nunțile. Nu-mi plăceau nunțile, cel puțin nu în forma în care erau ele, în vastă majoritate, în 2011, atunci când m-am măritat eu. De aceea am ales să merg pe o cale deloc bătătorită, cu organizarea și am ales colaboratori destul de “diferiți” pentru perioada respectivă. Ce a ieșit a fost de vis – și uite-așa am început să mă gândesc eu că poate dacă nu suport nunțile, în loc să le ignor, am ocazia să le transform. Că poate sunt și alți oameni acolo, care, ca și mine, vor să facă o nuntă, dar nu una pe care s-o deteste.
Și marea surpriză (sau nu?) a fost că au fost acolo acești oameni care au răspuns la modul în care eu am comunicat exact asta. Și au tot venit, chiar și în momentul în care m-am oprit din a comunica fățiș asta. Presupun că mă descurc destul de bine la capitolul autenticitate.
“Nu-mi plac nunțile” încă e cea mai frecventă frază pe care o aud.
O aud de la clienții mei atunci când începem să lucrăm împreună. “Nici mie!” – e răspunsul (de cele mai multe ori surprinzător) care se întoarce către ei. N-am vrut niciodată să fiu un rău necesar pentru oamenii ăștia, ci un aliat. Și ei sunt cei împreună cu care am făcut schimbări.
Sigur că nu le-am făcut doar eu. S-a creat o întreagă avalanșă – și cred că ea era deja declanșată când m-am trezit eu să mă mărit. Poate am fost doar acolo la momentul potrivit. Poate că am avut mai mult curaj să vorbesc direct decât au avut alții.
Cert e că în continuare nu-mi plac nunțile. În afară de cele organizate de mine, asta e. La astea îmi permit uneori să și plâng de emoție. Pe astea le iubesc ca pe copiii mei (ok, ca pe pisicile mele).
Foto din cover reprezintă o asemenea scenă, “capturată” de Ioan Stoica la o asemenea nuntă pe care am iubit-o.