…În viaţa mea? Eee – e şi asta o întrebare foaaarte bună, mai ales dacă judecăm hopurile prin care a tot trecut my pretty, shaky, inner self în ultimele săptămâni. Daaar nu, nu voiam o şedinţă la (para)pisicolog.
…la clienţi? Nici despre asta nu e vorba. Nu de alta, dar cu fiecare nou cuplu pe care-l cunosc mi se demonstrează că nu poţi face rafturi cu cutii cu etichete cuCupluri. Oamenii-s diferiţi, toţi, iar când mai sunt şi în cuplu, posibilitatea să dai peste mai multe combinaţii asemănătoare scade dramatic.
Nu, eu voiam acum să vă zic ce caut eu la un furnizor. Ce urât sună cuvântul ăsta, furnizor… Şi vendors tot aşa sună, doar că-i în altă limbă… Să le zicem – COLABORATORI! Aşadar – ce caut eu la un colaborator? Păi în primul rând să aibă răbdărică, să-mi acorde beneficiul îndoielii şi să-şi rezerve ceva timp să-mi citească descrierea de pe site înainte să răspundă la e-mailul PE care tocmai l-a primit de la mine. Aşa cum eu am răbdare şi mă informez înainte de a scrie cuiva, tot aşa mă aştept să fiu şi eu tratată atunci când mi se răspunde. Altfel – ,,nu obişnuiesc să lucrez cu intermediarii, dar poate fac o excepţie dacă te porţi frumos” îmi va face să scadă brusc apetitul şi interesul şi-mi va demonstra că nu tratezi fiecare email primit cu atenţie şi ai tendinţa să categoriseşti. Nu, nu îmi place chestia asta şi voi creşte spontan o prejudecată, la rândul meu. Pricep contextul, l-am criticat de atâtea ori, însă nu sunt lupte pe viaţă şi pe moarte aici, sunt evenimente frumoase, cred că ne putem oferi cinci minute unul altuia, precum şi speranţa că lucrurile merg spre mai bine, nu spre mai rău.
Profesionalism. Da, clar, profesionalism. În acelaşi timp, dacă treaba asta cu profesionalismul este dublată de aroganţă, o să mă pleoştesc din nou. Dacă chiar eşti cel mai şmecher fabricant de tocuri de pantofi de mirese, chestia asta o să se vadă, eventually. Nu zice nimeni să fii slugarnic sau să nu fi mândru de propria valoare, dar e o limită fină între încredere în sine şi aroganţă, foarte uşor de trecut.
Simţ al umorului. Ce să mai, mă sperie persoanele care se iau prea în serios! Sigur, facem treabă serioasă, nu ne jucăm cu viaţa sentimentală a omului. Still…no brain surgery here! Deci glumele sunt bune, în orice situaţie. Nunta este un eveniment la care oamenii vor să se distreze, nu să creeze un pui de gaură neagră cu acceleratorul de particule.
Lipsa sindromului capra vecinului. Nu cred că trebuie să dau explicaţii suplimentare.,,Nu lucra cu ăla, e de cacao”, ,,dacă ăla are preţuri mici e varză” etc. A, dacă mă atenţionezi în legătură cu profunda neseriozitate a unui furnizor – și îți asumi cele spuse – e cu totul altceva – şi chiar sper să aflu din vreme, înainte să mă las păcălită şi să-l pun în braţele clienţilor inocenţi ca mieii la tăiere. Dar răutăţile subiective mă fac să iau distanţă. De cei care le emit.
Moralitate. E un business între oameni, nu între corporaţii. Joaca la groapa cu noroi nu prea are ce căuta aici. Cel puţin nu în curtea mea. Nu ne dăm la gioale, ok? Nici noi clienţilor, nici ei nouă, şi nici noi între noi. Ne jucăm frumos.
Inteligenţă peste medie. OK,OK, nu trebuie să dăm vreun test de cultură generală. Dar inteligenţa contează. Iar lipsa ei duce la multe lucruri (printre altele, la lipsa simţului umorului, ăla de mai devreme). De exemplu, la îndepărtarea mea cu paşi grăbiţi.
Aţi zice, poate că cer prea mult. Eu zic că nu cer deloc mult, mai ales că nu sunt interesată de o relatie cu aspecte pecuniare între mine şi colaboratorii mei. Mă bucur că am o listă mai degrabă generoasă (şi în creştere) de colaboratori. Dară mă şi sparii puţin când mă uit aşa, mai peste gard (înspre capra vecinului cea sexy, ce vreţi, nu sunt perfectă! :D).
Şi că am lămurit-o şi pe asta, zic să ne delectăm cu imaginea zilei (cine ştie, cunoaşte):
Credit Foto: Cromatica (felicitări!!!).