Vă spun de la început, ca să se știe. Da’ să nu se supere nimeni, ok? Suntem oameni mari, nu luăm personal, da? Așadar – Cristina a fost pentru mine a breath of fresh air de la început și până la sfârșit. Nu pentru că și-ar fi dorit lucruri pline de prospețime, cât mai naturale, cât mai simple (dar de fapt sofisticate) – ci din contră! Domnule, fata a venit și mi-a spus – eu nu vreau să am o rochie simplă. Eu nu vreau să am invitatii simple. Îmi place sclipiciul, îmi plac aplicațiile cu pietricele. Vreau sfeșnice mari cu flori și cu mărgele. Și îmi place rozul. Să fie cu mult roz.
Prindeți ideea.
Sigur, vă gândiți că trebuie să fie ceva îngrozitor acolo, pietricele peste pietricele, sclipiciuri peste sclipiciuri, sfeșnice. Și toate pe roz. Dar asta depinde doar de cum privești lucrurile și de cum înțelegi să le pui în aplicare.
Apoi trebuie să mai știți despre Cristina că mi-a dispărut cu lunile, nu știam ce să fac să mai dau de ea și s-o conving să mai facem chestii. Ceea ce vă dați seama fără prea mult efort, cred, că nu prea mi se întâmplă.
Ok, s-o luăm de la capăt. Cristina mă caută undeva prin vara anului trecut, prin iulie așa. Că se mărită pe 8 iunie 2013 și ar avea nevoie de ajutor, pentru că nu știe ce ar trebui să facă. Am fost puțin în dubiu, pentru că pe 8 iunie este ziua mea de naștere și parcă-parcă aș fi vrut să stau acasă ca tot omul, să primesc cadouri și să desfund o sticlă de șampanie. Dar într-un punct am zis – oook, what the heck, luăm nunta.
În orice caz, am ,,bătut palma” abia undeva prin august-septembrie, pentru că, așa cum vă spuneam, Cristina are interesantul obicei să dispară în ceață din când în când.
Și am și trecut la treabă. Pusese deja ochii pe locație, pe Biavati Events. Prin octombrie semnaseră contractul și cu Cromatica. Cu muzica a fost mai greu, îl voiau pe Tibi Scobiola, până la urmă au angajat la recomandarea lui pe Toniq Band, care au făcut treabă foarte bună, aș îndrăzni chiar să zic că poate a fost cea mai reușită petrecere din punctul ăsta de vedere, de până acum.
Rochia și-a luat-o de la Pronovias, după câteva probe pe ici-pe colo. Așa cum și-a dorit-o – sirenă, cu aplicații. Voalul tot de la Pronovias.
Pentru flori am hotărât că această nuntă este în mod clar un task pentru Maison Dadoo, așa că am făcut vreo două vizite, am stabilit ce și cum și am rămas să așteptăm ziua cea mare.
În iarnă am mai trecut un hop, când cu invitațiile. După o tură de căutări, am decis că doar fetele de la Set The Date ne pot scoate din încurcătură – și așa a și fost, au făcut pentru Cristina exact materialele pe care și le-a dorit, pornind cu invitațiile și sfârșind cu numele de masă, meniurile și placecards-urile.
Pentru mărturii am hotărât că mergem cu macarons de la Grace Couture Cakes. Ca să se potrivească în povestea roz, am luat macarons cu zmeură (roz) și cu cocos (ivoire). Cutiuțele cu fluturași le-am comandat eu, de la Detalii de nuntă. Le-am asamblat pe toate cu o seară înainte de nuntă. Vă mărturisesc că am comandat cam multe în plus și să zicem că cerul gurii mele s-a bucurat de câteva în timp ce asamblam la cutiuțe…recunosc, recunosc – și nu regret!!! Bonus – la 12 fix, cum ambalam eu la macarons, îmi da Cristina mesaj să-mi zică la mulți ani. Ziceți – isnt that sweeeet?
Au urmat sesiunile de whatsapp pe teme de pantofi și alte nebunii.
Cu o săptămână înainte, Cristina a trăit o micuță surpriză. Biserica unde aveau programata ceremonia era toată …în schele! Da, inclusiv fațada. Mi-a trimis o poză demonstrativă, pe whatsapp. Am văzut poza, din fericire, mult mai tarziu, când era deja prea târziu să îi mai alimentez supărarea, iar ei deja îi trecuse. Din câte vedeți, treaba cu schelele a fost o adevărată tragedie, mireasa a plâns toată nunta din cauza asta. Not.
Ca să fie treaba treabă și glamurul glamur, domnișoarele de onoare mi-au făcut bucata și de unde nu mi ți s-au îmbrăcat în animal print, să fie clar! Și dacă la început, când am aflat, m-am gândit că animal print-ul nu este tocmai imprimeul meu favorit, trebuie să vă spun că așa de haioase, vesele și dansatoare și degrabă alergătoare după mireasă au fost că nu cred că le-ar fi stat la fel de bine în altceva.
Trebuie să mai știți că pe Mircea l-am văzut doar de două ori în toată perioada asta. Cumva, am supraviețuit cu toții acestui mic detaliu și din câte vedeți organizarea nu a avut de suferit.
Ziua nunții nu a fost din punct de vedere meteorologic ceea ce v-ați dori de la o zi a nunții. A fost înnorat toată ziua iar după biserică a plouat atât de rău că nu s-a mai putut ține o ședință foto. Noroc cu vizita din centrul vechi de dinainte.
Astrele s-au aliniat, însă, pe cerul care aproape că plângea cu muci, iar alaiul de nuntă a dat și peste o manifestație veselă, ca să fie nunta nuntă, treaba treabă și veselia veselie.
Și în ciuda ploii și a schelelor de pe biserică, mireasa Cristina a fost cred că cea mai veselă mireasă pe care am văzut-o eu până acum.
Au fost foarte încântați când au ajuns în sală – nu vreți să știți ce sentiment de ușurare se trăiește când se întâmplă asta. Sigur, unii oameni sunt foarte emoționați și nici nu mai văd bine în jur, ce să mai poată și analiza aranjamentele florale. Alții sunt poate încântați de ce văd, dar nu e așa de important pentru ei ca sala să arate într-un anumit fel, așadar își văd în continuare de ale lor, fără să-și exprime entuziasmul. Alții au poate așteptări atât de mari încât imaginația le joacă feste și ce găsesc nu este chiar ce au crezut că vor găsi- și chiar dacă nu se exprimă, îți dai seama. Dar ei au fost atât de încântați, că mi s-au anulat multe din temerile prin care mai trec uneori legate de propria activitate.
Nu vă mai povestesc apoi decât că pe la miezul nopții rochia miresei a intrat la apă grav iar ea a ținut-o într-o țopăială continuă. Cred că a băgat mult cardio înainte, pentru că altă explicație nu am pentru rezistența fizică. Și nu că rochia sirena de 100 de kg ar fi împiedicat-o să țopăie înainte de miezul nopții.
Am plecat acasă pe la 5 dimineața, când petrecerea era încă în toi. Și când zic în toi, chiar vreau să spun în toi. Eu m-am grăbit să prind un pic de somn, ca să pot ajunge și la nunta de a doua zi, la Anamaria și Ștefan.
Ș-am încălecat pe-o șa și le-am mulțumit mirilor că au fost atât de destinși și că s-au distrat atât de bine. Și vouă vă spun că ne auzim cu următoarea ocazie.
Mai multe imagini puteți vedea aici și în secțiunea Nunțile ,,mele”.
Pentru fotografii mulțumim frumos Irinei și lui Robert de la Cromatica!