Iată-mă iar la birou cu ochii bulbucați, încercând să-mi scormonesc în minte cât mai multe dintre detaliile colaborării cu Ștefania și Gabi.
Îmi amintesc că Ștefania a ,,aterizat” pe blogul meu în urma unei recomandări primite de la Luisa , care îi este colegă de serviciu. A doua chichiță e că după ce s-a uitat pe câteva poze de la nunta mea și-a dat seama că a fost colegă de școală generală cu domnul Sas. Deci dublu semn că trebuie să-mi scrie. Așa că ne-am văzut la un prânz în zona în care aveam amândouă serviciul și am vorbit puțin. Mi-a spus că nunta e pe 7 septembrie, la Sinaia, la Hotel Internațional. Se preconiza o listă de peste 300 de invitați la vremea aceea și multe întrebări ridicate, legate de o grămadă de lucruri.
M-am văzut apoi cu ea și cu Gabi și am început să săpăm mai adânc. Cu această ocazie am aflat că nu doar sunt un cuplu foarte simpatic, dar că bifează și vorba cu ,,contrariile se atrag” sau pe cea cu ,,firile complementare” pentru că pe măsură ce parcurgeam ,,la prima mână” lucrurile pe care ar trebui să le rezolvăm descopeream ce păreri diferite au despre tot felul de lucruri… Gabi e o fire clasică, corectă, calmă, safe, straight line. Ștefania e mai romantică, se simte atrasă de cultura și limba franceză. Pe scurt – invitații clasice sau ceva mai extravagante? Cu plic sau fără plic? Aur alb sau galben? Huse pe scaune sau nu? (aici am insistat cât am putut pe echipa Ștefania, pentru că scaunele de la Internațional sunt noi, elegante și frumoase și era mai mare păcatul să le trântim cearceaful în cap). Trupă de coveruri sau o formație care să cânte și muzică populară? Vaze late sau înguste? Și lista poate continua și a continuat până când toate părțile s-au pus de acord și s-au găsit acele elemente cu care toată lumea să poată să se simtă confortabil. Aș adăuga mai apoi că misiunea lor a fost condimentată și de faptul că atunci când cifra de invitați trece de 200 trebuie să te gândești că ai mult mai multe gusturi și procente de mulțumit.
Prima stație a fost găsirea unui fotograf. Relu Drăghici a fost de asemenea o recomandare de la Luisa, dar a fost și cel care a fost pe gustul amândorura, chestie de altfel destul de greu de realizat. Deci nu am stat prea mult pe gânduri, niciunul dintre noi. Alegerea a fost excelentă, din câte puteți vedea. Pentru video am apelat la Vali Dinu, cel care a fost și la nunta noastră. Îi mulțumesc pentru implicare și muncă.
Următoarea oprire a fost făcută la Set The Date, la Cluj, care ne-au ajutat cu invitațiile. Un model modificat după indicațiile lor și care a bifat toate cerințele de pe listă, deși putea părea un task dificil în primă instanță. Le mulțumim pe această cale, au fost pe super fază!
Cu rochia ne-a ajutat din nou Mirela. Sau să-i zic…Mirina? Sfaturile ei au dus la fix, se pare, respectiv la Vera Sposa, unde Ștefania și-a găsit rochia.
Nu vreau să sar însă peste acest capitol fără a vă împărtăși din învățămintele Ștefaniei. Fetelor, Ștefania a insistat să vă spun că e mai bine să optați pentru o rochie mai puțin voluminoasă sau, dacă vă atașati de ea foarte tare, e bine să mai aveți una de schimb, mai ales dacă munciți la o coregrafie deosebită pentru primul dans.
Pentru că asta urma să vă povestesc. Ștefania și Gabi au fost niste super dansatori! Lăsând la o parte faptul că Ștefania și-a rupt un toc înainte de petrecere și și-a schimbat pantofii cu unii mult mai joși, așa că cu 10 minute înainte de primul dans eram în baie băgată toată-n fusta ei și încercând s-o scurtez cu niște ace de siguranță, dansul a fost un megasucces! Amandoi sunt niște dansatori foarte buni, iar lecțiile luate cu Rigadonne au fost de mare angajament. A rezultat un colaj frumos și spectaculos din care vă arăt doar câteva imagini, ca să mă credeți pe cuvânt.
Florile pentru toată petrecerea și table settingul au fost realizate de colaboratorii mei dragi de la Contessina Events , la care merg de fiecare data când am un eveniment în zona Brașov/Sinaia. Aranjamentele s-au potrivit de minune cu sala. Elegante, delicate, cu puțină dantelă – dedicație pentru Ștefania.
Mărturiile acestei nunți au fost ceva cu totul special. Mini-tablouri dăruite individual, pictate fiecare de mătușa Ștefaniei. Vă arăt mai jos un exemplu. Am fost impresionată de gest și migală! Și au fost într-adevăr niște daruri deosebite pentru invitați.
Pentru candy-bar am mers pe recomandarea Contessina, mult mai bine informați privitor la furnizorii locali. Astfel, Happy Cake ne-au adus cakepops, cupcakes și macarons să ne trăiască și le-au aranjat frumos frumos pe un bar, împreună cu fructele de la restaurant. Îmi lasă apă-n gură doar când mă uit. A fost un candy/fruit bar de mare succes, care s-a lăsat cu cozi și înfulecări masive.
Dar vă spuneam la început că a fost o zi lungă. Și acum poate vă întrebați de ce. Păi a fost lungă, da, pentru că a conținut atât cununia civilă, cât și pe cea religioasă, dar și petrecerea. Iar cununia civilă n-a fost una așa, orișicum…ci a avut loc la Casinoul din Sinaia, într-o curte interioară superbă, cu un cvartet și mult romantism și cu o doză sănătoasă de noroc. A fost o zi superbă, cu mult soare, mai ales dacă stăm să ne gândim că doar o săptămână mai târziu aprindeam încălzitoarele în cort la Mălâncrav și alergam cu platourile cu macarons de colo colo să nu le plouă.
Am apucat după asta să încarc aranjamentele de la Contessina în portbagaj, să dau pe la Internațional să iau stâlpișorii lăsați acolo pentru cununia religioasă și să fug acasă (noi avem acolo un acasă, din fericire), să fac un dus și să beau o cafea. Apoi m-am înființat la hotel, unde Ștefania și Gabi se pregăteau de zor pentru cununia religioasă. În camera de hotel era o superforfotă, doamnele se coafau, domnii se parfumau. Rochița stătea cuminte pe umerașul de la Art Bending în timp ce oamenii încercau să keep calm and make a wedding happen.
Au venit fetele de la Contessina, oamenii cu muzica au început probele de sunet iar eu, după ce am forfotit brownian o vreme prin zonă l-am chemat pe Vlad cu mașina și florile + stâlpișorii, să-i ducem la biserică. N-am ajuns bine la biserică că ne dăm seama că între aranjamentele preluate de la Casino se află și unul pentru mașina mirilor, și uite-așa am descărcat rapidamente tot ce era în mașină, iar Vlad a fugit înapoi către miri cu ventuza. Și am târât eu micuța de mine tot ce a fost lăsat până în biserică unde…ȘOC ȘI GROAZĂ! Niciun scaun nu era pus unde ar fi trebuit să fie. Nici măcar unul. Ultima discuție cu preoții avusese loc cu o seară înainte și eram destul de convinsă că au prins ideea. Femeia care făcea curat era total depășită de situație – atât de depășită că nici măcar n-a vrut să mă ajute. Și uite-așa am cărat eu în aprox. 10 minute vreo 30 de scaune care erau mult mai grele decât păreau (am început să înțeleg și de ce părea depășită femeia de serviciu) și să pun stâlpișorii pe poziții. În timp ce începusem chiar să cred că voi reuși să termin, văd cum popii trag ceva pe-o ușă. Un cearceaf…flori de plastic…o structură diformă…pe care o duc în fața altarului și pe care încep să o monteze. Moment în care panica mea a atins niște cote pe care în general nu le atinge. Eu nu mă panichez. Niciodată. Ei bine…aproape niciodată. Pentru că oamenii MONTAU ARCADA. Abominabila arcadă de plastic despre care îmi povestise Ștefania de atâtea ori și pe care îmi era mai mult decât clar că nu o vrea acolo. Și aș fi zis că și lor ar fi trebuit să le fie la fel de clar în urma nenumăratelor discuții cu mirii. După ce mi-am revenit din șoc, am început să mă agit pe lângă ei ca o lebădutsă isterică și paranoică, cu rezultat 0. Adică mă ignorau. Adică de tot. Ca și cum nu aș fi existat. Ca să cum scaunele s-ar fi pus singure pe poziții. Și atunci am făcut ce trebuia făcut.
L-am sunat pe Gabi.
După care popii au început să demonteze arcada.
Ideeea este ca cumva, în cele 10-12 minute totul s-a dezamorsat și am reușit să lăsăm locul așa cum ar fi trebuit să fie.
Note to self – do NOT trust priests. Ever.
M-am întors apoi fuguța la Internațional și am terminat de amplasat mărturiile și de verificat așezarea la mese, în timp ce mirii mergeau să mai facă câteva fotografii. Puteți vedea în imaginea de mai jos că Gabi este exact așa cum l-am descris – serios, clasic, de neperturbat.
De aici încolo ar fi trebuit să fie simplu. Foarte simplu. Chiar vorbeam cu șeful de sală și-i împărtășeam din inteligența și înțelepciunea mea adâncă, spunându-i că după calculele mele exacte această nuntă ar trebui să curgă șnur și că dacă pe planul servirii de mâncare nu vor exista întârzieri, nu văd sincer ce altceva ar putea apărea. Formația era una singură, care a cântat toată noaptea și care s-a mulat după programul servirii mesei… Nu aveam artificii, lampioane, dansatori, iepuri săritori prin flăcări, nimic de genul ăsta.
Și aproape că a fost așa (vă amintesc episodul cu rochia și acele de siguranță) până undeva după aperitiv, când șeful de sală vine și el să-mi împărtășească din înțelepciunea lui. Zice – ziceai că n-ai dansatori? Eu – cu o feliuță de salam între dinți – îhî, fără dansatori. Zice – hai să ți-i arăt!
Și mă duce pe o ușă lăturalnică și nimerim într-o sală unde o vreo 5 fete și 5 băieți se îmbrăcau în costume de salsa.
De salsa!
M-au informat că sunt un ansamblu de dansuri din Comarnic și că se constituie într-o surpriză. Nu e relevant din partea cui, se va ști. Și că vor să intre ASAP, gen în 5 dacă se poate.
Aveam încă salamul între dinți când am fugit la DJ și l-am adus de guler în sala cu dansatori. Uite stickul cu muzica, safety instructions, cât durează. Trei momente – salsa, dansuri țigănești și dansuri populare românești din zona olteniei. Dansez pentru tine era mic copil, vă spun. Șeful de sală mi-a zis să bag mare, că el întârzie peștele cât poate. Am fugeat cât m-au ținut opincile, dă-i, fă-ți semne cu formația, scrie bilețele pentru cântăreață…ca-n filmele cu Jean Gabin.
Legat de prestația dansatorilor, am fost foarte suspicioasă la început. M-am plasat strategic în spatele unei boxe cât să pot să mă prefac că am surzit dacă lucrurile scapă de sub control, dar și cât să pot vedea tot ce se întâmplă Treaba trebuia coordonată la marele fix, cu timpii de schimbare aferenți umpluți de DJ, iar sala unde se schimbau dansatorii era diametral opus fată de scenă. Deci am făcut un du-te-vino de mare senzație, dacă dați pe la Internațional în curând probabil veți putea observa șanțulețul care-mi poartă numele.
Momentul salsa a fost okeish, dar nu m-a dat pe spate. Dansurile țigănești sunt întotdeauna colorate și vesele că nu te pot lăsa indiferent. Dar momentul popular românesc chiar a fost pe sufletul meu! Mi-a plăcut că aveau costume făcute cu atenție, nu improvizații și alegerea dansului a fost una foarte…delicată, dacă aș putea spune, față de ce văd în general pe la evenimente.
Deci am tras aer în piept și am zis…ok, hai că am făcut-o și pe asta. Pentru că îmi era clar că de aici încolo chiar nu se mai poate întâmpla nimic.
Și chiar nu s-a întâmplat nimic. Restul serii a alunecat firesc la vale, așa cum alunecă la vale toate serile cu nunți, mult mai repede decât cred mirii că se va întâmpla, cu minute trăite intens și clipe în care vrei să te agăți de ceva și să oprești seara ca să te poți bucura mai mult de ea.
Mireasa a făcut un popas în camera de hotel cu prietene și șampanie, pe post de răpire. Eu zic că i-a prins bine. La întoarcere a primit și o serenadă, deci ce să vrei mai mult. Nu vă luați după mutra îmbufnată, e teatru curat :D.
Am plecat spre dimineață, după o intersectare pe scări cu ambii socri într-o dispoziție foarte bună, chestie care mi-a dat un boost în plus spre mașină. Domnul Sas a venit chiar să mă culeagă de la nuntă, se pare că a fost lovit de o insomnie chiar în seara cu pricina. My karma rulz.
Mai vreau să vă mai povestesc că puteți găsi mai multe imagini de la nunta Ștefaniei și a lui Gabriel pe pagina mea de facebook, dar și pe site-ul lui Relu Drăghici, căruia îi mulțumim frumos pentru fotografii!