O să vă povestesc acum, proaspăt întoarsă din vacanță, despre prima nuntă a sezonului 2014. Despre Corina și Ciprian.
O să mărturisesc și că n-o să fie lucru ușor. Acest post putea avea foarte bine titlul și ,,Dansăm pentru voi”, ,,Dansăm pentru noi”, ,,Mireasa balerină”, ,,de 14 ani împreună”, ,,Everybody wants to be a CAT” ș.a. Pentru că ea, Corina, she is complicated like that. Absolut niciun lucrușor minuscul nu este întâmplător – și ei îi place să fie cât mai multe lucrușoare. Universul din mintea ei este alcătuit din miliarde de bucățele care spun împreună o poveste complicată și frumoasă.
Se pot scrie, așadar, despre Corina, epopei întregi. Se poate spune că îi plac pisicile, îi place baletul. Îi plac toate culorile, dar mai ales fucsia și verde. Și mov. Și albastru. Și bleu. Și roz pal. Și roșu. Și sofisticat, și handmade, și vechi, și nou, și dantelă, și volane, și romantic, și clasic. Și ca să nu-l las pe Ciprian (prea) în umbră pot să vă zic și despre el că are două persoane în interior. Cel puțin două am văzut eu… Avem pe de o parte un Ciprian relaxat și foarte tolerant, care o temperează foarte bine pe acea Corina foarte agitată și entuziasmată și perfecționistă. Și apoi îl avem pe Ciprian în costum, care tocmai a ieșit de la birou și care e destul de serios și de ferm așa, fix cât să adauge niște linii drepte și consistență la drăgălășenia pufoasă, exuberantă și fără limite a Corinei. (Căci da, dacă vă întrebați cum scapă ea cu față curată de fiecare dată cu atâtea idei crețe în fața tuturor, inclusiv a lui Ciprian, răspunsul este – prin drăgălășenia pisicească pe care nu poți să te superi orice-ai face). Oricum, ambii Cipriani sunt fani fotbal, deci putem să ne liniștim (și să ne explicăm și ce e cu fotbalul din titlu).
Ca s-o iau de la capăt, anul trecut am avut o întâlnire cu Corina undeva printr-un iulie destul de cald. Ne-am revăzut mai apoi în septembrie, când ea s-a întors dintr-un voiaj lunguț în Istanbul, chiar înainte de cununia civilă. Am trecut printr-o săptămână-maraton care s-a soldat duminică seara cu alegerea fotografului în persoana lui Marian Cristea. Luni era cununia civilă, așadar, cum s-ar spune, decizie luată pe muchie de cuțit. Dacă vă gândiți că a fost simplu cu civila, nu vă grăbiți… Cu Corina nimic nu este simplu! A gândit toată transformarea ei din domnișoară suavă în pisică roșie (la propriu! adică a intrat în incintă îmbrăcată-n alb și a ieșit roșie de am crezut că am halucinații de la atâtea nunți). Am avut tăvi cu macarons pictate cu cifre și factoriali și tot felul de calcule și calculiloșoare menite să spună povestea lor (lungă, căci cred că am scris undeva mai sus că ea ,,datează” încă din 2000).
Am scris deja foarte mult, așa că n-o să mai intru în detalii. Echipa a fost foarte ușor de format, sunt foarte recunoscătoare pentru încrederea acordată și pentru faptul că s-au semnat contracte fix cu echipa gândită de mine pentru acest eveniment, pe lângă Marian Cristea (Cătălin Bălașa, DJ Spike, Maison Dadoo, Rigadonne, Grace Couture Cakes, Andreea Cecilia & Andreea Iordache). De asemenea sunt recunoscătoare pentru puterea de a renunța a Corinei. De a renunța la un band și la tot felul de momente artistice – pentru a putea să investească corespunzător în lucrurile care i-au interesat pe ei cel mai mult. N-a dat înapoi Corina nici de la ideea mea creață de a face pisici de sârmă în chip de place-cards holders cu Camelia Minișan, pe care o găsisem întâmplător pe internet. Și a mers mai departe cu ideea chiar când mie începuse să mi se pară mult prea complicat și scump de dus la capăt. Pisiceala s-a completat maxim cu papetăria făcută de Set The Date și cu topperul mega-pisicesc de la Deliciu Mic. N-am avut nume sau numere pentru mese, ci ani – toți anii de când ei sunt împreună, decupați și pictați frumos de Zoom Decor și lipiți pe picioarele paharelor înalte de martini cu flori! Aș putea să scriu romane despre toată povestea, dar o să încerc să fiu mai concisă.
A fost pentru prima oară când am simțit, la un eveniment, că tot stressul generat de perfecționism nu a fost degeaba. Am trăit emoții mari, recunosc. Pentru că n-am vrut s-o văd dezamăgită pe ea, pe pisica balerină mireasă. Și-a dorit atât de mult să iasă acest eveniment într-un anumit fel, a muncit atât de mult la coregrafii și a depus atât de multă energie gândind tot felul de detalii încât mi-a fost frică să nu văd că oamenii nu observă detaliile, că nu apreciază corespunzător munca lor, că efectul nu este cel scontat. Și cel mai frică din lume mi-a fost să nu o văd stresată toată noaptea. În general cine pune atâta energie în detalii și cine se streseaza în avans stă stresat și în ziua evenimentului. Nu poate să lase brusc din mână și din gând toate ideile și toate chițibușurile. Și eu mereu regret când văd că nu pot să se relaxeze, că nu pot da drumul stării de încordare. Și mereu îmi spun că am făcut lucruri greșite, că n-am putut să fiu suficient de puternică și de lider încât să îi fac să simtă că sunt în siguranță. Că au fost lucruri pe care poate le-am privit prea relaxat și care acum, iată, le explodează lor în față.
Însă de data asta lucrurile au stat altfel.
Corina-pisica-balerina a fost cea mai happy, dansatoare, zâmbitoare, radioasă, degajată, relaxată mireasă din Univers! Iar prietenii lor sunt atât de minunați încât iar mi-ar lua probabil vreo două-trei dicționare să vă explic de ce și cum. Mi-a fost frică, mi-a fost foarte frică – și mi-a fost frică degeaba, mă bucur că pot să spun asta! Nu pot să vă descriu cât de încântată sunt că am avut parte de un asemenea start de sezon, care deși te obosește te umple de entuziasm, fericire și sentimente bune.
S-a lăsat cu dans, dans, dans de toate felurile. Surprize peste surprize peste surprize… Medalii, cupe, melodii cu sens. Momente cu suspans dar și emoționante.
În final, deși ar trebui să am răbdare până la filmul oficial al evenimentului, nu pot să nu vă îndemn să intrați pe pagina de facebook Rigadonne, ca să vedeți filmulețele celor două dansuri la care au muncit atât de mult Corina și Ciprian – și care le-a ieșit de-ți cad fălcile pe jos (scuzați exprimarea plastică, dar e singura de care am fost în stare). Dacă vă întrebați cum de-au reușit să danseze așa, vă spun eu – prin vreo 6-7 luni de muncă asiduă. Nu, nu ai cum să înveți asemenea coregrafii în 3-4 ore de dans. Deci fie investiți bani și timp în asta, fie abordați problema diferit și dansați în felul vostru, fără să vă complicați prea mult.
Vă mulțumesc, așadar, pe bune și pe de-a sincerelea, C&C pentru o experiență pe care cred ca oricine și-ar dori-o, mai ales la început de an, când stai cu inima-n dinți și te întrebi ce te așteaptă, îți iei avânt și sari în marea de nunți, de mirese, de flori, de detalii, surprize, momente, torturi și emoții de tot felul.
Mai multe fotografi puteți vedea la Marian Cristea, pe pagina mea de facebook și în curând în portofoliul de pe site!