Deoarece primesc destul de des – mai direct sau mai pe ocolite, mai otova sau mai pe fin, așa – întrebări legate de modul în care îmi aleg colaboratorii, aș vrea să fac puțină lumină aici (deși eu credeam deja că-i limpede ca apa de izvor). Aș vrea să vă dezvălui un secret, oribilul secret care stă la baza selectării recomandărilor pe care le fac.
În primul și în primul rând, ar fi vorba de o selecție care ține cont și de bugetul clientului meu. Știu că fiecare dintre voi vă prețuiți munca, considerați că fee-ul solicitat este cel corect (și probabil este!) și vă gândiți că ,,merită fiecare bănuț”, dar dacă după discuțiile preliminare avute cu clientul meu stabilim că există anumite restricții bugetare și că serviciul despre care discutam NU este o prioritate pentru ei, mă voi orienta către o soluție cât mai cost-effictive, adică cum ar zice tot românul, ,,un raport bun calitate-preț”.
În al doilea rând, contează opinia clientului meu. Eu mă străduiesc să limitez recomandările și să îl duc pe un tunel cât mai ,,îngust”, pentru binele tuturor din acest trio amoros (client, eu, furnizor) și fac în capul meu conexiuni, îmi dau seama în avans cu cine-s șanse să aibă afinități și încerc să îmi stabilesc din start ce fel de om este clientul meu și ce gusturi are, ca să pot să-i ofer o variantă (sau două) foarte relevante. Cu toate astea, nu-l pot forța să nu aibă alte preferințe, să nu privească în jur sau, uneori, să nu vină deja cu un furnizor dorit la pachet, de al cărui portofoliu s-a îndrăgostit. Singurul caz în care mă străduiesc să-i schimb părerea este atunci când cred sincer că respectivul furnizor nu este potrivit (am avut experiențe neplăcute în trecut/ este neserios/ mi se pare în mod obiectiv că nu oferă un serviciu de calitate) sau depășește cu mult bugetul alocat – iar eu cred că am o soluție mai potrivită în acest caz. Desigur, nu întotdeauna reușesc să îi conving pe clienți – și de multe ori, din păcate, se ajunge în aceste cazuri la niște ,,ți-am zis eu” pentru care nu am niciun fel de satisfacție însă. Sau, și mai rău, sunt considerată vinovată pentru eșec pentru că n-am insistat mai mult. Procentul de influență este însă în creștere, din câte am observat (probabil crește odată cu dimensiunea și calitatea portofoliului – și odată cu cota mea de credibilitate).
Desigur, contează și avantajele oferite de furnizor – însă nu mie, ci clientului. Dacă celelalte cerințe au fost îndeplinite – seriozitate, potrivire pe buget, dragoste din partea clientului – contează-n joc dacă îmi oferi un discount preferențial pentru clientul meu. Am deja o anumită ,,vechime” pe piață, cred că ofer o anumită garanție legată de calitatea evenimentelor și calitatea umană a clienților mei – și sunt furnizori care doresc mult să colaboreze cu mine și atunci, pentru a favoriza această colaborare, îmi ofera discount fix (- suma x din orice pachet de servicii) sau procentual – (y% din orice pachet de servicii). Aș dori însă să sublinez că aceasta nu este în niciun caz o condiție de colaborare și că înțeleg perfect că există furnizori de servicii care beneficiază de suficientă cerere de calitate încât să nu dorească să acorde niciun discount, pentru niciun client, al nimănui.
Și totuși, lucrul la care doream să ajung din start – ce facem, totuși, dacă, în ciuda criteriilor enumerate, nu pot face o alegere? Să zicem că am 2-3 furnizori care oferă servicii de calitate, potrivite pe evenimentul clienților, la prețuri similare (înainte sau după discount, cu sau fără discount). Cum fac totuși alegerea? Dau cu banul?
Ei…și aici, dragii mei, intervine subiectivitatea mea și faptul că omul sfințește locul. Și colaborarea. Voi merge întotdeauna către furnizorii care au fost în ocazii trecute serioși, dar și plăcuți. Care într-un mic conflict cu un terț (client sau nu) au preferat să lase de la ei. Care știu să zâmbească (nu fals!) și care știu să adauge acel ingredient în plus în relația dintre mine și el dar și dintre el și client. Acei furnizori care nu-și tratează clienții și pe mine cu aroganță, de pe stânca cea mare a ,,profesionalismului”. Care știu ce înseamnă, de fapt, profesionalism. Care atunci când va exista o situație delicată, fie în ziua evenimentului, fie înaintea lui, nu îmi/ne vor trânti ușa în nas și contractul în vizor, ci vor spune ,,hai să vedem care este problema de fapt și ce variante avem pentru rezolvarea ei – dacă, bineînțeles se poate rezolva”. Asta nu înseamnă însă oameni care să-și calce pe principii de dragul meu sau al clientului, dar oameni care să fie dispuși să lucreze cu alți oameni și să înțeleagă că situațiile de genul acesta vin la pachet cu ,,meseria”.
Dacă chestia asta vi se pare prea mult, dacă credeți că suntem într-un război perpetuu în care trebuie să ne arătăm tot timpul mușchii și să fie clar în orice situație ,,cine e șeful”, atunci cu siguranță nu vom avea o colaborare prea fericită. Dacă vă știu în război constant cu semenii de pe piață, dacă sunteți convinși că orice om este ,,cumpărabil”, dacă aveți de la mine așteptarea să vă ,,livrez” un anumit număr de clienți doar pentru că îmi faceți plăcerea să-mi răspundeți la mailuri – și aveți în buzunar o tigaie cu care sunteți pregătiți să dați în cap oricui nu se aliniaza la standardele voastre – probabil că este mai bine să nu ne gândim să schimbăm mai multe idei :). Dacă sunteți convinși că sunteți singura soluție, că nu există alternativă sănătoasă pe piață și că serviciul oferit de voi trebuie să fie în orice caz din lume o prioritate – și nu în ultimul rând, dacă suferiți de mania persecuției – cel mai probabil voi simți nevoia să stau la distanță, din motive lesne de înțeles.
Deși par o fire ,,războinică” – țin la opiniile mele și mi le declar atât pe blog cât și cu alte ocazii – sunt o persoană non-confrontativă. Pe românește, nu-mi place să mă cert, fug de conflicte deschise, le tranșez cu rapiditate sau, recunosc, uneori chiar fug de ele cu totalitate, prefer să uit că există. Nu cred că este necesar să ne măsurăm în oo pe la evenimente și nici nu cred că eu trebuie să vă arăt unde este locul vostru- sau voi mie unde este locul meu. Vreau ca la evenimentele la care iau parte toți oamenii să lucreze frumos împreună, să le facă plăcere să fie acolo și să plecăm cu toții cu amintiri frumoase acasă (nu doar clienții – și nu doar în poze!). Știu că există și alți organizatori/planneri/consilieri/consultanți care preferă o altă abordare – cea a ,,mănușii de fier”. Se mai spune despre ei că ,,calcă pe cadavre”, ,,nu au scrupule”, ,,cunosc business-ul”, ,,știu cum se face treabă”. Dacă asta așteptați de la mine…e clar că veți fi dezamăgiți și e mai bine să evităm sentimentele de genul acesta.
Și cu asta sper că am răspuns tuturor întrebărilor de acest gen venite pe poșta redacției, cărora nu am avut timp să le răspund în parte. Sper ca aceasta să nu fie un motiv pentru care voi să considerați că nu putea avea o colaborare prea fericită, deși poate că ,,ați avea un punct” acolo.
Fotografia zilei vine de la FixFoto, niște băieți cu care aș vrea să am ocazia să lucrez mai des, din motive evidente :D (îmi dau șpagă sub formă de ciocolată caldă de fiecare dată când ne vedem):
