Despre Tradiţii La Nuntă

November 22, 2012

Vorbim, din nou, despre tradiţii de nuntă, că… nu ne-am mai citit de mult, aşa-i? Înainte să vă grăbiţi să mă certaţi, aflaţi că am fost harnică mai ceva ca o albinuţă, îmi ocup cu drag şi zor datele din 2013, ba chiar meşteresc la vreo trei propuneri pe 2014… Ceea ce zic eu că ar fi ok.

Caut în fiecare zi subiecte senzaţionale. Ce, nu v-ar plăcea un ,,N-o să-ţi vină să crezi ce a făcut această mireasă! S-a îmbrăcat în rochie albă, deşi toată viaţa a zis că o să se îmbrace în roşu dacă se va mărita vreodată!”?. Cum ziceam, deşi am fost tentată de senzaţional, mă opresc astăzi să vă scriu câte ceva, iar subiectul este unul pe care, fără îndoială, îl veţi găsi destul de…plictisitor.

Vedeţi voi, am fost recent acum o lună la Măldăreşti, într-un weekend de vis la Conacul lui Maldăr. N-o să vă povestesc acum cât de minunat e acolo, pentru că trebuie să vă duceţi singuri şi să vedeţi. Încă aştept nunta cu invitaţi puţini, dar buget cât o nuntă mare (da, de ce să vă zic că e ieftin – ca orice lucru de calitate net superioară, costă – trebuie închiriat tot conacul – toată fantezia aceea nemaipomenită de conac!). Când o să o găsesc, o să o duc la Măldăreşti. Până atunci, însă, să vă povestesc din bârfele din împrejurimi. Aşadar, cum ne aflam la Măldăreşti, judeţul Vâlcea, chiar lângă Horezu, am zis să mergem să verificăm şi Culele vizitabile. Culele nu sunt nişte chestii cul, ci sunt nişte mini-conace fortificate, case boiereşti cu ascunzătoare, ziduri groase şi creneluri de tras cu flinta. La cule intrarea, turul CU GHID, costa 3 lei! T R E I lei!!! Nedrept de puţin! Mai ales că doamna care ne-a plimbat (pe noi doi, singurii clienţi) prin Casa Memoriala Duca, Cula Greceanu şi Cula Duca era evident pasionată de ceea ce făcea. În Cula Greceanu, pe lângă alte minuni istorice, într-o vitrină cu ceramică de Horezu se aflau două ploşti (ăsta e pluralul, am verificat) de nuntă – una a miresei şi una a mirelui. Şi ne-a povestit doamna tradiţia vreun sfert de oră, poveste foarte frumoasă, chestie de care mi-am amintit astăzi şi care a constituit motivul subiectului meu non-senzaţional. Că nu știu, zău, cum să fac senzațional din scrisul despre tradiții la nuntă.

Ştiu. Ştiu, dinainte să îmi scrieţi că nu vă plac tradiţiile, hora-n faţa blocului, turta în parcare, găinile şi alte cele. Ştiu, de aceea îmi scrieţi mie. Asociaţi, ca şi mine probabil, cuvântul tradiţional cu baloanele lucioase, cu cravatele prinse de cap, cu unchiul beţiv, cu mireasa de la arcul de triumf etc. Şi eu vreau neapărat să fac puţină lumină.

Tradiţiile româneşti, alea adevărate, sunt foarte frumoase. Sunt manifestări ale amintirilor despre cine suntem. Sunt încercări de a ne agăţa de origini. Sunt emoţionante. Doar că tradiţiile româneşti nu sunt astea care se întâmplă în general la nunţile la care mergeţi, cele care vă determină să vă scuipaţi în sân. Astea sunt manifestari, copii manelizate, transformate de-a lungul timpului. Bradul nu mai e brad, plosca e pet de pepsi, turta nu mai e turtă, găleata de apă e de plastic şi totul e lucios şi de prost gust. Şi e normal să nu vă placă. Nu e normal să arunci cu bucăţi de cozonac în faţa blocului (cum mi-a spus mie o tanti într-o zi – pui un prosop pe cap…doar nu suntem ţărani…). Nici să alergi cu o găină moartă sau vie printre invitaţii traşi în jvarovschi. Dar există acolo, mai mult în amintiri, nişte lucruri atât de frumoase, care pot fi puse în practică şi experimentate doar în locuri unde spiritul ăsta arhaic încă mai trăieşte (în niciun caz între betoane şi termopane, în ballroom-uri de plastic). Ele trăiesc în iarbă şi lemn, în miros de fân cosit, în fier şi geamuri de sticlă poate puţin crăpate pe la colţuri. În vioară şi fluier, nu în orgă cu clape găurite şi ecouri şi soprane etno-manelizatoare ce-ţi fac urechile să sângereze. Nu la asta ar trebui să ne referim când vorbim despre tradiții la nuntă.

Păi cum mama mă-sii să vă placă tradiţiile (mă scuzaţi, m-am înecat şi m-am emoţionat) când mâncaţi sărmăluţe printre pene de struţ 100% made in romania, puse pe oglinzi presărate cu pietricele de plastic?

Eu vă îndemn să căutaţi, să citiţi şi să “dezgropaţi” tradiţiile româneşti de nuntă. Şi să le practicaţi frumos, aşa cum se cuvine. Să nu mai permiteţi batjocura de care sunt pătate astăzi. Să-i educaţi pe cei care le-au uitat şi care le calcă în picioare cu fiecare fundă satinată atârnată de prezidiul cu beculeţe – e datoria voastră să nu fiţi ca ei! Să diminuaţi pe cât posibil numărul oamenilor care-şi urăsc originile, limba, de unde vin şi care-şi doresc doar să plece, doar nunţi americane, doar buchete aruncate şi limuzine lustruite. Nu că ar fi ceva în neregulă cu asta!

Doar gândiţi-vă bine de tot cine sunteţi şi ce vă doriţi de fapt, înainte să spuneţi că urâţi tradiţiile. Sunt deja ocărâte şi înjosite de tradiţionalişti.

Fotografia zilei, făcută de un fotograf român, la o nuntă indiană care a avut loc la Birmingham:

Credit foto: Marius Bărbulescu Photography.

SHARE THIS STORY
COMMENTS
ADD A COMMENT