Iar scriu posturi pe la două noaptea când nu e nimeni aici să mă asculte. Asta este, mi-am promis că scriu postul ăsta azi. A durat mult emoția cu site-ul hackerit, dar în cele din urmă iată că m-am întors și o să scriu articolul ăsta îainte de răsăritul următoarei zile.
Pentru că știu că el este unul foarte așteptat.
Sunt oameni care nici nu se gândesc dacă voi scrie despre nunta lor și ce. Sunt oameni care probabil nici nu prea-și doresc să scriu despre nunta lor, pentru că înseamnă să-i expun puțin publicului larg chiar mai mult decât o fac fotografiile sau clipurile pe care noi, cei din spate, le folosim pentru promovare.
Dar de data asta știu că acest text este așteptat, de către Roxana, Andrei și …Irene. Ok, probabil că Irene nu așteaptă nimic de la mine, dar m-am obișnuit așa, să îi văd pe toți trei la pachet.
Când mi-a scris Roxana, undeva la sfârșitul lui ianuarie, mi-a spus că ar vrea să ne vedem într-un loc de nefumători, pentru că ei au o fetiță de trei luni cu care vor veni la întâlnire. Recunosc că m-am speriat puțin. Da, șoc și groază, nu sunt dintre ,,babies people”. Da, probabil că percepția mi se va schimba complet când, dacă, voi avea vreunul, dar în prezent nu sunt mare fană copii, nu simt nevoia să îi iau în brațe și nici să mă joc cu ei. Îmi plac în fotografii. Și îmi place când ei rămân în zona lor de confort iar eu în a mea. Știu că acum am oripilat întreaga națiune deținătoare de familie de 3+ membri, dar asta este adevărul.
Sigur, există și excepții. Irene este una. În imaginea de mai jos este la nuntă, mult mai mare decât în ianuarie, practic am văzut-o crescând cu ochiul liber, de la întâlnire la întâlnire. Look at teh cuteness!!!
Andrei și Roxana au venit cu Irene la întâlnirea la care eu am întârziat cumplit, trimițând-o pe Alexandra la înaintare. Credeam pe atunci că va fi și ea implicată în proiect, pentru că inițial își doreau o nuntă în august, când eu nu mai aveam date libere. Am ajuns cu vreo 30 de minute întârziere și am fost surprisă să găsesc o fetiță foarte, foarte cuminte și frumoasă și pe părinții ei zâmbitori, care m-au iertat pentru întârziere și care au fost de acord în acea seară să colaborăm. Și am aflat că Andrei deja are costum pentru nuntă!
Aici o să inserez o fotografie care nu are legătură cu ce am spus, dar vreau să v-o mai arăt o dată pe Irene și pe sexy mami.
(…așa, să îmi trag răsuflarea…)
În weekendul care a urmat m-am pus pe căutat locații care au încă date disponibile în vară. Nu știu cum, mi-a zburat gândul la Jariștea, care avea încă destule date libere, printre care și 27 iulie – pe care și eu o aveam încă liberă.
Lucrurile s-au mișcat atât de repede și de ușor, că miercurea următoare era deja semnat contractul cu locația și am trecut la bifat altele.
Lucrurile s-au întâmplat foarte simplu și deloc dureros. Pentru fotografie l-au ales pe Cosmin Florescu, pentru video au mers cu recomandarea mea – Cătălin Bălașa. Pentru muzică s-a rezolvat la fel de fulgerător cu DJ Armand după o scurtă întrevedere de aprox. 30 de minute.
Rochia pe care Roxana și-a ales-o de la Natalia Vasiliev a fost probabil una dintre cele mai îndrăznețe rochii pe care le-am văzut în ultima vreme…Go Mami!
Pentru flori am înaintat discuțiile cu Savurosa, despre care ați mai auzit lucruri și la nunta lui Alex și a Luisei. Andrei și Roxana și-au dorit ceva clasic, de preferat având în componență garoafe roșii, la baza mesei, dar cu un twist de ,,ceva”, cu acel detaliu în plus care să scoată florile din anonimat. Eu zic că misiunea a fost îndeplinită:
Și s-au apucat oamenii mei și de cursuri de dans… Cu Răzvan, cel de care veți auzi și-n alte ocazii. Și aici vine episodul-surpriză al poveștii, pentru că îmi dă Andrei un mail când eu eram fix la o bălăceală la piscină, să-mi zică ca l-a trăznit o idee. Cum și-au ales pentru dans o melodie a lui Gabriel Cotabiță (Prima iubire și ultima) și cum se gândea el că ar fi tare să-l aducem acolo, să cânte live, fără să știe nimeni – adică nici măcar Roxana. Pe moment m-am gândit că poate nu e o idee tocmai bună… Dar pe măsură ce analizam situația și încercam să mi-o imaginez… Cu atât mi se părea mai cool. Așa că am scormonit internetul după domnul Cotabiță în fix acel moment și în maxim o oră îi dădusem și un mail.
Ce urmează e antologic – vreo două-trei săptămâni mai târziu, împreună cu Andrei, am participat la cea mai incognito întâlnire din istoria wedding planningului – la restaurant Harbour, să parafăm înțelegerea cu domnul Cotabiță. Care a venit, ne-am înțeles, am discutat, am agreat varianta de melodie pe care se va face coregrafia și a rămas că ne vedem în iulie.
În punctul acesta povestea încetinește, pentru că să zicem că deja prin aprilie aproape totul era deja organizat.
Peripețiile însă au apărut fix pe ultima sută, pentru că a urmat surpriza amară a invitaților care s-au dat dispăruți în misiune. Mica goană după pantofi a Roxanei. Problemele cu ajustarea rochiei (Roxana a slăbit destul de mult înainte de nuntă).
Pentru grafica meniurilor și a place-cards-urilor am mers iar la Alexandra (sub formă de Pixel Theory de data asta), iar rezultatul a picat la fix pe atmosferă și pe cromatica aranjamentelor florale de la Savurosa. Mai bine nici că se putea!
În lunea de dinainte de nuntă Roxana nu avea încă voaletă. După o vizită în centrul vechi și-a dat seama că nu are șanse prea mari să-și găseasca rapid ceva care să-i placă și ne-am hotărât luni seara să dăm comandă la Josephine, la Timișoara… Florina a fost minunată, pentru că ne-a livrat miercuri voaleta comandată luni noaptea, în condițiile în care era super prinsă cu o grămadă de comenzi, dintre care una foarte solicitantă. Deci mulțumim frumos, voaleta a fost minunată!
Și ajungem așa, pe nesimțite, în chiar ziua nunții. Cu o noapte înainte am avut coșmaruri crunte, cum nu am avut niciodată înaintea unei nunți. Doar la Horezu am mai avut probleme cu o insomnie, dar măcar nu am visat urât. De data asta însă…așa vise întortocheate și combinate și dubioase am avut, că m-am trezit speriată, fără să înțeleg de ce. Totul era foarte clar și extrem de bine pus la punct, nu avea ce sa se întâmple…
Am înțeles mai târziu care era premoniția.
Inițial, totul a mers conform planului. Am ajuns la locație la 4, Alexandra a venit cu numerele de masa la 4.30, când eu deja terminasem de așezat restul printurilor pe mese. Florile au sosit la 5, Armand pe la 5.45, domnul Cotabiță pe la 6.00.
La 6.45, conform planului, mirii frumoșii au ajuns la locație. Surpriza era ascunsă undeva într-o cămăruță încinsă de la etajul Jariștei, unde urma să stea până la 20.15, când era programat primul dans.
Și am așteptat, și am așteptat – și invitații s-au lăsat așteptați în continuare. Așa se face că pe la ora 20.00 aveam mai puțin de jumătate de oameni în sală și trebuia să ieșim cu aperitivul ca să putem respecta programul cu dansul (,,surpriza” nu putea sta mai târziu de 20.30). Bineînțeles, Roxana habar nu avea de asta, nimeni nu avea habar de asta în afara de mine, Andrei și DJ Armand. Am trecut prin focurile iadului. Pentru că voiam neapărat să ne iasă surpriza, dar era absolut absurd ca ei să danseze în fața a 30% dintre invitați, cu atât mai mult cu cât era o surpriză și pentru ei faptul că muzica pentru dansul lor urmează să fie live.
Pe la 20.20 surpriza stătea pitită după o draperie, în spatele dj-ului, iar eu făceam 13-14 pe lângă usă numărând oamenii care veneau ușor-ușor.
Am convenit cu Andrei că intrăm cu surpriza, fie ce-o fi.
Ca-n basmele cu zâne, ca un făcut, între 20.20 si 20.30 au venit așa mulți oameni că deja puteam să ignorăm întârziații. Așa că la 20.30 am dat drumul la surpriză, după ce l-am hărțuit agresiv pe Armand să termine mai repede aperitivul. Ei – ăsta a fost punctul în care am înțeles coșmarul. Asta era.
Armand s-a ridicat de la masă pe la 20.32, s-a dus la pupitru și a prezentat surpriza serii.
Care a avut efectul scontat, iar ei au dansat super, super frumos (mi-era foarte frică să nu afectâm concentrarea Roxanei cu surprizele noastre abracadabrante).
Petrecerea care a urmat a fost d-aia așa cum trebuie. Trebuie să recunosc că m-am băgat și eu la dans (pentru cine a avut de-a face cu mine asta e clar că e dubios). Mâncarea bună, băutura frumoasă, muzica năucitoare, ce să-i faci, dă-i cu distracție.
Spre marea mea satisfacție, furtul miresei n-a întrerupt cu nimic petrecerea, ba chiar ea a continuat și mai abitir, mirele și nașul ignorând complet apelurile răpitorilor, care au adus fata înapoi în schimbul unei simple declarații de dragoste. Atribuție pe care Andrei (care părea inițial a nu fi dispus să cedeze solicitărilor disperate) a îndeplinit-o mai mult decât convingător, zic eu – și toți ceilalți din sală, sunt convinsă.
A urmat a doua surpriză, momentul artistic pregătit de Răzvan și de partenera lui Dona, care i-a fascinat iremediabil pe invitați. V-aș povesti mai multe, dar știți cum e – ,,trebuia să fiți acolo”.
Restul petrecerii s-a scurs nici eu nu știu cum, mai știu doar că m-am trezit în taxi cu două bucățoaie de tort în brațe și super mega hiber fericită că oamenii ăstia au avut nunta pe care o meritau.
În final vreau să mai spun ceva. Nu știu de ce, fără motive anume, acord în acest caz o apreciere specială nașilor, care i-au ajutat și sprijinit foarte mult, așa cum ar trebui nașii să facă. Cel puțin asta a fost sentimentul meu – aștept să mă contrazică cineva (atât vă trebuie).
Asta a fost postarea mea despre Roxana, Andrei și Irene. Fug la somn, sper sa nu visez arătarea care mi-a populat blogul astăzi.
Vă mai spun că fotografii mai multe puteți vedea aici, în curând și în rubrica Nunțile Mele.
Somn ușor și vise frumoase să aveți, frumoase ca nunta lui Andrei și a Roxanei!
PS – Mania mea cu Irene a mers atât de departe că folderul dedicat nunții lor s-a numit Irene și tot așa mi-am denumit taskurile din timing-ul personal. Scurtătura pentru Roxana și Andrei :).