Epidemia de COVID-19 în evenimente

Pe lângă alte implicații pe care le are situația asta specială (era să zic “căcăcioasă”, bine că n-am zis) pe care o trăim acum, epidemia de COVID-19 în evenimente pare că se manifestă ca și cum virusul ar ataca direct micile afaceri din domeniul ăsta. Într-un fel, chiar o face, nu?

Nu scriu articolul ăsta de pe vreo poziție expertă. Scriu pentru că este unul dintre puținele lucruri pe care știu să le fac. Și pentru că mă simțeam datoare mie cu un articol în română, după cel în engleză publicat acum câteva zile.

S-au întâmplat multe de atunci.

Am luat decizia să nu mai vin în țară. Am amânat Masterclass-ul de wedding planning de pe 14 martie (se pare că am decis bine, nu?). Apoi s-a amânat și Tell A Story, unde eram colaborator.

Belgia, țara în care locuiesc acum, a intrat de câteva ore în același regim de panică pe care voi, în România, îl cunoașteți destul de bine. Sunt bătălii pe hârtia igienică, teorii peste teorii. Oameni supărați că s-au închis școlile. Oameni ușurați că s-au închis ÎN SFÂRȘIT școlile… Restaurante și cafenele care acceptă măsura (da, aici s-au închis și acestea), dar care îi cheamă în seara asta pe toți la o ultimă petrecere înainte de apocalipsă. Cunoașteți situația – iar ce nu cunoașteți, vă puteți imagina. Este, însă, esențial, că vom avea de unde să ne cumpărăm frites și că nu ne va prinde sfârșitu’ lumii necoafați!

Pe lângă toate acestea, unele dintre subiectele care primează printre cunoscuții mei, în “bula mea”, este acela al supraviețuirii micilor afaceri în lumina acestor măsuri luate acum, fără precedent – contestate de unii, acceptate mai ușor de alții. E o situație care ne-a luat ca din oală. Cu atât mai mult în zona HoReCa/evenimente. Tocmai de aceea, multă lume mă întreabă dacă sunt afectată. Care este situația și ce măsuri iau. Sau ce fac. De care anume perete mă dau cu capul și cu ce ritmicitate.

Cum să vă spun…

…lăsând la o parte faptul că înțeleg, desigur, gravitatea situației – și încercând un spirit de glumă – mă simt ca și cum eram singură la o petrecere și acum ați dat cu toții buzna peste mine. Datorită faptului că trec printr-o perioadă de frământări, de decizii care îmi vor afecta viața pe termen lung, sunt în carantină profesională și psihologică de mai bine de 9 luni. Așadar acest nou “plocon” care s-a abătut peste business-ul meu vine să-mi ia fix și “decât” caii de la bicicletă.

Diferența esențială dintre mine și voi ceilalți care vă luptați acum cu aceste probleme, este că eu am avut privilegiul să le primesc și să le mestec treptat și în liniște. Nu mereu în liniște, nu vreți să fiți în preajma mea când intru în atacuri de panică. Dar am avut luxul să țin lucrurile astea pentru mine și să le mestec pe cont propriu, în timp. Desigur, și faptul că “avaria” mea este consecință directă a propriilor decizii și nu un factor extern pe care nu simt că-l pot controla, ajută. Psihologic ajută. Pentru că eu am trăit tot timpul cu impresia că este suficient să acționez într-o anumită direcție, să iau o decizie anume și lucrurile se vor schimba.

It is what it is.

Dar realitatea este că e puțin important DE CE se întâmplă ceea ce se întâmplă, ci e important DACĂ se întâmplă și cum privești aceste situații, cum te raportezi la ele. Cum alegi să le primești în realitatea ta.

Așadar pentru mine acesta este un an în care mi-am asumat mai puțină muncă. Automat, venituri mai mici. Automat, mai multă rațiune și cumpătare. Mai mult timp pentru mine. Mai puțin consum. Mai mult stat în casă. Practic, mă antrenez pentru această pandemie de mai mult de jumătate de an. Da, aceste consecințe ale izolării sociale sunt truisme (că tot a ținut cineva să-mi scoată aseara ochii cu faptul că emit truisme și sunt “condescendentă” – ca să fiu și mai condescendentă, în română sensul este ușor opus… ). Sunt lucruri la care te poți gândi ușor și singur. N-aveți nevoie de vreun articol de la Guru Sas ca să vă simțiți mai bine. Dar știu sigur că e mult mai ușor când vezi că trec și alții prin problemele tale.

Aveți acum timp să regândiți strategia. Să învățați ceva care să vă ajute în business. Să scrieți. Să citiți. Să faceți toate acele lucruri pe care nu le puteți face niciodată pentru că aveți prea multe întâlniri cu clienți, cu colaboratori, pentru că stați prea mult în mașină și în trafic, pentru că sunteți mereu epuizați.

O să treacă toată aceasta poveste și poate avem norocul să ieșim din ea mai înțelepți, mai apropiați (ironic!) unii de alții. Mai odihniți? Sper din tot sufletul că măcar la fel de sănătoși…

Toate trec.

Epidemii, nunți, succese și insuccese. Bani. Noi însă rămânem, cât rămânem – și locuim în capul nostru, împreună cu gândurile noastre. Iar asta este ceva ce poate fi în controlul nostru.

Sper să nu judecați prea aspru blabla-urile mele infuzate cu mindfulness și eu mai știu ce au mai pus ăștia în fursecurile de la Lidl. Am cumpărat o cutie mare, ca de carantină. Vedeți voi, în vreme ce unii scormoneau prin raftul de hârtie igienică, eu mă ocupam de fursecuri. Fiecare are prioritățile lui…

Fotografia zilei vine tot de la prietenul meu, Ioan Stoica. E făcută de mult, din vremuri în care aveam alte frământări. Și altă culoare de păr. Fusesem și la coafor…