Știu că am făcut nedreptate, poate, altor evenimente din acest an declarând sus și tare și crud că ăsta a fost proiectul meu de suflet. Ca profesionist, ar trebui să încerc măcar în public să fiu obiectivă, să nu fac comparații și să țin în egală măsură la fiecare dintre poveștile de peste an.
Și în general asta fac! Pe cuvânt de pionier că încerc să trec peste orice gen de preferințe personale în materie de relații interumane, peste orice considerente legate de ,,cum aș face eu” (cel puțin dacă nu-s solicitate) și vreau să rămân cu și să transmit publicului de aici toată esența bună a unui eveniment – care sigur există. Și vreau să vă placă toate și vreau să fie toate personale și nu indigouri.
Dar acum, în cazul ăsta, n-am putut. Efectiv, n-am putut. Nunta asta cred ca a fost legată foarte tare de ce mi-aș dori să pot face mai des și am avut atât de multe bucurii legate de ea, că nu pot să nu îmi arăt entuziasmul. Nu e vorba despre faptul că ar fi fost o petrecere mai reușită decât altele, sau că ar fi avut un buget mai mare decât altele – e vorba despre locație, despre oamenii cu care am avut ocazia să lucrez (mai ales comunitatea locală) și despre felul relaxat în care s-au tratat niște aspecte alminteri de-a dreptul complicate. Adică dacă de cele mai multe ori oamenii chiar își cam fac probleme de dragul de a avea unele (că e absurd să ai o nuntă fără stress), acum chiar era complicat și chiar s-ar fi putut isca niște probleme adevărate.
Și n-o să vă spun că a fost ușor. Dar cred că a fost pentru prima oară când o nuntă organizată greu dăruiește înapoi de zece ori mai multe satisfacții. De obicei, cu cât e mai mare strădania, cu atât mai puțin se justifică eforturile când vezi cât de ușor trece și când te gândești (tu, client) câte stresuri inutile ți-ai autoprovocat. De data asta, tot efortul, toate milioanele de mailuri, toate încercările au fost extrem de darnice în ,,giving back”.
Tărășenia a început cu un mail care se numea ,,ajutor pentru o nuntă altfel”. Nu vă gândiți că mi-a sărit inima din piept chiar așa, din prima. Majoritatea clienților mei își doresc ceva ,,altfel”, ceva ,,personal”, altfel probabil că nu ar ajunge să discute cu mine… Cred că ăsta e firul roșu, comun în toate poveștile de aici de pe site. Așa că l-am deschis, mailul, destul de calmă, înfulecând liniștită un biscuite. Țin minte perfect că era weekend, eram singură acasă. Era undeva prin ianuarie. Trei rânduri mai târziu, biscuitele îmi stătea în gât. My dream wedding era acolo, la poartă, aștepta doar să-i deschid ușa. Am răspuns impulsiv și mult, așa cum fac aproape mereu (după aia îmi pare rău, din diverse motive – fie fac greșeli, fie uit să atașez ceva, fie vorbesc prea mult și sperii oamenii etc).
Cred că n-a durat nici 3-4 zile să ajung la o înțelegere cu Andrea. Ea nu locuia în țară, logodnicul ei nu era român, iar nunta o doreau undeva în Transilvania. Ea aducea drept variantă Mălâncravul, cu Conacul Apafi. Eu am mai căutat încă două-trei variante, dar m-am decis, după o discuție telefonica cu Andrea Rost, cea care are grijă de căsuțele de la Mălâncrav în numele Fundației Mihai Eminescu, că locul ăla este exact ceea ce căutăm.
,,Știti…la noi e așa…ca la țară”…mi-a spus Andrea R. la telefon. Fix cât să mă convingă (împreună cu fotografiile) că locul este exact ce trebuie. ,,Nu putem organiza nunți mari”, ,,nu vrem să organizăm nunți mari și organizăm rar evenimente”. Perfect!
Trebuie să vă spun că eram în toaleta agenției de publicitate la care lucram la momentul respectiv – acolo era biroul meu temporar când dădeam telefoane care știam că se lungesc ceva mai mult. Din fericire era vorba de o cameră destul de elegantă, multe alte agenții nu au așa ceva nici drept birouri pe bune. Așadar, chiuiam pe mutește la oglinda din baie, de fericire că am găsit loc pentru nuntă, în timp ce Andrea R. îmi expunea la telefon condițiile de colaborare și alte detalii.
Am fugit sus la calculator, am anunțat-o pe Andrea că eu am sentimentul că locul nu poate fi altul – și apoi a început un lung dialog pe mail între mine, Andrea și Andrea (yeah, isn’t that funny?!) care a durat aproape 9 luni. Cam cât îți ia să faci un copil. Un trialog Dubai/București/Sighișoara.
Am trecut repede prin rezervarea de foto, video și DJ – cred că întreg procesul a durat o săptămână pentru toate cele trei ,,rubrici”. A fost foarte simplu – Lightway, Cătălin Horațiu și DJ Armand. Piece of cake!
În martie Andrea (clienta :)) a venit într-o scurtă vizită la București și am avut și ocazia să ne cunoaștem, pe fugă, la o cafenea Paul, chiar înainte să plece spre aeroport, într-o marți ploioasă cu spume.
A revenit în țară în aprilie, când am trecut prin ceea ce eu numesc weekendul maratonic. Vineri la 16.00 a aterizat, la 17.30 eram la probat de rochii, la 19.00 ne vedeam cu Cătălin (videograful). Am mers acasă, am dormit, la 9 ne vedeam în oraș și plecam spre Mălâncrav. Ca să n-avem dubii, nimeni din acea mașină nu mai fusese vreodată la Mălâncrav. Da, locația fusese aleasă pe NV! O mașină verde și patru fete cucuiete. O aventură cu destinația ,,capătul lumii”, care avea să se transforme într-o minivacanță foarte reușită. Cu SIGURANȚĂ nu o excursie pe care o faci în mod normal. Cu multe descoperiri, revelații, liniște. Și, bineînțeles descoperirea că în sat nu avem semnal la mobil. Visul oricărui organizator de evenimente…noot.
Duminică seara eram înapoi. Luni dimineața eram la probat de alte rochii, la 13.00 ne-am văzut cu Armand, iar la 15.00 Andrea a plecat iarăși la aeroport. Nu aveam să ne mai vedem până la nuntă.
Înainte de Paște am mai reușit să pun pe picioare site-ul nunții- cu informații, sugestii de cazare, de transport… și apoi am intrat într-o scurtă vacanță…Ce nu v-am spus eu vouă este că din cei aproximativ 80 de invitați, jumătate nu veneau din țară, ci din niște locuri simpatice gen Asia, Australia și Africa. Ok, și din Europa (Austria, Elveția, UK). Pe lângă asta, nimeni dintre invitații din România nu locuia în apropierea Mălâncravului. Nici măcar la 100 km. Probabil cel mai aproape erau cei din Cluj… Cât despre mama și familia apropiată a Andreei – ei veneau hăt de la Satu Mare.
Vedeți? V-am zis eu că este complicat…
A venit și Paștele, a trecut – și abia aici a început greul. Am reușit să termin prezentarea de concept – Grădina Fermecată, care a luat ,,aprobare” în procent de 95% aș zice… Vedeți voi, grădina fermecată nu e doar un nume așa care sună simpatic. Are o poveste – este acel loc aparent sălbatic care ascunde însă minuni nebănuite, care nu trebuie decât descoperite și observate. Am știut că asta e povestea imediat după vizita de la Mălâncrav, doar că mi-a luat ceva mai mult timp s-o pot exprima în cuvinte și imagini.
Imediat după aceea, am contactat un atelier de design floral din Târgu Mureș – Flor de May – pe care eu pusesem ochii demult, convinsă fiind însă că n-o să avem ocazia să lucrăm împreună, sau nu prea curând…Am început și discuțiile mai concrete cu Something Borrowed. Am încercat să închiriez scaune din București – însă am aflat după câteva tentative că efortul de a transporta 90 de scaune e prea mare pentru distanța respectivă – și numărul de scaune e prea mic pentru a justifica închirierea mașinilor și ocuparea lor pe tot weekendul, așa că m-am interesat de un alt furnizor de mobilier, mai aproape. Am găsit ajutor de nădejde la Sibiu, la Kaffka, motiv pentru care mulțumesc din nou pentru colaborarea fără pată în acest sens.
Pentru tort si candy bar am cerut recomandări de la Flor de May – și așa am ajuns la Cofetăria Marzipan cu tortul și la Cofetăria Artizan cu candybar-ul.
Andrea a închiriat între timp și un microbuz pentru oaspeții veniți de peste tot din lume care nu aveau o altă soluție de transport. Pentru gestionarea ,,invitaților”, am creat un ,,buddy system” – adică fiecare prieten al Andreei din România avea în grijă unul sau mai mulți oaspeți străini, de care trebuia să aibă grijă și să se asigure că ajunge când trebuie la autocarele/microbuzele necesare. M-am inspirat aici din nunta Silviei din 2009, la care am fost invitată (prietenii știe ce zic aici).
Discuțiile continuau în paralel și cu Andrea de la Sighișoara – se definitiva meniul, se trimiteau rețete pakistaneze, se discuta despre cafele și limonada, despre amplasarea cortului și a meselor. Alina, de la Something Borrowed, gândea propuneri de decoruri pentru diverse zone, în acord cu conceptul prezentat. Înapoi la discuțiile despre mâncare, trebuie să știți că la această nuntă întreg meniul a fost gătit de doamnele din comunitatea locală, din ingrediente locale 100% (în afară de condimentele pakistaneze). Deși nu a fost pregătită de vreun chef renumit, deși mâncarea s-a servit pe platouri, pe mese (și nu la porție) – a fost, și spun asta fără nicio reținere – cea mai bună mâncare pe care am gustat-o până acum la o nuntă! Zacuscă, salată de vinete, brânzeturi, mezeluri, ciorbă de văcuță, sarmale cu carne și de post, fripturi variate (o să vedeți mai jos, până și din carne halal de vită și pui), dar si cozonacul și lichiul local. Totul proaspăt, totul făcut în casă – realmente în bucătăria conacului, în timpul nunții – și mai ales totul făcut cu suflet. Pentru invitații musulmani am achiziționat cu o zi înainte de eveniment, la plecarea din București, carne halal de la o carmangerie de profil, pe care aceleași doamne au gătit-o special. Am avut nevoie de multe ,,marcaje” pentru mîncarea vegetariană (sarmale mai ales), pentru tipul de carne precum și pentru carnea halal.
Și dacă am ajuns la printuri, trebuie să vă povestesc cum a făcut Alexandra poate cele mai frumoase printuri de anul ăsta (siguur, aici intervine de gustibus). Am avut de toate! Meniuri individuale, în două limbi, cu povești pe care m-am străduit să le scriu cât mai frumos, despre felurile de pe masă, pe care le-am rulat joi seara și le-am legat cu panglicuță- de multe ori mă mir de mine ce răbdare am. Thank you notes individuale, lăsate pe scaune, tot în două limbi. Place cards, rame foto explicative. Etichetele de care v-am povestit deja. It was big, I tell ya.
Pe final am mai închiriat de la Props Shop felinarele pentru aranjamentele florale (am trimis dimensiunile la Flor de May și Mihaela a lucrat aranjamentele după indicațiile din mail) și șervetele verzi.
Pentru băutură am hotărât tot pe final să lucrăm cu Flying Cocktails – așa că le-am delegat lor responsabilitatea necesarului, după o discuție în care am stabilit o listă de băuturi. De asemenea, băieții (băiatul și fata) au venit cu bar mobil, cu toate consumabilele și fructele de care era nevoie și decizia asta (versus cea de a ne ocupa singurei de aspectul alcoolic) zic eu că a adus un mare plus petrecerii.
Tot pe final așa ne-am dat seama că se împute și treaba cu vremea, și după niște tentative nereușite de a găsi tot undeva prin zonă niște încălzitoare, am găsit la Sibiu, tot datorită lui Gabi de la Kaffka, pe Horațiu de la terasa White Rabbit, care tocmai închidea terasa și ne putea închiria și transporta pălăriile și niște tunuri de căldură.
Și așa ne-am apropiat noi de nuntă. Am plecat vineri cu mașina încărcată. Cu rama foto A0 pentru printul colectiv comandat din UK, cu toate printurile, cu borcanele cu mărturii – dulceață de prune umplute cu miez de nucă, de la Buttercup Sweets. Cu ramele foto. Cu carnea halal. Cu felinarele și șervetele. Cu cutia cu lampioane decorative și zburătoare. Cu sacul de nisip pentru lampioane. Cu gazul lampant pentru torțe. Cu lumânărelele. Și cu toate celelalte cheștii de care deja nu-mi mai pot aminti acum.
Vineri seara am ajuns la Mălâncrav, ne-am cazat în casa de oaspeți desemnată și am mâncat o cină de zile mari gătită de doamna care ne avea în grijă. Am mers apoi la conac și ne-am apucat de treabă. Am pus mesele cap la cap, am aranjat fetele de masă și naproanele. Rondelele de lemn. Am așezat felinarele pe poziții, cu gemulețele scoase, astfel încât a doua zi, când Mihaela de la Flor de May venea cu florile, să nu trebuiască să trecem prin asta. Alina pusese deja șiragul de becuri în cort. Am pus scaunele pe poziții. S-a montat barul.
A doua zi a urmat restul…adica tot :). Tot settingul de la mese, toata poienița pe care a amenajat-o Alina. Candy bar-ul, încălzitoarele care au venit la timp de la Sibiu. Florile cu care a venit Mihaela pe la 10.30. Am trecut, bineînțeles și prin celebrul moment, ăla în care ai impresia că nu ai cum să termini. Am fost și până la biserică să pun borcănașele de flori, tot de la Flor de May.
Tot puneam și puneam și puneam și tot credeam că nu ne putem apropia de final. Vlad lega cu spor la etichetele de mărturii (etichetele făcute de Alexandra pentru borcănelele de dulceață de prune umplute cu miez de nucă, cum care etichete?!), eu încercam să găsesc o ordine firească a invitaților la mese (evident, socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă și am aranjat mesele altfel decât le gândisem de la București). Nu doar ca poziții, dar și ghivecele ce le gândisem pe masă au fost așezate în final prin alte zone. Care ghivece? Cele 40 aduse de Flor de May pe care urma să le dăm cadou invitaților. Alina era numa jos și sus pe-o scară în poieniță. Ah, v-am zis că din când în când mai și ploua? Nu v-am zis.
Firește că am trecut prin valuri de emoții cu tortul și cu candy barul de la Târgu Mureș, dar și cu pălăriile încălzitoare de la Sibiu. Că, dacă vă amintiți ce vă povesteam pe la începutul postării, acolo nu e semnal la telefon. Sigur, e un fix în conac, dar cine naiba avea timp de discuții la telefon prin conac când era atâta treabă de făcut?! Se pare că explicațiile mele extrem de detaliate, aș zice chiar un pic exagerat de detaliate, au fost de bun augur, toți șoferii mi-au menționat asta- și da, au venit toate la timp. Ultimul a fost tortul – când l-am văzut și pe dumnealui așezat în pivniță, la răcoare, am zis doamne-ajută, hai că e bine.
Nu știu cum, efectiv nu știu cum, dar am reușit să fim gata la timp cu toate cele. Ba chiar am apucat să stăm puțin și degeaba până s-au întors oamenii frumoșii de la bisericuța catolică din sat.
Petrecerea a debutat undeva pe la orele 16.00. Noi am luat o pauză de-un aperitiv (d-ăla bun, făcut în casă, ah, ce zacuscă!) și după aia ne-am întors la treabă, că aveam 100 de lampioane decorative de montat. Ar trebui să ne vedeți la treabă, pe mine și pe Vlad (sau pe mine și pe fetele-ajutoare-drăguțele când nu-l am pe Vlad cu mine) la lampioane. E ca din cascadorii râsului. Desfaci punguța, pui cu cana nisip, pui lumânărică. Grădinița SRL, numai că la treij de ani nu mai e chiar așa fun să te joci la nisip. Anyways…le-am gătat și pe astea. Stau și mă gândesc acum că dacă aveam timp să le facem din miezul zilei, cum era planul, le-ar fi plouat de numa și le-am fi stricat. Deci tot răul spre bine!
Petrecerea, deși restrânsă, a fost una foarte animată. Și din suflet. Vă spun, așa bucurie de a fi acolo rar se poate extrage din spiritul unei petreceri de căsătorie.
Domnișoarele au fost foarte încântate de cadourile după chipul și asemănarea lor, de la Girls Uninterrupted:
A curs băutura, au curs mâncărurile, s-a dănțuit, s-a dănțuit și afară, în ciuda temperaturii nu foarte ridicate. Lumea a vizitat poienița și au fost foarte încântați de cele descoperite acolo – îmi pare tare rău că vremea nu ne-a permis utilizarea lounge-ului alcătuit din baloți de paie și acoperit de păturici de Alina. Dar limonadă tot s-a băut! Eu una am bifat un borcan!
Tortul a ,,intrat” nu pe o masă cu roți, cum se întâmplă de obicei, ci adus pe un blat de lemn de un cuplu îmbrăcat în strai tradițional săsesc. La ceva timp după aceea petrecerea s-a stins firesc, cuminte și tot cu drag, așa cum a și început.
A doua zi ne-am văzut din nou la prânz, în conac, cu aceeași mâncare bună și companie selectă.
Mă așteptam, sincer vă spun, să fiu pe targă. Cu o săptămână înainte am avut o cădere a doua zi după nuntă și mă gândeam că mi-a ajuns cuțitul la os. Și după atâta muncă fizică, pe care nu o depun în mod normal la un eveniment, mă gândeam eu că o să ajung înapoi la București cu Smurdul. Dar m-am trezit zglobie ca o ciocârlie a doua zi, ba mi-a mai ars și de strans ce mai era de strans (felinare, șervete textile) și am plecat spre casă abia pe la un 14.00.
O să vă arăt în final și unde puteți vedea clipul de la eveniment. Ei au vrut să fie mai discreți și nu l-au aruncat pe facebook (dar ce te faci cu nebuna de Andrada, care vrea să-l arate la toată lumea?!). Deci aici e linkul. – primul filmuleț din stânga. Asta doar așa, ca să vedeți că n-a fost frumos doar în poze.
În final vreau să adaug din nou că vreau să mulțumesc din nou neapărat atât clienților pentru o asemenea ocazie nemaipomenită, echipei pentru o mobilizare de excepție, comunității locale din Mălâncrav pentru tot sprijinul și sufletul și să vă spun că poate părea un eveniment rustic, simplu, chic, vesel, cu iz de poveste, dar că nimic nu a fost întâmplător în povestea asta și că felul în care mi s-a demonstrat că poate lucra o echipă ai cărei membri nu se cunosc și nu sunt nici măcar din același oraș atunci când le arăți un guideline și le scrii introducerea îmi demonstrează că se poate, că lucrurile pot fi făcute așa, că nu-s nebună și că merită.
Vă mai spun că am deschis și eu acasă un borcănel din celebra dulceață făcută de Adina de la Buttercup Sweets și vă spun cu mâna pe inimă că așa bunătate… Am intenționat să-i păstrez și lui Vlad dar n-am putut să mă abțin. Am halit tot! Trebuie neapărat să vorbesc cu ea să îmi facă mai multă, că am păstrat eticheta și borcănelul gol și din când în când mai salivez…
Vă las, mă duc în weekend. Vă mai spun DOAR că puteți găsi fotografii aici, pe pagina Something Borrowed, pe pagina Lightway , dar și pe File de Nuntă .
Nu uitați de clipul de la Cătălin! :P
Arrivederci!